silviu dachin

nici argintul nu sclipeste in umbrirea astui joc; darmite astrele noastre, nu se mai zaresc deloc! imi rastalmacesti privirea, ploua negru si hain, in absint gasesti iubirea! ...sau mai iute

altădată cu mulți ani în urmă eram atât de treaz că reușeam să calc exact pe fiecare urmă a ta deși nenăscută cum erai îmi venea tare greu să explic alor mei ce e cu jocul acela de-a

am de lucru undeva pe aici e o bucată aproape desprinsă din suflet ies copiii la joacă trec oameni în vârstă spre sud n-aș vrea să fie cineva rănit te aștept de ieri îmi spui aiurea

ma simt de parca rostul mi-e numai sa sufar in fiecare zi cu o picatura mai mult.dureri mai de toate, cuvinte-piatra aruncate cu scop clar... eu nu exist, eu doar sufar.si tot rasul meu izvoraste din

stai linga mine pina cind voi termina, pina cind vorbele mele se vor amesteca in liniste cu plinsul, pina cind lipit de creieri va sta gindul despartirii noastre. te iubesc plecand de linga

mâini puternice țintuit pe masa tăcerii introduc tubul murdar al realității până acolo în măduva celei mai pure trăiri idei încă vii se lipesc de pereți până la dispariție singur numele tău

Privesc în istoria alcătuită din cei câțiva ani pe care Mi-i atribuie cu o indiferentă generozitate Rânduiala lumii de astăzi. Caut cu înfrigurare urma pasului meu Și, mirare… Nu e de găsit

mă vezi prin fereastra deschisă de dragul tău iată aleg cea mai frumoasă petală te-ai ridicat ușor zâmbesc o rupi la fugă nu cumva să plec hop ai grijă pragul a devenit uriaș de parcă ți

am cunoscut un iepure alb vorbea despre lup ca despre un dat necesar iepurii spunea el sunt minuni mici din carne dulce într-o zi lupii s-au plâns de foame îndelungată poftiți cita el din

„Ce faci aici?”-am întrebat secunda pierdută în praful uscat de pe drum. De dincolo de timp Ochiul meu privea secunda albă Și goală, Privea secunda ca pe-o întâmplare Și de aceea voiam Să

canta roua primaverii peste inflorirea serii, zambete ne ploua-ntr-una din chiliile tacerii, unde-i luna, vina luna... iele trec prin inceputuri infloresc plopi de saruturi, mainile se leaga

sunt cel dintâi anotimp al rugăciunii din mine pisicile se năpustesc în păsări prin ochiul închis aducerea împreună a palmelor e doar un ierbar în care dorința se usucă până la

Știu un loc în palma ta, Floare să fie, presată între rugile de peste zi, Petala albă dormind langă celelalte petale Când îmi adie cuminte seninul peste obraji… Iubita mea e strop de ploaie

într-o zi nimeni nu va mai putea scrie doar cu litere nu știu cât de departe e ziua aceea știu doar că toți cei care poartă cocoașă se vor îndrepta încet senin vor privi zâmbind

nu imi mai vorbiti de flori, de pasari si de primavara asta care o sa vina. nu sunt ateu, nu sunt necioplit, nu imi lipseste mai nimic din ceea ce te face om. nu sunt calator si nici de sine

A rosti cuvinte mari, E ca și cum ai sigila un plic, E ca și când ar veni grăbit un poștaș Și plicul ar pleca, sau nu, la adresa indicată. Iar mai apoi Nu mai poți face nimic. Privești

ploua-ma cu intelesuri, dedesubturi si taceri, maine fiind un alt ieri nu ma mai feri de stress-uri! cearta-ma din cand in cand, si nu rar, nu la-ntamplare, cam cat un amar de soare cui

patru mingi de ping pong calde abia scăpate din mânecă în fiecare din cele patru colțuri ale tavanului fereastră acoperită cu aplauze nici îngerii să nu audă ultimul cântec al

O aripă albă a început deja Să mă trădeze pământului Gâdilând prin puncte anume rotunjite Buzele țuguiate a dispreț. „Uite-așa mi se face mie întotdeauna toamnă...”, repeta întruna un cuib.

zile trecând peste vorbele scrise, albe și negre, citite, proscrise, vorbele voastre lângă vorbe tăcând, toate odată și toate pe rând, strigăte oarbe chemând mângâieri, absurdul,

azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă călare pe un măgăruș purtând o cruce născut în Betleem la masă erau vameși câteva femei nu din cele mai grozave le atingeau umerii cu privirea Maria

numele tau imi arata in mine tot raul facut ca sa daruie bine. numele tau nu e nume sub soare e un plans de cocori pe vecii sarbatoare e un zambet strapuns de-a tacerii paloare iti e numele

cu un zâmbet decupat măiastru se poate lega la gură sacul în care fierbe durerea de stomac ai grijă astăzi judecătorul s-a încălțat cu ciocănitori a inventat de dragul tău continuul

port în mine colivia flască înlăuntrul ei o pasăre cu aripi coapte se pregătește să nască ai grijă îmi strigă stai de șapte deschide-ți pieptul spuse înțeleptul