Silvia Goteanschii

mi-ar plăcea și mie o cameră din asta albă, unde să iert și să fiu iertată.
e o poezie care te pune pe gânduri și te face să te întorci cu fața spre cele adevărate, spre cele din noi.
cuvântul la tine este pur, cezara.

Diana,
multumesc pentru lectura si semn !

vin din urmă cu steaua

vin și eu cu un vot pentru primăvara aceasta în miniatură.

cred că spun pentru prima dată despre o poezie că ar fi vorbitoare.

când totul este verde și bărbații aruncă de la balcoane mărgele - o imagine chic, ca și restul, de altfel.

zici acolo că ai abandonat. Lavinia, întoarce-te!

nu știu cum faceți de intuiți că ar mai fi sau a mai fost ceva; de data asta am tăiat un început de 2 strofe care nu mi s-a părut reușit. în ultima vreme, sunt obsedată că aglomerez. nu le-am salvat, strofele acelea, înainte de a posta. am să încerc să le remodelez în mintea mea, poate ajung la produs finit. mulțumiri!

aaa, și mai vroiam să spun că e cam mult să zici reacție în titlu și subtitlu, dacă reacția înseamnă manifestare ca răspuns la ceva...

faină tare imaginea:

fulgii în război
atacă
fără oprire

în rest, chiar mai trebuie un pic curățat, ordonat.

moșii de iarnă -
crucea lui moș Toader
crăpată-n două - de reținut.

foarte reușit pasajul.

er.
’80 - anul căpșunilor,
și or mai fi :)

de multe ori când îți citesc poezia tipică îmi vine să dau bir cu fugiții și să nu mă mai întorc. totuși, parcă m-ar chema ceva aici, în spatele unor rânduri, poezii ca aceasta sau gen \"în scoția e frumos\", \"cea mai bună moarte\". datorită ritmului interior, bunicii și imaginilor autentice, nici urmă de flarf.
și pentru că traiectoria bizară se referă la cele trăite, ar fi minunat ca cele scrise să urmeze traiectoria clasică a poeziei. o așezare pe verticală ar ajuta mult formula lirică a acestui text care este și pe care vrei să-l știi poezie, indiferent de unele inserțiuni narative.

e ora 9 și citesc despre flarf.
’80 + anul căpșunilor, cel mai frumos an.
ca niciodată
bunica a umplut cămara cu dulceață
și nu mai aveam timp de nimic.
dă-l dracului de liceu pedagogic
cu tipele lui cu tot.

îmi petreceam întreaga
zi cu lingurița în mână.
așa arăta fericirea mea
și bunică-mea îmi spunea că o să fac diabet,
că o să mor.

parcă mai ieri lingeam lingurița aia
și mă uitam în țâțele vecinei
care umplea căldarile cu apă.
îi cădeau una peste alta, albe, mari
și jocul ăsta al nostru
era sufletul perfect.

într-o zi
mi-a căzut lingurița
și sunetul ăla a fost pentru toți un spam.
la fel cum primești sex pe mail
cand nimeni nu știe cu adevărat ce reprezintă,
e tot un spam.

doar să-ți aduci aminte.


de ce n-ai scrie tot timpul așa, victore, dacă poți?

Liviu, vă mulțumesc!
cu îngerul rezolv mai târziu, numai să-mi vină și mie vreo idee.

Scrisul lui George Pașa îmi place selectiv. partea bună e că ai de unde alege, deoarece se bucură de diversitate, plus o oarecare excentricitate. în poezia aceasta, nici urmă de formalism. adică, mi-a plăcut.

am înțeles că dracul nu stătea bine acolo și l-am scos.
sper să nu fi distrus firul, astfel.
mulțumesc!

am înțeles, Ligia.
nu am așteptat să fii de acord cu varianta propusă de mine, am vrut să arăt doar că așa curge mai lin și pare mai puțin închistat. cu pronumele nu ar fi o problemă, e posibil să găsești tu altă manevră. cum ar fi, eu chiar m-am străduit să nu ating cursul logic. dar tu știi mai bine, pentru tu ai gândit, iar eu am interpretat cele reflectate de tine. mai trec cu mare plăcere!

dau berea:)

Ligia, eu sunt una dintre cititorii tăi convinși, însă, am să fiu sinceră și am să-ți spun că sunt imagini care împovărează. unele versuri sunt rău sudate și ar fi mult mai bine dacă ar lipsi.

globúle roșii oase substanțe active
în vagoanele grele ale nopților
obișnuite deraieri de la vis

aceleași personaje
fumul și veșnica sticlă de vin
uiți să întinzi mâna
să iei să dai

îmi vezi
spatele gol arcuit în fereastră
profilul
mișcarea lentă a serii
atingerea caldă a aerului
pornirea bruscă de a distruge

apoi ceața
și falduri groase de liniște


fără ultimile două versuri, pentru că vorbești mai sus despre vagoanele nopților și ar fi prea mult să lași aici și apele nopților. e un pasaj interesant, care poate fi încapsulat într-o altă poezie.
din apele nopților ies ființe pe jumătate vii
mișcările lor înnegurate fracturează oglinzile

vai, paul!
nu degeaba m-am gândit eu că acel comentariu e o poezie.
mi-ar plăcea tare mult să cred că bunicii noștri, acolo unde sunt, au moară.
parcă îl văd pe bunicul meu, care era foarte năzbâtios, ciupind vreo femeiușcă, și pe bunica, alergând cu melesteul după el. toate astea, sub forma unor nourași azurii. mă bucur că ai fost pe la mine cu un poem karmic!

Alex,
sentimentul de prezență al morții ( da, aici, după cum ai observat, cu ajutorul acelor săgeți ) este o stare permanentă, o condiție sine qua non pentru cel care trăiește. mulțumesc pentru votul de încredere, \"mofturosule\":). mulțumesc și pentru carol emerald - that man, e grozavă.

Leonard,
de ce crezi tu că e dezacord? poate vrei să și argumentezi puntul acesta de vedere.

Paul,
comentariul tău e o adevărată poezie. foarte faină imaginea cu femeile venind la moară. dimineața devreme, căruțe cu saci de grăunțe care stau în rând și femei cocoțate sus pe saci, cu obrajii rumeni, plinuțe, cu halate înflorate, și hohote de râs molipsitoare. mulțumesc!

Ați găsit a ne spune într-o manieră deosebită că nu vom renaște din propria cenușă ca pasărea Phoenix. poezia are un caracter vizionar, o tonalitate gravă și un impact colosal.
M-au impresionant gurile urlând înrăite. desigur, pentru a nu simți atât de intens răceala broaștei și pentru a nu transforma această trăire sufletească într-o capcană psihică, am putea ironiza un pic așa ca Tucker Max în al său bestseller \"Sper sa gasesc bere in iad\".

aprecierile mele.

cred că ar trebui să accepți sfaturile pașadine.
iar titlul ar fi mult mai grăitor dacă ar fi simplu: sat
altfel, ne mult prea aduce aminte de blaga, iar noi vrem numai otillia ardeleanu aici. fără astea mici obiecții, un text de stea.