am crezut
ca impartirea la 2
a vrut
sau cel putin a incercat
sa dea un rezultat exact.
am crezut
ca irevocabilul se va schimba
ca il voi avea in mana
ca un cub
ca o durere
am crezut
ca
frezând nebunia am încercat să te găsesc;
te-am căutat cu disperare
în scrumiera metală de pe masă,
în albele scrisori din vechiul scrin
in dulcele noroiului din stradă,
în albul cupelor de
ce ți-am făcut străine de nu mă lași in pace?
a cui e mâna asta mare ce-mi strânge piciorul?
a cui e gura asta care lacomă-mi mușcă din trup?
a cui e limba asta roșie, udă, ce-mi astupă
nebunia, delirul,
pentru tine iubite le-am inventat;
nascute din mine
m-au chinuit
ca și când
aș fi avut eu vreo vina...
pentru tine iubite
m-am inventat pe mine.
uite!
rasare
cheama-ma si am sa fiu acolo
oriunde ai spune, oricand ai spune,
am sa vin pentru tine
si dac-asa va fi bine,
cheama-ma.
pustiiti si goi,
lasitate de gradul II
noi. noi doi.
noi unul
sau
te cred,
ca si cand n-as sti ca ma minti,
ca si cum
si tu m-ai crede, fara sa stii
ca eu te cred.
te privesc
ca si cand n-as sti ca tu nu ma vezi,
ca si cum
si tu m-ai privi, fara sa
te-am plouat aseara incet
si cerul visa deasupra noastra.
picurii curgeau in sus ca o spuma,
cerul, albastru si rece
ma tinea da mana.
soptesc; suierul soaptelor mele se duce in sus
ca o
ideea m-a cuprins ca o contractie; cuvintele mi-au navalit pe gura ca o spuma amara. grabit, creionul a vrut sa le-nchida in temnita alba, tacuta a colii de hartie. ce vroiam sa spun?... am
iarta-ma...
iarta-ma in primul rand pentru ca nu am avut curajul sa-ti cer iertare mai demult, mai sincer, mai personal. oricum nu mi-ar fi iesit din gura decat niste cuvinte mototolite ca niste
aripa vremii s-a oprit in loc peste noi
incremenita-n vazduhul de lapte
dar, obosit, falfaind numai c-o aripa-n vant,
timpul s-a frant in clipe si soapte
pravalit pe Pamant.
ce lumina alba-i
Am plecat la posta
Sa le pun o recomandata.
Sa la rog sa ne mai astepte
O saptamana, doar atat.
De sub clopotul mare de sticla
Ies sfioase primele noastre-amintiri
Sa cautam
Era parcă o zi ruptă din calendar, o zi prea trista pentru a fi zi.
Fasii din mine se rupeau, stropind pamantul prafuit si ars al zilei de iulie, cu sange si cu durere.
Mirosul negru de benzina
am plecat aseara incet,
fara sa stii, fara sa stiu c-am plecat
castanul de fier, de rugina mancat
a chemat un soldat.
de mana m-au dus,
acolo sus,
mi s-a parut ca-l vad pe Iisus.
coborat
te iubesc iti spun acum,
si tot acum iti spun
odata tot am sa te uit
si n-am sa ma intorc din drum.
sa taci si sa crezi
in dragostea mea
azi ti-o dau toata
iubeste-ma-asa !
gandurile mele lipesc materia
albastra, dezorientata.
demiurg in delir refac lumea
si gandurile mele lipesc particole
cu forme mei simple
cu fete ridicole.
dar lumea astfel creata de
muribundul fluture-albastru
si-a deschis aripile pe coala mea
din nepasare, cu lingurita
l-am amestecat in cafea.
si fluturul mi se zbate in gat
aripile-i tremura reci
afara e noapte si
nu, eu nu cant muntii
nu cant cerul sau dragostea mea
batranul carunt, zenitul si inima
obosite de-atata cantat
m-au rugat sa le tac.
muntii vor ramane-n picioare
ma vor umbri si dupa
cerul
de ce sa credem
intr-un Dumnezeu ateu?
cine e El?
cine sunt eu?
ultimele vorbe s-au spus,
gandurile mele s-au dus;
tacerea sonora
din ultima ora
ma doare pe ochi.
Doamne, intinde-mi
