Poezie
Glasul dulcilor tăceri
1 min lectură·
Mediu
M-alinți cu tarndafiri de rouă
iar ochii tăi sunt mângâieri
îmi e de ajuns atunci când plouă
glasul dulcilor tăceri...
În aștii ochilor de gheață
privesc adânc și rece
petale se trezesc la viață
tăcerea nu mai trece
Ascult încet cum inima îmi bate
și tu asculți același gând
din depărtări îndepărtate
aud un glas duios chemând
Și-n fiecare seară găsesc același vis
tăcerea de afară mă duce în abis
miracolul iubirii se naște veșnic sfânt
căci glasul de vioară tăcerea mea a frânt
Din departări albastre te-apropii tremurând
și glasurile noastre se sting într-un cuvânt
aștept o mângâiere să sfâșie tăcerea
dar tu te pierzi în noapte... eu mă trezesc aievea...
Și dintr-un strop de soare
al nopților de ieri
se naște o chemare
Glasul dulcilor tăceri!
023.294
0
pa-pa ioana!
bogdan.