Poezie
Innuendo
1 min lectură·
Mediu
Cu lungi arcusuri iarba cauta
si descanta trupul din care femeia plecase.
Ecoul poarta clopotelul altarului,
e haina de aur a lui Orlando Furioso,
Laertios mananca radacini si ierburi
în spatiul fara limite, fara fulger, fara stea.
Fiecare zi, fiecare ora pot fi ultimele,
infernul l-am fabricat noi insine
cautand fericirea.
Rotunjirea stralucirii e amiaza,
un soare la zenit
prins intr-o imensa apa tulbure.
I-am spus prietenului meu,
deoarece pot sa vorbesc fara teama:
\"John\"-i-am spus,
( acesta nu este numele lui)
\"intunericul ne inconjoara,
s-aprindem focul,
sa ascultam Noptile Pontului.\"
Dorm femei pe lespezi
in lumina lor adusa de dragoste.
\"John, sa pleci o vreme,
nu e nimeni
in toata intinderea goala unde astepti.
Femeia a renuntat sa se intoarca,
fluturii i-au luat cuvintele,
stelele i-au adormit in par.
Femeia aceea a plecat pe urmele tale
renuntand sa se-ntoarca intre oameni.
012.982
0
Despre poeziile tale totusi nu pot avea decat vorbe bune!