zece zece zece

Mi-a plăcut acest text fiindcă este pentru mine un fel de artă poetică. Se trece de la elemente cosmice, de la general și universal către individual și particular. Și poate acesta este rostul poeziei. Confuzia exprimată la început se lămurește prntr-un sacrificiu de sine frumos exprimat prin aluzie la versurile lui Nichita Stănescu. \"Poetul ca și soldatul nu are viață personală\". Poate că poezia nu a vrut să sugereze aceasta, dar cred că și aceste sensuri sunt vizibile.

totul pornește de la legătura cu semnificația zilei, o zi rotundă în calendarul după care ne ducem viețile. De aici măiestria poetică lasă visarea să ne poarte, ne trimite la Nichita, cel ce nu a apucat ziua și ne lasă u u u uluiți. Frumos.
LIM.

Am... refacut, cate ceva. Va multumesc de citire, de ganduri.

silvia, în poeziile tale admir lipsa de artificialitate, combinațiile și libertatea mișcărilor. direcțiile compasului sunt sunt convertite în direcții adevărate. pentru mine e o poezie a asumării și a cercului-timp. degetele le-am găsit după amprenta caloianu.
frumos, silvia

voiam să mai spun că mi-a plăcut mult direcția ploii. lejeritatea construcției poetice îmi permite să-mi imaginez contopirea.

Multumesc, Silvia, ca ai gasit timp si cuvinte sub un text umil ca asta. A fost si 10.10.2010.

un cântec - descântec,un Joc,o nevoie de a rândui cuvintele,sedusa de corespondetele lor sonore care degaja o melancolie,o stare contagioasa
unele repetitii sunt în plus,ar trebui o concentrare a întregului

primul vers nu-mi place. asa susoteau elevii cand rezolvau exercitii de logica si dialectica, acu cateva zile.
dar imi place finalul
si poza de pe agonia:D

er-silvia caloianu-scuze
analiza se adresa dvs.dar v-am \"botezat\"!
abia deschisesem ochii...