nu folosesc diezuri și multe puncte
când scriu,în general despre suflete
și îmi este dor de mare.
pe orgoliul meu îl cheamă \'mort\'
iar părul meu devine roșu pe măsură
ce mort este călcat în
dacă aș putea aș stoarce râuri albastre
din plulpa portocalelor
dacă aș putea aș prinde toți fulgii de zăpadă
pe o ață și ți-aș face o pelerină
...în care să nu-ți fie frig
sau dor
sau
în urma lor rămăseseră cioburi
și pânze maltratate pe care culoarea
fusese aruncată din ură.
în fiecare zi toate erau la fel,
iar distanța părea să crească odată
cu frigul teribil de
modul în care le-a fost dor oamenilor de noi
era din ce în ce mai bizar/parcă le era foame
și ar fi rupt bucăți imense din noi
cu dinții lor albaștrii și ascuțiți.
niciodată nu citisem ziarele cu
îmi plac oamenii care zâmbesc
atunci când cântă la chitară
/când îmi cumpără băuturi
și încearcă să vadă dincolo de
corestul rochii verzi.
*Thinking of you while I\'on the way*
Printre șiroaiele luminoase de mașini
și trume de oameni inegriti de umbrele
nopții din mușuroiul de ciment,
o ultimă scenă de natură criminală
generată de cel mai primar instinct:
cel de a
atomii valurilor s-au organizat în formă de steluțe
când le-am mulțumit că frigul de afară crește odată
cu dorință noastră de a pleca.
am vrea să călărim căluți de mare către departe în
dramele unui om sunt ca mânuțele mici și verzi ale brazilor
își întind degetele spre ceața cu aromă de vată pe băț
ce se apleacă peste ei cu intenția de a-i sufoca
încet încet încet
Scena era impobilizata încet,încet
de razele albe și reci ale blițului.
Era cea mai frumoasă/dar cea mai jalinca dintre
toate imaginile de până atunci.
Boris dormea cu mâna amorțită sub
SD