Silvia Van

Pune-ti palmele pe umerii mei, mladiaza-ma Ca pe-o campie de iarba rasfatata de vanturi. Strange-ma cald si intrebator, frange-ma Ca pe o salcie in tumultul albastru-al furtunii. De nu-mi

- Ia-o, mi-a zis, e a ta fa ce vrei cu ea, intinde-o, inalt-o, locuieste-o, inmugureste-o, infasoara-te in ea! - Dar ce sa fac eu cu ea, Doamne, e doar o bucata stearpa de tarana te joci cu

cu mine în alt fel se joacă minotaurul acesta rănit se scurge ochiul lui străpuns de săgeți ca o ploaie vâscoasă de mai poleindu-mi picioarele fierbinte și amar până la șolduri labirintul lui

Ai plecat... Te-ai desprins de mine încet, cu băgare de seamă, Retina ți-ai dezlipit-o de-a mea, într-o seară Ca pe-o umbră subțire, absorbită afară de drumul grăbit. Iubirea ai îndesat-o într-o

Sub platan intrebarea se strecoara insinuant intre buzele tale aprinse de vina si umarul meu rotunjind asteptarea: Chanson magique? Langa ureche sarutul-soapta, sarutul-sarpe,

puneam câte-o piatră în fiecare zi câte-o vină câte-un cuvânt, câte-o întrebare câte-un colț de poveste cu albatroși și cu iele încet ZIDUL îmi creștea împrejur, se înălța peste mine mai

Nu sunt tristă ziua aceasta de ianuarie despletit are ochii albaștri și genele lungi Venus din înalt i-a spălat umerii i-a dezvelit sânii și i-a mângâiat coapsele de mătase nu sunt

Imi plang in palme-n fiecare noapte Un ciob suav din Ursa Mare si-o aripa Se iroseste-otravitor in cercuri sparte Vibrand indoliat un curcubeu de sticla

Elvira mi se urcase cu picioarele goale pe umeri, avea rochia de rendez-vous, bleu-pal, știam cum surâd clopoțeii așteptării în pletele ei, nisipul răsăritului îi azurea tălpile, dansa, o sută de

Stropii de roua - Atatia sori minusculi Vecini de... frunza

Ar fi cazul să-mi răsfrâng alergarea peste alte indicatoare stradale, peste borne cu alte înscrisuri Nu vezi câte punți mi se lasă pe umeri, câte-mi flutură în preajmă, agățate de turnuri?

oare de câte, mă întreb de câte botezuri am nevoie să alung șirag toți demonii din mine cu coarne, cu gheare, cu gheb dorința anevoie de câte ori zig-zag s-o crăp în trei când vine? ... pe cel

aș putea să cred că sunt asemenea ție că am o inimă exterioară insinuată sub epidermă un ochi aprins ca o săgeată și-un crin cu petalele strânse tăiat exact în stomac dar nu eu înfloresc doar

Ele sunt. Nu le știu pe nume. Niciodată, de altfel, nu se prezintă vreun sentiment înaintea mea la control. Trăiesc dincolo de lentilele ochelarilor ca niște ființe articulate cu membre

era un copac cu crengile albastre înspre ziua își sumețea rădăcinile mă căuta răbdator între ierburi și mă traversa de-a latul, pe vârfuri descântându-mă în șoaptă omidă veninoasă, mi se urca

Venita mai devreme Pe-o harta neinteleasa, Prea sparta mi-e privirea, Prea desirata vocea Si gol si singur pasul... Dar n-am sa prad coroane Si n-am sa razui norii. La

M-am îmbibat cu mireasma ta forfotind în jur ca o turbulență lichidă de șoapte până dincolo de tremurul genelor iubitule ma înec în ființa ta surâzând plutesc în spațiul tău intim cu ochii

mi-am legat iubirea buimacă de gât cu o sfoară și am înecat-o într-o baltă noroioasă ca pe un pisoi fără ochi și fără nume născut prea târziu într-o pod plin de ciori de atunci mi se

pe pamant, nesfarsit se iubeste punti intre stele, turnuri ovale iubirea zideste pe rotundul pamant se viseaza fluturi purpurii si pasari de foc in vise danseaza pe pamantul albastru se

mi-e cald, ii sopti si apoi ii atinse soldul drept cu un deget. razboinicul o privi in ochi, barbateste, si-si rasuci o tigara. cred ca acolo, intre coapsele tale, se aprind prea multe focuri

…dar nici acum și nici altădată n-am străbătut altfel decât în vârful picioarelor curtea ta interioară M-am agățat cu unghiile de ziduri să nu calc peste ierburile tale vorbitoare Am sărit

Sarutari tarzii - Ochii lui plini de stele. Trenul suierand

Vânt seară albă, cu picioarele goale ca o balerină uitucă îngenuncheată pe scenă; ovală, unghie mică, luna sus cupă întoarsă; șuvoie în buza luminii; va ploua în curând Trotuar baltă;