Poezie

... de atunci am urât teatrul

2 min lectură·27 decembrie 2009

Mediu

modul în care le-a fost dor oamenilor de noi

era din ce în ce mai bizar/parcă le era foame

și ar fi rupt bucăți imense din noi

cu dinții lor albaștrii și ascuțiți.

niciodată nu citisem ziarele cu critici

adresate spectacolului nostru ieftin de comedie

și niciodată nu băusem cu specatorii după reprezentație

mergeam mereu în apartamentul ingesuit din mansardă

și mâncam portocale fumând pipe interminabile

cu opiu.

spectacolul se născuse din dorința de a

pleca prin lume/sau a ne simții iubiți de cineva

acum aveam și bani de mâncare și de apa caldă.

într-o zi o mașină a dat peste Boris și i-a rupt

un picior/o coastă.două luni nu am mai dat

nicio reprezentație.când am rămas fără bani

ne-am urcat din nou pe scenă cu sentimentul ăla

scârbos de lene și dezgust.

dar oamenilor le fusese dor de noi.

iar acum ne păreau mă hidoși ca niciodată.

erau ca niște melci roz fără cochilie

ce se târau pe sub scanuele albastre din teatru.

specatacolul avea din ce în ce mai puțini specatori.

piesa era deja fumată.

regizorul ne-a aruncat o frânghie și ne-am cățărat pe ea.

acum eram actorii cuiva.târfele ieftine care jucau după

cum dicta peștele.zâmbeam,plângeam,căram tăvi până ne

ieșea de nota 10.

cu toții îl urăm dar aveam nevoie de apa caldă,portocale

și pipe cu opiu.specatatorii nu mai râdeau și sunetul

cortinei ce cădea după ultima replică era ca

un clopoțel salvator.

de atunci am urât teatrul.

001.271

Silvia Drăcea. “... de atunci am urât teatrul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-dracea/poezie/13921068/de-atunci-am-urat-teatrul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.