Silvian Costin

Plouă tremurând ascuțit Norii mă urmăresc magnetic Se plimbă desfigurând lumina Pătrunde rece întunericul ars E haos turbat orb și nu găsesc ieșirea Spre nicăieri mă desparte furtună Jumătate

Speranțe, iluzii, dorințe, concluzii Asta e viața Un echilibru dezechilibrat pe alocuri Un incert continuu întrerupt brusc De, asta e viața Citește ‘’Pax magna’’ Poate-nțelegi cine ești O

De când nu știu mă-ntreabă lacrima de tine Curge fierbinte strecurându-se șoptit Uscând retina meditează printre rime Secate pleoapele căzând în asfințit Când ai plecat ai luat și sufletul din

O gură de vin aș mai bea Să pot adormi între stele Nici somnul să vină nu vrea Când dorul tot caută semne O piatră-i pe inima grea Atârnă cernindu-se-n vene Cioplită-i de clipa ce-a rea Doar timpul

De ieri a început să piară mâine Prezentul vrea trecut și-n viitor Blestemul amintirilor supune Osândă car durerile de dor Târându-se merg zilele spre noapte Urcând spre asfințit

Cresc ziduri abisale Prăpăstii șuieră despicând hotarul Puntea suspină mistuindu-se despletit Porțile-nchid afară sufletul Soarele-și caută lumină Inefabil întunericul crește ofilit Privirea

Spune-mi iubire, cum devi îndrăgostit Abstractul orb sădind în suflet primăvară? Poate să fie un miracol fericit, Poate să fie o sămânță de povară Spune-mi, de dragoste poți fi

Se-nchid în ochi spre încântare vise mute Acoperind cu aripi ude zborul orb Târând spre noapte amintirile flămânde Se-necă-n valuri căutând albastrul mort Pălind culorile umbresc fără lumină Se

Am întâlnit un înger, ce mirare, ce minune Fără de știre m-am trezit îndrăgostit A-ntors privirea către mine cu un zâmbet De-atunci mă arde bietul dor nemulțumit În realitate a putea nici că se

Să fie lumină, și întunericul a sucombat Să fie om, și plămădită e făptură Să fie doi, și o tăcere-a amuțit Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit Să fie rău unde e bine, și-a stricat Să fie noapte între

Ce viață zbuciumată Ce stare complicată Iubirea-i doar o pată Un nor pe cer senin Ce regulă-ncurcată Ce inimă-nodată Iubirea-i evitată O boală de cretin Ce lume-ntortocheată Ce strâmbă

În palme-adun ce-atinge talpa ta Pământ, în el sădindu-mă pe mine Udându-mă cu ploi lacrima grea Să-mi crească rădacinile spre tine Înalt s-ajung cătându-ți urma ta Atent, scrutând de sus tot

Visele stinse plecă-n zbor din realitate Caută nopțile șoptind cuvinte vii Umblă rănite ascunzând sinceritate Lăsând tristețea înecându-se-n beții Orele curg înșiruind secunde moarte Ceasul zorește

Pornește cald prin lunci Un vânt topind zăpada Suflând alungă nori Copaci-ncep parada De zumzet și culori Se umple-acum livada Ţi-aş da un mărţişor S-aduc zâmbind dovada Din alb covor topit Se-arată

Ciudat pietroi Noroc cu soarele că altfel….. Ce ocupație, planton de schimbul 2 și 3, lămpaș de noapte Se mai plimbă și ziua zâmbind anost Zeul Ra o mângâie milostiv șoptindu-i: Tu ești când

Aproape și totuși departe În suflet și totuși e noapte Nu-i cale și totuși se zbate Grea inima totuși mai bate Speranțe și totuși deșarte Curg lacrimi și totuși uscate În brațe și totuși visate Și

Pierduți între iluzii plutim împinși de valuri Speranțele confuze înoată amăgit Blazată realitatea înghite idealuri Trăim fără concluzii spre golul infinit Treziți la realitate când vine o