Serban Axinte

Claviatură cu doar clapele albe înmuiate în ulei claviatură a unui pian legat cu lanturi și suspendat de tavan, da, da, cu o astfel de claviatură începe orice cîntec despre Zeo Ni. Cel care a

oficiez slujbe frumoase de naștere, de botez de înmormîntare; mă strecor printre niște corpuri albe cineva îmi sărută mîna, își strigă numele de trei ori.

adînc, periferic, media-mesianic, păros, fluid, arid, superstar, superstar, sînt demonice zecile de cifre reci, sutele de cifre ude și toate genele amestecate. – game pentru începutul de

Bătrînul ia un smoc de paie și îl mănîncă, au mai fost pe aici înveliți în saci și alții, ai tocătură de frunze ude pe piept nu încerca să înveți nimic despre pofta de mîncare, e și asta un fel

Îmi simt venele grele, prin ele înoată peștii. Încet-încet se apropie de sfîrșit singura zi care mă desparte de momentul nașterii mele. În fiecare dimineață mamele pun la cale uciderea

Iată, bătrînul chicotește de după geamul aburit. E un miez, aici sigur se află un miez și legănări stupide pe balustradele din ce în ce mai subțiri și mai ude. E cu siguranță miezul unui fruct

Hai cu mine, stai te rog la pândă, privește printre zăbrele și notează toate modificările din decor. Știi foarte bine, lumina nu prinde, lumina nu agață; îmi croiește drum prin fereastra

cum vrei să mori dacă nu închizi ochii, trebuie să privești adînc în tine, atît de adînc încît să ți se facă rău, să vomiți prelung și să rămîi cu fața în sus.

Aproape m-a făcut să cred ceea ce-mi spunea, atunci cînd amîndoi stăteam și fumam narghilea la restaurantul arăbesc - fumam și vorbeam despre filmul în care urma să fim amîndoi actori

Îmi voi lăsa părul să crească, să te acopere, nu mai știu nimic despre fiii tăi, nu mai știu nimic despre bărbații tăi. Noaptea, sufletul meu vreau să fie devorat de furnici. Îmi așez palmele

N-am căzut din neant ghemuit în cochilia de carne, mi-am așezat atent carnea sub piele. Ca să aud și alte voci, ale acelora de dinafara cochiliei, am vorbit puțin cu cine n-aș fi crezut că-l

Aici locuim cu toții, e liniște și miroase a uleiuri volatile pretutindeni. Spatele îmi plesnește de durere din cauza unei efemeride înfuriate. Polii de piatră se distanțează, eu nu pot să

m-ai crezut. ți-am predicat despre cît de fericiți sînt cei care mor singuri și tineri; dar să-i lăsăm în fericirea lor, printre norișorii simpatici; să ne amintim că în fiecare casă cineva

Rădăcinile universului au ieșit în afară și s-au așezat pe umerii mei. Greutatea poverii mă surprinde nepregătit în fața ultimului declin. Privesc ceasul care acum bate în defavoarea

Ca un vîrtej, ca un monument rasturnat/decapitat mă îndrept spre tine, am o zi în plus, poate voi ști la sfîrșit ce să fac cu ea; ziua mea viața descrisă în amănunt pe peretele de

gata, te strig pe mai multe voci, te aplaud de la distanță, da, pelicula de gheață a crăpat și am căzut în bularga viselor, în nicolina precupețelor nefericite; m-am udat pe haine; apa asta

scriu despre dumnezeu, rup pagina, o mestec încet, încet la masa de seară. mîine voi vizita muzeul de științe naturale. să te văd cum îți porți cu mîndrie trupul bine păstrat în

oftică în sala de mese, de conferințe, de gimnastică. pelerine puse la uscat, covor roșu pentru nepoții cu fețele trase-n plastic, covorul incredibil de alb pentru bunicii care suflă-n

Cosmos proteic, halucinant absoarbe lumile cameleonice. Nu întind mîna spre carte, nu iau nici un cuvînt de acolo, ei au pus demult ochii pe mine, vor să stau toată viața așezat în fotoliul

Acestea sînt orașele și satele mele, dacă vreau pot să le aprind ca pe niște țigări. Și culoarul e al meu, îl pot înfunda cu vată. Îmi place să ma joc cu toate obiectele din jur; le vreau