memento mori

butona o icoana? come on!...

da, mădălina, chiar așa am scris...

e fortat rau, silvia. cel putin asa se resimte. ca nunca n perete, dincolo de ce ai vrut sa transmiti.

doar o parere. vezi tu ce faci cu ea, in caz ca.

am să revăd; știi că revin pe texte atunci când e ceva în neregulă; sper doar că ce-am vrut să transmit s-a înțeles corect; scriind pe o temă ca asta, există întodeauna riscul să fie eronat interpretat mesajul. în caz că, da, trebuie doar să găsesc simbolul suplinitor.

da, acolo suna destul de socant. totusi asta e pe palierul de limbaj, nu de sens. mesajul are o putere a lui, pe care limbajul reuseste sa i-o fure oarecum. ma gandeam ca a trebuit sa construiesti asa din cauza tonului.
totusi [butona] ar merge pastrat. poti lasa [icoana] in loc de [o icoană].
in cazul asta as vedea o reintoarcere pe text la [un ecran monstruos de mare] si legat cumva de versul acela.
ce zici de [ecranul urias al icoanei] ca mai tarziu sa lasi doar [butona/ urmarind cum]

[tigara de foi] insa e o stridenta, desi inteleg ca ai punctat-o pe partea atitudinala. ai fi putut ingrosa tusa asta un pic altfel, chiar cu o rupere de ton, mai decelerat si mai grav.

insa textul e foarte curajos si pt orice fel de cititor, o cotitura in ale perceptiei.

veronica, deocamdată, am să fac schimbările pe care le sugerezi tu; poate îmi vine o idee între timp și pentru țigara aceea de foi... multumesc !

mie mi-a placut. nu prea vad nimic fortat. insa e genul de text care pe mine ma lasa cu impresia ca mai urmeaza ceva. si raman asa in stand by, sa vad ce mai apare dupa, ca sa-mi pot face o idee mai clara.

ma gandeam la [tigara de foi] vs ecran viu, pulsatil. mai ai undeva si [surcele, urzici]
nu e totusi chiar incompatibil ca si obiectiv de atins, dar intr-o alta continuare a textului, in care oamenii incearca sa se revolte
do you figure out what I mean?:)
ia gandeste-te la textul asta, continuat pe acelasi ton, in care demiurgul se vede nevoit sa ruleze totul acela miscator, viciul lui nou facandu-l sa ia locul oamenilor
sunt convinsa ca poti vedea asta

chiar așa este, căci am întrerupt cu intenția asta...de a lăsa ceva nedeșlușit, așa încât textul să ia poziție în fucție de cititor, deși, poziția mea e neclintită vis-a-vis de. iar dacă tu rămâi în stand by la vreun text al meu, deja e bine. multumesc

da, veronica, înțeleg spre ce vrei să mă îndrept și cu siguranță o continuare în sensul ăsta, așa cum arată și claudiu, ar face bine textului, dar trebuie să mă gândesc cum să fac să continuu fără a greși, mai ales tonul, pentru că firul de mai departe deja îl văd.

un poem interesant, putin fara ritm, cumva, prea brusc acel "si". nu-mi pot inchipui pe cineva privind printr-o gaura mica cu mainile la gura. Gestul de a duce mana la gura in fata unei privelisti surprinzatoare din fata ochilor trupului sau cei ai memoriei, nu poate fi facut atunci cand te chiorasti printr-o gaura. Incercarea de a vedea ia, cumva, prim-planul. In fine, eu ti-am spus ce cred.
"butona ecranul urias al icoanei" este o fraza curajoasa dar, in mod limpede reusita. nu mi se pare ca suna deloc fals, ba dimpotriva, mi se pare ca e imaginea de la care ai construit poemul. si e o imagine interesanta, polisemantica, aproape infricosatoare. (eu imi inchipui un dumnezeu care ne controleaza prin interfetele icoanelor)

multumesc frumos paul, pentru lectura si semn; de asta am si lasat butonul la locul lui.

Silvia, este excelent asa
ultimele 2 strofe adaugate ulterior sunt continuarea perfecta, plus cu punctarile intre []

si e o precizie aproape chirurgicala
bravo tie

si rimele sunt o delicatesa.

multumesc mult, veronica

am urmat indicațiile tale, iar în cuvântul tău am încredere.

înapoi!
este foarte surprinzător atunci când un chip pe care ți-l imaginezi ori îl știi deja de o anumită alură, un anumit comportament, să-ți apară sub forma unui cu totul alt chip. dacă lucrul acesta se mai petrece și la o scară uriașă este cu atât mai uimitor. îmi place cum ai construit "terenul" pentru a putea ajunge la o astfel de imagine, cumva gigantică față de cea a realității. asta dă un farmec aparte poemului.

ottilia,
bucuroasă că ai citit la o scară...uriașă:)
multumesc frumos !