Silviu Somesanu

Deplâng trădarea cu fiecare gând, dacă i se joacă scenariul devine şi mai respingătoare. Nimeni nu se lasă amăgit, scrâşneşte din dinţi şi urlă, în orice situaţie nu poţi continua cu ea în

Nu mă miră nerăbdarea, cireșul coarneș a înflorit, cireșele lui negre și dulci o să fie culese în curând de femei cu sânii copți de mângâieri calde. Aroma nașterii din cofragul nopții toarnă

Moartea stă lângă sobă ca o babă senilă, se vaită, mă fac că n-aud, nu văd. Gând peste gând și niciun vis contrariați peste măsură, gândul tău cred că-mi dă insomnii nu crezi nimic și

Pecetea nopții pusă pe buzele întunericului mă întâmpină cu îndoiala prinsă pe umerii vântului. Orașul a plecat printre dealuri cerând iertare pentru îndrăzneală, mă duc și eu poate destinul

Îmbolnăvindu-se de dat porunci un altruist de tip plictisitor se agita printre nimicuri [unde se desfășura o cavalcadă-n aer liber] ca un țânțar acoperit cu paharul. Aici am deprins arta de

Pe un deal cade-nserarea, soarele șade-ntr-o rână, un bătrân albit ca sarea c-o bătrână mână-n mână coboară încet drumeagul, se pornesc spre țintirim, se închină îi trec pragul pentru morți,

E o masă a tăcerii la care stă Gânditorul de la Hamangia. Brâncuși obosit după călătoria prin lume, se așază și el la masa rotundă din lemn și gustă roadele pământului originar. Suferința din

Gândul ce mă ține deasupra de umbre nu se aude, nu se vede, dar știe totul, unge cu mirul sfânt osul de înger sub umerii ce poartă dezinvolt aripile. Tu te acoperi cu puteri

Pădurile nu m-au lăsat să scriu pe copaci, cuvintele le-am cîntat în frunză până mi s-au înfundat cărările. Singurătatea se plimba de mână cu ecoul pe marginea râului din valea adâncă, nu m-a

Și noaptea-i o panglică neagră, un doliu, la moartea zilei pe care Dumnezeu o rotește inegal prin anotimpuri.

Am scris pe file brodate cu iubire cuvinte caligrafiate-n poezie, sunt pentru tine doamnă, la venire dar grije ai, să nu fie târzie. În vara asta leneșe și caldă nimic nu este foarte

Cum să mai cred în cei ce mereu își fac loc și nu se tem de nimic, nici rușine nu au, așa, că simt cum fiecare se refugiază în sine și așteaptă cu o spaimă ascunsă între ziduri alte vremuri când

ne cunoștem suntem în același trup sfârtecat de erori două dedublări ale aceluiași eu nu ne înțelegem punem stavile la fiecare pornire să nu fugă din priviri adevărul iubirile să se așeze în

Ne vom îmbarca în cursele de noapte și vom ajunge acolo unde nimeni n-a fost, doar vânturi și zăpezi trec pragul ceții în urmă rămân îndoielile din suflet. Numai crezul din cuvinte stă

Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat și poate fi văzut cu ochii de cel care l-a urmat până ce lumina i-a vestit capătul, fără eforturi sprâncenate pentru cel ce și l-a promis. Când alte

Socotesc prea repede, oamenii mă privesc cu nedumerire, nu cred și verifică. Apoi se miră tulburați. Eu nu le spun aproape nimic, sunt neștiutor al cauzei în care de fapt și

Sub o geană de lumină ochiul tău albastru prins în mirajul iubirii caută-n zare curcubeul. Umbrele se joacă cu privirea răspândindu-se pe sub arbori ce-și tremură frunzele-n aer. Tăcerea