silviu dachin

am înțeles dintr-odată pieziș că sunt un miez ce doarme într-o alună în fiecare dimineață cineva bătea grijuliu în coajă aștepta câteva clipe pentru ca apoi să spună încet ești cea mai

mi-e dor de un cantec, de-o raza, de-un zbor, de soapte maiastre, de tine mi-e dor. mi-e dor de lumina mi-e dor de descantec, de zarea albastra, de zarea senina, mi-e dor de un cantec de

Verde îmi bate inima În ceasul suișului spre suflet de om, La răsărit stau îngeri cu mantii de zăpadă, Cât de caldă și mistuită de dor E astăzi cetatea cuvintelor… La capăt va fi înflorirea din

nu am eu treabă cu potaia dumitale ce dacă mi-a spart toate ouăle omul cu câine se aliniase de-a lungul drumului pantofii lui căutau locul dintre frunze și asfalt strigătele veneau

Ne ninge din ceruri zapada, Si departe, departe, Din suflet ma cheama un zambet De copila, Si e zi, si e seara, Dar peste toate ninge si ninge intr-una Doar vise si fulgi Si ganduri. Esti

intre grija tacerilor albe rasturnate pe pianul alegerii tale, amarul enigmelor cu vlaga din salbe sta vesnic o stana de piatra pe cale.. ninsoarea pacatelor destin sa cladeasca, un plans de

grabnic lasă-mă să umblu prin tine până când taina ta se va scrie singură pe un a patru alb și mototolit dimineață pe toboganul gri nu alunecă nimeni după care privirea aleargă să prindă

dar ce să fac eu cu o planetă atât de mare nu știu dacă un om ar primi în dar o planetă tânăr fiind și-ar sufleca mânecile ar scuipa în palmele aspre și ar începe să scrie încă nu încă

S-a întâmplat aseară, nu ajunsesem de mult acasă, încercam să fac ordine în gânduri, să înțeleg ce a fost cu ziua de ieri... În fine, pe aragaz chinuiam un ou care parcă se încăpățâna să nu fiarbă,

valea umbrei morții e doar o temă pentru acasă așa că voi scrie lumina din sufletul meu chiar dacă frigul stăpânește peste creion și foaie și peste tot ce-am reușit să mai adun în sertarul

in noaptea asta vor muri cateva stele legate de ganduri cu sfori ironice si nesarate, valurile se vor mira de atata durere si peste cateva clipe insusi pamantul va intelege linistea in limpezi

rugăciunea are două anotimpuri eu când dorințele se usucă între palme ca într-un ierbar când pisicile roșii pătrund în somnul papagalilor atunci e bine să plângi să te zvârcolești să îi faci

beau ceai de mentă construiesc în minte figura unui câine care se crede om care se uită la mine ca la un câine pe cel mai blând ton cu putință spunându-mi îmi placi potaie dar nu te iau

Poveste de moși simpatici, la o bere „fără” alcool că așa le-a recomandat doftoru’, undeva la umbră deasă: - No, ce zici de pățania lui Niță, săracu? - Care Niță mă, ce-o pățit? - Ieri, pe la

indiferenta sta culcata pe o rana in camere, peste dulapul meu cu haine uzate; rezervele se termina in zori, cateva grade suferinta la nord si in rest cat vezi cu ochii locuri absolut

ti-am semanat cateva eclipse deasupra patului ca sa tina de noapte cand nu mai poti dormi de luna, de soare... ma mai iubesti, Eub? te iubesc Ayna... ce inseamna puncte punctele? inseamna ca

spun umbră așezându-mi gândurile în trepte fără să urc să cobor simplu iată-mă așezat turcește în sufletul tău copilăresc ușor prin membrana secundei în linii drepte îți deschizi

(Evanghelia după Ioan, cap.4, vers.4-42) dă-mi să beau - în fântână apa a început să tremure ușor a bucurie simplă așa cum simt doar izvoarele care nu au vreme de zbor ceri să bei de

Ziduri de iarba Catarandu-se glacial pe ziduri de soare, Colivie cu tavan albastru In care cauta ingrijorate frumosul Colivii inguste de huma.

am aflat cum e să fii atomic e bine felinic elefantul sam se întinde la soare foarte aproape de tine te privește cu ochiul lui cât un ocean sunt atâtea semne acolo e vai de tine dacă în

am învățat că trebuie să plângem până rămânem singuri și ni se face milă de noi dragostea celorlalți devine dureroasă ne strivește cu frumusețea ei strigăm îngenuncheați nimic și nimicul se

Orbit de sordidele raze de soare, Un vierme prost, A indraznit sarmanul Sa se indragosteasca de o floare; Pierdut prin nedorita zi de vara Sta cuibarit In taina lui de vierme Pascand senin

zidește ușile ferestrele ochii într-unul din colțurile camerei mici ghemuiește-te până când trupul tău va fi una cu pereții bine întinse degetele ți se vor topi ușor vei mirosi a lumânare