mi-ar plăcea să dispari brusc
asupra mea să se năpustească
toate întrebările posibile
așezat pe canapeaua din hol
aș răspunde tuturor
nu cred mi-ar fi spus
sprijit de pervazul
te-am privit doar o clipa, una...
dar s-a intamplat sa fie exact clipa in care
eternitatea se cuibarise cuminte in varful degetului meu cel mic,
si din cauza asta, mi s-a imprimat pe retina
nu
știu șî eu că nu ploaia-i de vină
pentru lanu de grâu pângărit cu rugină,
da sunt ia, mânios, nu pe cer sau pe nor,
ci de banii ce-am dat pentru grâu șî tractor.
șî nu bag vină, iacă,
când îți sărut tâmpla stângă
parcă aș pleca în cea mai lungă călătorie
ce i-a fost dată unui pământean
o parte din mine se înalță spre soare
cealaltă cade-n ocean
prins intre secunde striga timpul,
ma striga pe mine de viu si de uimire ma striga
ca o roata, alb, sa-mi rotuie cuminti
fel de fel de ganduri
colturi naruind peste destine degeabaluire
Ne ploua noaptea cu intrebari
Si tare ne mai temem apoi de inevitabila dimineata.
\"Aduna-ti cioburile in poala
Ca acus vine stropul de ploaie
Si se vor decolora , si e pacat de ele...,
mi-a spus intr-o seara preotul
ca ar trebui sa imi fac lista cu cele de trebuinta pentru inmormantare.
mi-a furnizat cele mai ieftine firme de pompe funebre,
si a lasat din pret in cele ce ii
în afara ființei mele soarele
și-a împrăștiat pe pământ jucăriile
oameni câini împușcături orașe
câteva flori atât de mici că până și
îngerul a trebuit să-și pună ochelarii
între cineva
albastru e roșu astăzi
cineva întoarce păsările pe dos
vânătorul și-a îmbrăcat fiica
în blană de căprioară
cineva transformă oamenii în lupi
nu există nimeni pentru că există
nu vei pierde nimic...
cunosc cateva flori crescute
pe melodii albe.
nu au radacini
(sau poate au, dar nu le arata?!...)
si oamenii le muta mereu
ca sa nu mai stea in cale.
la rasarit
si tac, mereu aceeasi tacere natanga,
langa mine dorm cranii albastre de lut
atarnand de bolta vizibil cereasca,
ridica-te si poate vom pleca,
aici e trist,
si tu te impiedici mereu de tacearea
fructele rămase prin pomi
sunt prețul plătit iernii
pentru fulgii care vor cădea în noroi
celor căzuți în ferestrele abia luminate
le sunt suficiente poveștile
și ceaiul
și bunicii
ma asez obosit la aceeasi masa
unde cu catva timp in urma
versurile rasareau dintr-o inima in
care domneau curcubee,
purtam in ochi chipul tau si in palme
mangaieri de copila cuminte,
si
mașa nu mai e bărbat sau femeie
de aceea mașa nu mai poate fi strigat
decât pe numele de mașa
scuipând harta
șterge zilnic câțiva centimetri
de graniță
pășind apoi în sufletul
la marginea pamantului rotund
am asezat coliba mea saraca,
uitat de fericire sa ascund
o inima albastra si posaca,
macar o clipa sa ma stiu nimic,
fara trecut si fara de dorinte,
suflet
Dar stai, n-am terminat de spus
Povestea ca o haină caldă
Deja pe umeri ți-ai și pus
Și mă privești undeva sus
În zări ce îngerii își scaldă.
Privește, mâna ce-am întins
De-o fluturi ca
Nu ai mai trecut de mult pe aici.
Uite, acum dar îți cauți stângaci
Prin buzunare bilețelul
Pe care e scris numele meu.
Încerci să râzi…
Hai să te ajut,
Să mai schimb viața în ghidușie
Pentru
îmi strâng mâinile pe lângă trup și tremur
talpa piciorului stâng apasă dureros laba piciorului drept
genunchii adunați spatele-adus
lacrimile curg pe dinăuntru
prin esofag în stomac
am
si ploua, ploua-ntr-una pe pamant,
cu picuri mari ca lacrima de sfant,
tot ce a fost viata e inghitit de ape
si n-a ramas macar un vis sa poata de ape sa scape...
pe stanca lumii sus spre
Erai prunc in ieslea Betleemului
Dar noi nu ne pricepeam la astfel de copii;
Nu stim cand ai spus pentru prima data \"mama\",
Dar de un lucru suntem siguri:
Ai stiut ce spui.
Pe strazile
în vremea aia moș crăciun râdea întocmai ca bunicul
mă privea prin ochii bunicului
îmi dăruia mașina aia mare strălucitoare albastră
pe care o arătasem cândva într-o vitrină
prea cumintelui meu
veacul meu e o cameră goală
cu termopane și scâncete gri
o mare fără valuri și fără pescăruși
uzate frânghii spânzur
de bârna incorectă
nici îngerii
sensibil
nu ne mai bat la
SD