Poezie
Dorul
1 min lectură·
Mediu
Un cânt, un cuvânt, o faptă și-un dor
Ce-a căzut la pământ
Săgetat de ciocul de vultur.
Înalt zbor de lut născut dimineața
Prin cântul purtat de cuvânt.
Ce fapte să șterg? Măcar de-aș putea…
Să îmi nasc doruri și mai înalte
Ancorate în marea din mine.
Îmi bat valurile la ușă, dar nu deschid!
Năvalnice cum sunt, valurile dorului meu
Îmi umplu țărmul de răsărit
Și imensitatea lui îmi rupe lanțurile.
Sub glas de pescăruș își ia zborul bucuros că e liber.
Zâmbesc soarelui din înalt ce-și revară lumina prin nouri
Ce-și leagănă văzduhul imens și-și oferă căldura-n cadouri.
Mic soare îmi fac din ceară și ață și număr secunda târzie
Zale de ancoră noaptea ascunde.
Ce lungă e când aștept să revii.
Ațipind aud cântec de lanț și marea ancorată de mine
Se zbate.
Albatroși bat la pleoapa căzută,
Dorul o-nalță, ce neagră perdea.
Prin cuvânt, prin cântare, prin faptă
Prin coruri de jale noaptea-și semneaz-asfințitul
Cu dâră de dor,
Dimineața.
001841
0