Poezie
Les trois grâces de Niadora
Din antologia –Ozone friendly. Iași. Reconfigurari literare – Iași, Ed. T, 2002
1 min lectură·
Mediu
Cosmos proteic, halucinant
absoarbe lumile cameleonice.
Nu întind mîna spre carte, nu iau nici un cuvînt de acolo,
ei au pus demult ochii pe mine, vor să stau toată viața
așezat în fotoliul acela, mă mir cum de nu m-au legat cu lanțuri de el; vreau să știu ce e în sobă, acolo sigur
doarme cineva.
Încearcă să se ridice, dar se lipește de cahlele încinse,
ușor, ușor desprinse din țesătura de sacîz și funingine.
Iată, cum s-a întîmplat ca desenul de pe burtă să i se lipească de față, iată cum el nu devine cenușă, ci gaz mai puțin greu decît aerul. Nu e o continuare, el nu vrea să se izbească de propria umbră ca să mai poată fi o continuare.
Cum privește el cerul din scaun, așa celelalte fețe
potopite de sînge îl privesc.
Triunghiul pe care eu îl confund cu femeia sa se micșorează, se strîmtează și apoi se ovalizează.
Îi mai trebuie ca lumea sa proteică să-l absoarbă
ca să devină sferă. Foarte multă vreme între cele trei vîrfuri ale sale bătrînul a ridicat adevărate ziduri
pe care el le-a poreclit li-Ni-i îngroșate sau
Les trois grâces de Niadora.
013654
0
Aici e puțin altceva.
O idee care nu-mi dă pace. Jocul formelor și al consistenței.
O imagine care mă îngheață pentru o clipă. Bătrânul.
Nu aș schimba nimic în poezie. Mi se întâmplă rar.
A.