Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

mic tratat de naivitate

1 min lectură·
Mediu
zidește ușile ferestrele ochii
într-unul din colțurile camerei mici ghemuiește-te
până când trupul tău va fi una cu pereții
bine întinse degetele ți se vor topi ușor
vei mirosi a lumânare veche vei lumina până la încremenirea
tuturor cunoscuților
ei vor suna la poliție la ambulanță la pompieri
la medicul de familie și în ultimul rând vor chema presa
dar nimeni nu se va clinti noi bem cafea și jucăm table
prietenii tăi vor lăcrima ușor
inimile lor de carne se vor lipi de pereții camerei tale
e atât de simplu atât de previzibil
cu aceste cuvinte cel care te iubește va sparge ușile ferestrele ochii
printre dărâmături va găsi litera
și va plânge cuvinte neînțelese aranajate sălbatic
întru vindecarea tuturor suferinzilor
001.505
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
122
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

silviu dachin. “mic tratat de naivitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-dachin/poezie/14016748/mic-tratat-de-naivitate

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.