Poezie

Pădurile

1 min lectură·3 mai 2017

Mediu

Pădurile nu m-au lăsat să scriu pe copaci,

cuvintele le-am cîntat în frunză

până mi s-au înfundat cărările.

Singurătatea se plimba de mână cu ecoul

pe marginea râului din valea adâncă,

nu m-a molestat frica dar am simțit prezent necunoscutul

care se ținea de mine.

Cerul călătorea printre arborii tineri se vedea foarte rar,

niciodată nu mi-am închipuit cum curge prin ramuri

fără să se grăbească,

cineva s-a îndepărtat prin față , n-am văzut cine,

poate a trecut grăbit spre zmeuriș

unde n-am știut să ajung și m-am întors înapoi

să privesc dealurile cu pomi.

Merg de fiecare dată singur pe unde știu c-am fost,

să simt bucuria de atunci

cine știe când o să mai vin,

e prea târziu și aș vrea măcar să scriu

câteva cuvinte rămase-n memorie

până târziul nu-și întoarce fața în altă parte.

001.709

Silviu Somesanu. “Pădurile.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14106651/padurile

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.