silviu dachin

unii au hotarat ca altii trebuie sa moara. altii au hotarat ca trebuie sa moara odata ce altii au hotarat moartea lor. un ochi de copil nu va mai vedea niciodata cer albastru, mana lui nu va mai

tie nu ti-a mai ramas nici o intrebare sfredelitoare in infernul meu? dar nu, nu e asa! mi-am creat masca nenorocitilor pe eternitate minciuna coroana pe capetele plesuve ale vorbelor ras si

colindul vine de altundeva, de mai jos, mai departe, mai din partile sufletului meu pe care nu mi-au calcat inca gandurile sa ridice praful. tu mi-ai spus... de fapt, nu! tu mi-ai spus

Sunt clipe în care Jumătate de suflet se dăruiește cumplit De frumos Unei „fie ce-o fi” întâmplări. Cealaltă jumătate, cu pleoapele vinete Depărtându-se încet Până când, În punctul din

\"unde pleci?\" am strans in mine replici \"shakespear\", o galeata, o tona de replici, adanci, o replicaraie intreaga fara ura, nu, fara ura doar intelepciune veche, batraneasca

am fost aseara mort de beat. fluture de eram, nu zburam atat de natural, si nici macar nu imi zdrobeam oasele atat de complet. tu ma iubeai si aseara, sau doar mi se parea, tu erai floare eu eram

am o mie de ani, am o mie de vise am o mie de rani peste trupu-mi deschise, am o mie de vieti pe pamant ratacire am o mie de vorbe care-nseamna iubire. am o mie de lucruri ne-ntelese de mine, am

câtă liniște în casa de la marginea drumului nici fumul nici soarta și nici măcar timpul uitat printre frunze precum o capcană bolnavă anotimpul acesta de pe urmă i-a unit pe toți într-o

In chilia vietii mele absurde ne umplem cu iubire imposibilitatile noptii trecute desfrunzinde-ne lenes printre hainele aruncate in dezordine perfecta peste coji de banane si casete peste

Ne cheama vechile corabii Spre un ocean de sfant azur, Departe de ceasul cu oameni si vrabii Culcate pe miezul de paine obscur. Ne cheama o lume mai fara de lume Cu linisti crescute din tample

Smulsi cu nesat de un vant anarhist, Tu frumoasa si trista, mai bronzata spre toamna Eu cu lipsuri de hippi ratacind fantezist, Atacandu-ti letal perspectiva de doamna, Ne mai tinem o clipa de

muzica de jale, masini besinogene cu gaze vinete, cheliosi fara amintiri, gajici canite jalnic, javre cu amprenta bagabondajului in coada (asta in loc de colaci), magazine cu marfuri vechi si

lasa iubito, nu mai fi trista asa cum esti de obicei... maine poimaine va fi ziua ta si eu te voi dezamagi, dar fara intentie, doar asa din dragoste... poate ca soarele stie ceva de ne-a lasat

M-am gandit astăzi pentru a nu știu câta oară la așa numita școală a vieții care e aruncată în eter de atâtea ori dar cu aceeași atitudine... am trecut cu mare grijă prin vieți de oameni, prin Carte,

Cine si-a scris pe palma cruci Din pumnale aurite, In sange de frate fara pic de dragoste Necurata, Liniste de noapte si praf Ramas din copite de cai nestruniti, Tanguit si geamat de

„Ascultați o altă pildă. Era un om, un gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri și a plecat în altă țară. Când a

dacă dragostea ar fi poruncă de la împărat pentru tot ce are suflare, s-ar găsi imediat cineva care să vorbească limba cailor și a pomilor cu roadă, a păsărilor mute, a strugurilor și sigur

mi s-au întâmplat prea multe în viața asta ca să mai pot crede în întâmplare! Cupidon, e prea târziu, lasă arcurile! Noi avem arme, tancuri, bombe... în fașă, ca și în morminte, prea

\"poti sa taci atata timp cat tacerea ta urla!\" privirile tale, in ape limpezi scaldandu-mi calcaiul, nuferi albi petalele noastre palme prin balti. ia-mi sarutul si trece-l prin cea din

tu si aici color daca hartia ar fi petala cea ce a si devenit atunci chipul tau ar fi coroana peste cateva stele ceea ce a si fost, nu mai oftez, de acum te respir cantecul flacarilor

Prin prisma dragostelor privind lucrurile, fiecare suflet de om e o cetate ce se vrea cucerita de un anume comandant de osti, dupa asalturi mai lungi sau mai scurte (chestiune legata de

nu e suficient să ai două aripi ca să te poți numi înger. s-ar putea să fii doar pasăre...

mă întrebi ca și când ai aștepta răspunsul de pe buzele mele, din palma arsă de mângâieri, așa mă întrebi, tu, tânără și sfioasă atârnând pe chip surâsul celor încă netrecute de pragul

chiar azi am intilnit iubirea. statea plecata spre pamint, suvitele albastre i se jucau in vint si-n mine se zbatea nedumerirea. credeam ca tot ce e numit iubire, nu are forma si nu are