silviu dachin

ridică-te Atlas și după ce vei fi răspuns la întrebare vei fi liber hai spune cum de tu ești bine iar pământul e rană în locul în care-l purtai în spinare nu-i de vină oceanul degeaba

prea mici pentru dragoste de parcă dragostea ar fi o încăpere uriașă boltită strâmb sub propria greutatea sapă și tu câteva trepte ori pe tine nu te doare când se împiedică ăștia

sunt trist si salbatec pe muntii infernului, iubirea mi-e moarta si inima imi atarna de zare infasurata in matase neagra; cateva zambete se mai tin de umeri si in carne imi mai ard palmele

Nu opriti viorile! Sangele care imi curge din tample E doar lacrima mintii mele pierdute, E un zambet prost inteles. Piesa asta in care trebuie sa moara Toti actorii, Eroul fiind ultimul

traiesc in lumi albastre, intins peste imensa si joasa lumii taina astept urcarea sfanta, apoi voi fi jaratec aprins si aprinzand, zenit opus opririi, oh, cat de alba rosturi ma cheama. Sunt

doi e unu un copac nebun care dă lumii al doilea fruct acru și mestecat cu silnicie de propria gură tată mi-ai spânzurat din umăr brațul și scriu din ce în ce mai greu nisipul nu mă mai

am auzit multe guri vorbind aiurea in ultimele zile, in legatura cu moartea celor de pe munte. un fel de romani, categoria prosti, isi faceau cruci si se felicitau ca sunt oameni cuminti si le place

în orașul meu se poartă rucsac omul cel mare avea unghii lungi vopsite prost și fiindcă sângele meu respecta sensul unic am fost chemat acolo nu poți umbla fără rucsac mi-au spus în mașină

de aici îmi fac eu cumpărăturile. clădirea e construită cu cap. mă ridic ușor pe vârfuri, apuc mânerele metalice și merg de-a bușilea până la ușile automate. cădere liberă de la trei metri pe o

Pașii de pe caldarâm, Noaptea cu sunete calde, Suspinele copilului dormind Și peste toate Vestea zilei de mâine. Gânduri febril prelucrate, Mișcări absurde Încetinite simțitor de praful tău

mi-a trimis vorbă omenirea dacă nu ai fi dormit astă-noapte poate că alta ar fi fost soarta celor șaptesprezece uciși în cairo mi-am întrebat azi-dimineață îngerul voi noaptea dormiți nu

Dumnezeu derulând anotimpurile plus două cifre într-un bătrân calendar plus vânt bătând ușor în suflet și depărtare plus vocea ta picurând în timpan plus apartamentul ăsta ridicat inestetic

oamenii trec singuri prin liniștea de pe tocul pantofului tău fără destinație sau gânduri calmi și desigur necunoscuți întotdeauna strada mea se sfârșește aici urmează ierburi și

Cunoscându-ne doar din momentul întâlnirii, Avem drept prieteni Sferturi, Jumătăți, Părți din oameni, Încercând să își dăruiască amintirile Spre întregire. Punctele devenind linii, Ne

De ce canta in seara asta viorile lumii Despre tacere?! Nu e mai multa bucurie in lume, Si nici macar nu-i mai multa durere… Sau canta pentru ca in seara asta de tine Mai tare mi-e dor Si poate

e o nebunie să alegi fuga după ce te-ai închis în capsula timpului cercuri largi întoarceri la câte zeci de grade vei alege (libertate) pentru început căderi și virtuozitatea drept premiu

spirala e gândul unui cerc de a se ridica din planul căruia se spune că îi aparține întru cumințenie totul a pornit de la vorbe felul în care au țâșnit prin sita receptorului mâna paralizată

Șoim pe umărul stâng niciodată dormind Visez copilăria în hainele ei calde Trecând neobosită prin lanuri cântând Despre râul în care-a plecat să se scalde. Părul negru de maci înflorit într-o

ce știe visul din rastel despre soldatul mutat disciplinar într-o infirmierie la capătul universului acolo unde mâinile nu au voie să atingă nimic dar ce știe soldatul bătrân despre

eram copil pe-atunci într-un autobuz prăfuit ocupasem un loc în spate șoferul stătea de vorbă cu o doamnă și de-asta cred eu nu mai ocolea gropile doar eu stăteam tolănit pe un scaun roșu

dragostea e o literă mov, un „o” cu fața întoarsă spre soare, noi suntem simpli învățăcei rătăcind între formă și culoare. dragostea e un sunet lichid, un si crescut într-o melodie

întâi o să dispară străzile și urmele pașilor, apoi știința deschiderii ferestrelor și privirile, dar sfârșitul nu va fi atunci. ascunse adânc în buzunarele strâmte, palmele vor plânge de

scriu cu un marker negru pe o felie de pâine dragoste deschid larg ferestrele trag în piept ceața cu porumbei cu tot ridic ceaiul din cană și cobor în urma mea ceaiul se închide la loc cu un