Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

In numele tacerii

Cadere

3 min lectură·
Mediu
În locul în care cad nopțile fără sens, triști ochii mei cerșesc o felie de cer. O felie de cer de care să-mi sprijin sufletul; cu întristări și bucurii, cu ploi și cu vânt... În locul în care cad fructele iubirii mele; concentrice unde cresc și cerul-ntreg și pământul se bucură. Întotdeauna mi-am dorit să țin în mână inima trandafirului albastru, înconjurat de privirile toamnei. Dar ochiul lumii mă cuprinde, cu tăcerile lui profunde. Cine m-alintă în nopțile albe ale sufletului și cine mă strigă? Poate tu; poate vântul... Tu ești visul frumos și totuși nu știu cum să-ți culeg zâmbetul. E cald în peștera sufletului meu, prea cald. Aud acum cum crește iubirea din mine și mă târăsc afară să uit... Am ridicat mâinile către tine și m-am rugat luminii să mă iubești și tu! Dacă m-ai iubi, dacă cu adevărat m-ai iubi, ce gesturi ar picura din vârful degetelor tale! Eu, dacă aș fi la capătul pământului, m-ar despărți de tine doar culoarea iubirilor calde scrisă cu alfabetul neînvățat. De ce ești atât de departe ființă cu chip de floare? Aș fi vrut să te am lângă mine; să culegem -mâna în mână- buchete albastre de sentimente; să zburăm împreună spre soarele împlinirii noastre... Þi-aș fi făcut cununi de maci și margarete albe; te-aș fi întors cu fața spre mine să-ți sărut zâmbetul. Te-aș fi întins în iarba udă și împreună ne-am fi trimis inimile spre curcubeu; să-i culegem culorile. Să simțim cu ochii sufletului mirosul frumuseții culorilor din variata paletă a dragostei. Mângâindu-ne în palme tăcerile, comunicând dincolo de absolut, am fi simțit lacrimi de bucurie înșirate pe fire de iarbă. Te iubesc atât de mult, încât aș fi vrut să-ți arăt drumul meu printre aștri topiți de imens. Tu să urci spre mine din timpuri ancestrale; iar eu, eu,să-ți întind mâna mea să te ajut să-mi umpli golul sufletesc cu ființa ta. Degetele tale sunt atât de aproape de mine...dă-mi ochii tăi...să-i mai sărut o dată...și-am să țin în mână toată pulberea stelelor care s-ar destrăma la un simplu sărut al tinereții. Nu, nu spune nimic! Un cuvânt doar, imaginea perfect rotundă a sunetului și visul meu s-ar prăbuși în neant. În seara asta absurdă și adâncă e liniștea ce-o degajă sufletul meu...și îmi place atât de mult încât imateriala aripă a gândului o poate ucide. Și ar fi dureros de crud! Nu, nu spune nimic ! În infinitatea universului meu sufletesc vreau să aud doar glasul tăcerii adânci și ecoul lui de piatră.
094.469
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
418
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Rugescu Ioana Adina. “In numele tacerii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rugescu-ioana-adina/jurnal/1741732/in-numele-tacerii

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-lupascu-0022024GLgeorge lupascu
Uite cum se intampla?! Toate se leaga ca zalele unui lant.
Citind fabula, am trecut apoi la proza. Aici...Surpriza!
Am gasit mai multa poezie si sensibilitate, decat in f.f. multe texte care sunt inscrise ca poezii. Ai avut dreptate sa ai dubii in privinta identitatii tale. Oricum, daca tu nu ai aflat, fii linistita. Au sa-ti spuna altii.
0
@rugescu-ioana-adinaRARugescu Ioana Adina
Abia astept sa treceti pe aici. Incep sa ma invat rau...sa-mi comenteze cineva textele ...si mai ales de bine....sunt privilegiata. Multumesc si va astept....chiar daca nu ma laudati!
0
@heghedus-cameliaHCheghedus camelia
o sa vezi ca in timp vei renunta la unele formulari (\"e cald în peștera sufletului meu\", \"să culegem buchete albastre de sentimente\", \"să simțim cu ochii sufletului\")fiindca vei gasi altele - sunt convinsa - care sa vibreze de excesul de sensibilitate. si va fi mult mai bine. daca ai concentra putin si ai mai elimina de pe alocuri ar putea iesi o poezie frumoasa. mergi mai departe!
cu drag,
0
@rugescu-ioana-adinaRARugescu Ioana Adina
Multumesc pentru trecere. Multumesc mai ales pentru sfaturi. Singurul amendament este ca la ceea ce ati facut referire nu era o poezie era pur si simplu un text personal din categoria ganduri sau jurnal sau cum vreti... si trebuie sa recunosc excesul de sensibilitate nu-l pot controla la nivel mental. In poezie incerc sa fiu altfel...mai controlata.
Va multumesc pentru trecere ,va mai astept si apreciez comentariile dumneavoastra.
0
@heghedus-cameliaHCheghedus camelia
sensibilitatea (in exces) e o insusire pozitiva, tot mai rar intalnita si de aceea pretioasa. ma gandeam (de bine) la ceva de genul:

unde cad nopți fără sens
triști ochii mei
cerșesc o felie de cer
unde cad fructele iubirii
concentrice unde
bucură cerul și pământul
țin în mână inima
trandafirului albastru
ochiul lumii mă cuprinde
din tăcerile ei crește iubirea
m-am rugat luminii să fiu a ta
ce gesturi ar picura
din vârful degetelor tale
ți-aș impleti cunună de maci
întinși în iarba udă
din inimile noastre
s-ar arcui curcubeul
în palme tăceri
înșirate pe fire de iarbă
lacrimi de bucurie
doar o imagine rotundă
a sunetului și visul
s-ar prăbuși în neant
aici doar glasul tăcerii
și ecoul lui de piatră

offtopic: \"aștrii\"; \"umplii\"

cu mult drag,
0
@heghedus-cameliaHCheghedus camelia
nu mai vorbi cu mine la plural!!
0
@rugescu-ioana-adinaRARugescu Ioana Adina
Camelia ,
Multumesc pentru atentia cu care te-ai aplecat asupra textului.
Sunt incantata si uimita de cat de frumos ai reusit sa transformi in versuri doar niste ganduri...
Acum inteleg ce inseamna experienta si mai ales talentul.
Te rog sa crezi ca dupa ce am citit mesajul tau m-am gandit serios ca n-am ce cauta aici...si mai ales ca ar trebui sa ma las de \"sportul\" asta cu poeme si ganduri si una si alta...
Nu cred ca o sa pot vreodata sa ajung...asa ca tine!
***
0
@doina-cristianDCDoina Cristian
\"E atata liniste in jur incat auzi cum creste iarba\" spunea Nichita. Poate linistea este intru natura a gazelor, a pasarilor si a animalelor iar tacerea intru umanitate. Nu pot sa stiu cu certitudine asta, dar \"Întotdeauna mi-am dorit să țin în mână inima trandafirului albastru, înconjurat de privirile toamnei\" este intru frumusete poetica.
0
@rugescu-ioana-adinaRARugescu Ioana Adina
Imi cer scuze pentru intarzierea cu care raspund. Va multumesc pentru trecere si apreciere. Va mai astept si alta data!
RIA
0