Poezii

moartea făcea piruete pe balustradă eu îmi țineam respirația – ținut în brațe de balansoar – și-mi tremura sufletul ori de câte ori părea că-și pierde echilibrul când se-nclina spre stânga

au agățat prin aer răspunsuri la întrebarea “unde?” la propriu dragostea-i în aer sclipește ca un decor al vieții lunare ca o amintire a unei sărbători fiind ea însăși o împodobire și-o

Fântânile Sunt Leagăne În Frunzele Dansânde Și Vânturi Și Toamnă; Oceanele Toate Își Aduc Aminte Pe Unde Au Crescut Plajele Lumii... Copiii Aceluiași Lut. Oile Orientului Și Robii Fiilor

Împrăștie evantaie oful din mine s-au lăsat peste țară lungi aripi cu mâini mari și subțiri se-ntind multe fire scânteiază prin ele fulgere de te miri. În valuri căldura se retrage în umbre

Un izvor de patimi Peste lume plânge Cântă și suspină dorurile-n el Viața se răsfrânge Pulsând cu putere În a lumii vene Dragostea e sânge. Cercurile-nchise se desfată-n lacuri Schimburi

Rupând încet colțurile stelelor Adorm Norocoase, visez că potcoavele Se-aud cum își lasă pe străzi amprente Foind mi se pare ca șifonez Cute din cearșaful nopții Ce se frământă în

În golul jugului m-aștepți Să mergem simplu înainte Cu părăsire de poteci Să-nvăț ca să slujesc cuminte. Mă chemi de când mă știu copil Să nu mă scurg ca flușturatic Împodobit cu răni la

Oare de ce din înaltul sublim Din lumile-ascunse de ochiul meu mic, Acel ce-a creat și ochiul și lumea S-a coborât într-un staul, smerit? Oare de ce, Acel ce puterea o are pe toată Și face ce

Îmi stau notele pe linii asemenea rufelor Unele goale, altele pline, la distanțe egale. Mecanismul lor legat împreună de cheia sol Îmi face viața să cânte – dă tonul, Îmi alcătuiește

„ce are a face că unii n’au crezut? Necredința lor va nimici ea credincioșia lui Dumnezeu ?” „Bate la ușa cerului o rugă tremurândă E mare poarta, largă, săpată-n diamant Dar iute se deschide

Cum noaptea se lasă ușor printre stele Și totul adorme Doar ele s-aprind, Acuma când merg spre a mea încăpere Pe ceru-mi de gânduri Îmi răsari licărind.

Un cânt, un cuvânt, o faptă și-un dor Ce-a căzut la pământ Săgetat de ciocul de vultur. Înalt zbor de lut născut dimineața Prin cântul purtat de cuvânt. Ce fapte să șterg? Măcar de-aș putea… Să

Copil fiind, țin minte mă jucam Printre ruine lăsate de război Descopeream’n-a mea naivitate Ce simplu este a te bucura. Cu praful prins de coate și genunchi Cu zâmbet cald și candid,

Picură acum apă pe bani Iar gerul troznește prin oase Capacul din pod de canal Dispărut... Se spală pe mâini în ligheane rugina, De ani. Mătreața din nori nespălați Crapă gheața pe

Gheață crăpată pe fulgi Mătreață din nor nespălat Încordare de aer în pungi Pocnire-n canalul drogat. Capacul din postul de ușă Picură acum apă pe bani Se spală pe mâini în ligheane

Stau patru ochi în patru colțuri Zgăindu-se spre același punct Cinstind impresia pe care De-acol’ din locu-n care sta Întâiul ochi și fiecare În gândul lui o născocea.

Grâul e-n floare Macii Se chinuiau să îl țină-n picioare Gemeau Trăgeau de umeri Mustățile din spic Înc’un pic Înc’un pic. Și n’au crezut strămoșii Cum nu credeți nici voi Dar truda

Mi-au înmugurit șuruburile ruginite De șpan M-am împiedicat Plictisite Florile au depășit mugurii Din ochii vițeilor Ce zburdă mai ceva ca rândunelele Cărora le-au picurat aripile Din

Se-nvârte creionul nebun de-amețeală Și varsă bucăți de idei destrămate Se-nvârte lumea toată… Cu ochi bulbucați îmi caut prada disperată Printre stâlpii ce se tem de propriile umbre. Coloanele,