Te-ncredințezi pe tine-n idealuri,
Și te înrobești fără să vrei,
Amare-ți sunt gândurile toate
Căutând de zile, ani, veacuri, aceleași ruginite chei…
Și te-nrobești fără să vrei
În trupul
Am pus două puncte: după o înșiruire de gânduri,
urmarea este un mister și pentru mine,
zicala mult prea înțeleaptă ce spunea \"Punct, și de la capăt\",
mi-am modificat-o conform stării de
Să trăiesc fiecare zi, ca și cum Mâine nu există...Hm, ce gând ciudat, cu câtă prisosință să am:
Doar acest prezent, pe care să-l fructific...
Este un gând năstrușnic, e o pistă...
Sunt
Lume fără Nume: mă prinzi în vraja ta,
Orbește te urmez, și câteodată nu aș vrea...
O, Lume fără Nume, ce tare mă atragi,
Și numai atunci când îmi place, de mine te dezbraci...
Eu Lume fără
Stoarsă de puteri și de vlagă, precum o lămâie pentru limonadă,
Amestecată cu zahar și gheață...sunt numai bună de băut pe arșiță...
Eram destul de verde, dar ce conteză...dacă ziua
În banalitate par să mă complac
Respir normalitate.
De haina învechită a zilei mă dezbrac,
Nu-mi place să mă simt uzată.
Fărâme de scenarii mi se desfășoară-n cale,
Pe care drum
Este o nouă modă-n lume, sau este doar un fel de-a spune, că suntem toți \"oameni minune\",
\"Gândim prea mult\", tot și de toate,
Gonim mereu grăbiți și prea departe,
Viața trece
...simt ... oare aș avea ceva de spus?!?...dar nu orice...ceva interesant, captivant, semnificativ...original... și lista ar putea continua;
Probabil că rutina zilnică, grijile și tot ce se
Deosebit este un fulg de nea, atunci când altul nu-i ca el,
măreț este un gând, legat de-un firicel...de iarbă,
bătaia vântului rebel prin pleata-i neumblată.
O revelație măreață azi m-a
Și-a început deja să ningă...,
Capul e alb, la fel și barba ciungă.
Doar lumânarea clipește în bătaia rece
Într-o odaie unde e frig și ninge.
De-o sticlă goală de pălincă se sprijină și îi
Zbucium de gânduri suflate
Pe țărm, zdrobit ideal,
Bizar rol și țel,
Ajuns levant în inimi rănite.
Mistral de idei picurate
În Universul feeric,
Incestul trupului poetic,
Rămas doar glasul
Iarba catifelată și umedă
A îmbrățișat albul chip,
Întins într-o mare de verdeață
Sub umbra gigantului nimb…
O floare plutește spre Eden
În urma-și presară parfumul,
Pofta de viață și
Gândurile-mi zboară,
Nimic nu mai stă în loc,
Timpul trece ca o umbră,
Prin ochii mei de inorog.
Și-cerc în fugă,
s-ajung să văd,
s-ajung să simt,
cum nu mai sunt nimic…
ci, cum am devenit
Priviți ca niște ciudățenii, ne zbatem pentru cine știe ce, mare ideal; înfruntăm orice obstacol,
doar pentru a strânge la piept îndepărtatul coșmar.
Alungați din societate toți aspirăm spre
Edenul e locul spre care aspirăm,
Tu, eu și toți ce mai sperăm,
Efemeri noi ne cunoaștem
Raiul e altarul unde renaștem,
Numai prin puritate și credință,
Iubire și căință.
Pornim în labirintul
Miros de ceară, miros de pământ,
Împrejmuit în flori,
În suflet cu neșoptitul gând,
Te-afunzi în lumea nevăzută,
A umbrelor ce văd și doar ascultă.
Pormin pe drumul cel din urmă,
Lăsând o
Singur, rămas fără de nimeni,
Pe geamul aburit privește trist,
El este mic, dar nu mai speră,
Din tot ce a avut , are nimic…
Copii țipă și se hârjonesc,
Se joacă toți afară,
Dar el e trist
Pulsează vals pe ritmul funebru
Cu zarea-n pustiu
Sub cerul cel negru
Doi îngeri pierduți în prea târziu.
E pactul final din Neant,
Când îngerii plâng și cad,
Puterile Pure se-mpart
în Eden
SE