Ruben Bucoiu

Ideile mele nu corespund cu realitatea, se cheamă că trăiesc o minciună. Ideile mele nu corespund cu ideile altora, se cheamă că trăiesc diferit. Ideile mele nu corespund decat cu o mică parte

Oare de ce din înaltul sublim Din lumile-ascunse de ochiul meu mic, Acel ce-a creat și ochiul și lumea S-a coborât într-un staul, smerit? Oare de ce, Acel ce puterea o are pe toată Și face ce

- Tată, planta aia cu care te-a acoperit nu se aseamnănă cu nici una din cele văzute de mine în grădină. - Nu căuta în zadar fiule, nu-i o plantă, e piele. Nu știu de unde înclinația asta a ta de a

Gheață crăpată pe fulgi Mătreață din nor nespălat Încordare de aer în pungi Pocnire-n canalul drogat. Capacul din postul de ușă Picură acum apă pe bani Se spală pe mâini în ligheane

Picură acum apă pe bani Iar gerul troznește prin oase Capacul din pod de canal Dispărut... Se spală pe mâini în ligheane rugina, De ani. Mătreața din nori nespălați Crapă gheața pe

Rupând încet colțurile stelelor Adorm Norocoase, visez că potcoavele Se-aud cum își lasă pe străzi amprente Foind mi se pare ca șifonez Cute din cearșaful nopții Ce se frământă în

Un izvor de patimi Peste lume plânge Cântă și suspină dorurile-n el Viața se răsfrânge Pulsând cu putere În a lumii vene Dragostea e sânge. Cercurile-nchise se desfată-n lacuri Schimburi

Copil fiind, țin minte mă jucam Printre ruine lăsate de război Descopeream’n-a mea naivitate Ce simplu este a te bucura. Cu praful prins de coate și genunchi Cu zâmbet cald și candid,

Cum noaptea se lasă ușor printre stele Și totul adorme Doar ele s-aprind, Acuma când merg spre a mea încăpere Pe ceru-mi de gânduri Îmi răsari licărind.

Grâul e-n floare Macii Se chinuiau să îl țină-n picioare Gemeau Trăgeau de umeri Mustățile din spic Înc’un pic Înc’un pic. Și n’au crezut strămoșii Cum nu credeți nici voi Dar truda

Împrăștie evantaie oful din mine s-au lăsat peste țară lungi aripi cu mâini mari și subțiri se-ntind multe fire scânteiază prin ele fulgere de te miri. În valuri căldura se retrage în umbre

Fântânile Sunt Leagăne În Frunzele Dansânde Și Vânturi Și Toamnă; Oceanele Toate Își Aduc Aminte Pe Unde Au Crescut Plajele Lumii... Copiii Aceluiași Lut. Oile Orientului Și Robii Fiilor

Un cânt, un cuvânt, o faptă și-un dor Ce-a căzut la pământ Săgetat de ciocul de vultur. Înalt zbor de lut născut dimineața Prin cântul purtat de cuvânt. Ce fapte să șterg? Măcar de-aș putea… Să

„ce are a face că unii n’au crezut? Necredința lor va nimici ea credincioșia lui Dumnezeu ?” „Bate la ușa cerului o rugă tremurândă E mare poarta, largă, săpată-n diamant Dar iute se deschide