silviu dachin

... poftim, e un nume care să te poarte prin lume! Care să te scoată de aici întâi, am dreptate? Întrebarea s-a agățat de fruntea tatălui meu, de umerii mamei, de privirile tuturor celorlalți,

în mâna dreaptă cuvintele tale au construit o bandă rulantă monedele urlă când ies din buzunar toți merităm o doză de neomenie șoptește rana din tâmplă dar eu tac atunci când vin hamalii să

Ei și ce dacă frumosul nu e ceea ce vezi? Hainele acoperind trupuri, Altele decât frunzele pomilor în primăvara târzie, Ne micșorează pupilele Frângând linia dreaptă a omenirii din

nimeni în trenul plictisit de mișcare spaima există doar pentru a deschide geamurile dacă la stânga ori la dreapta e tot nimeni urmează șuieratul și maxim un sfert de oră de

Nu e loc, Nu e timp, Nu e nimeni sa poata opri Setea sufletului trista si grea, Nu sunt eu, Nu esti tu, E doar piatra si fum Si o umbra de veche si limpede stea. Nu mai chem, Nu mai fug, Nu

Toata ziua am cautat sa imi ucid visele. Toata noaptea nu am dormit de teama ca mi-au murit visele. Dimineata, m-am hotarat sa fiu mereu, voi vrea sau nu, visator.

parcă prea m-am luat cu visele de piept aici în locul în care nu câștigă nici oamenii nici visele poate doar o parte a spectacolului încleștării lor îmi amintesc zâmbeai cât toate

cinci degete înfipte în aerul portocaliu rădăcină din care crește la fiecare a doua respirație o aripă salută ștrengărește apoi îmi șterge noaptea de pe buze și adună la un loc

Stau singur la margine de ape Piatra intre tacere si pietre; O clipa raman sa petrec cu privirea Unda ce mi-a sarutat mai adineauri talpile Apoi voi zambi cu bunatate Spre fuiorul de ape ce

pământean pământesc pământiu frământă-mi un umăr lasă-l să cadă fără nicio întrebare ascunde-ți sămânța în el rotește-te rostește-te până va crește scara până când fericirea va fi

stelele zambeau cu subintelesuri, ca si cand era simplu de inteles de unde izvorau dansand eresuri, si istovite parca de lungul lumii mers ti se opreau in talpa strainelor demersuri, cerand cu

amurgurile sunt aproape, ceva mai aproape decat diminetile, pentru ca ele stiu sa dezgroape nestemate si calde tristetile, amurgurile sunt grozave, as da orice numai sa nu le pierd, acum cand

erai o piatră cu aripi gata să te dăruiești oricui ți-ar fi promis zborul eram una cu iarba roșie care-mi crescuse pe piept lovită mortal de o pasăre mi-ai atins fruntea în locul în care

copile, mi-a vorbit despre tine o moarte, un fel de intunerec albastru ca un exercitiu de odihna vesnica trecut pe aici ca sa spuna lumilor si mamelor ca de azi incep sa tremure vamile a

Nesfârșite seri, flămânde oceane, Edenic mal din val în val urcând, Mâini mici sprijinite ușor pe obloane Și-o rugăciune înflorită-n gând, Trei stele răsărind spre miază-noapte, Nori mici

cuminte, precum dorul din cuvinte, tacut, ca un suier de vant prea trecut, duios, precum jalea in fluier de os, ceresc, asta fiindca iubesc!

se ia cel mai nordic tigru din calea lactee i se îndeasă în suflet o coală albă de mărimea unui surâs tu vei sta ghemuită într-un colț vei scrie versuri tigrul va omorî în fiecare secundă

bătrân, bolnav și fericit, frunzișul pădurii în pletele încă netunse, tolănit în iarba înaltă ronțăiam secundele unse cu soare nebun și grăbit! urme de labe de urși împrejurul umerilor mei

în spațiul din care lipsește petala chiar dacă degetele noastre nu recunosc privirea se rotește în gol ca o planetă și visez venirea fluturelui și așez aripa lui stângă bandaj pentru împlinirea

Priveste inainte si accepta! Ce? priveste inapoi si trage invatatura! Ce? Ce e cu toate aceste axiome parfumate? Prezentul. Imi iau angajamentul sa nu precupetesc nici un efort... Ce e trecutul

La Betesda se zace si azi, La Betesda se moare si-acum, Lacrimi grele pe-al lumii obraz Sapa drumuri spre ultimul drum, La Betesda e noapte adanca, La Betesda ologii-s pierduti, Creste-n

M-am oprit mirat langa ultimul zambet al oamenilor, incercand sa descifrea ceva din sufletul lor. nu era nici seara, nici dimineata. ceva terminat sedea impreuna cu ceva neterminat, se plangea

Am hoinarit printr-o livada de meri infloriti, m-am contopit cu umbra odihnindu-ma intr-o casuta alba cu peretii purtand povesti despre viitor, Un izvor mi-a aratat ce e viata saltand peste