Roxana Anamaria Zeldea

Trupul meu te caută cu ochi încinși de patos, Cu membrele făclii, întinse buimace spre tine, …tulburi și vii. În tine mi-e bine ca într-un ospiciu de batrâni, Acolo mai miroase a gutui coapte

Mi s-au închegat pleoapele, zac opresiv pe retină, Constrânse de imaginea amintirii Ce te reflectă printre iubirile de ieri. Mă descompun, astfel, în fire de cenușă, Pe urmele pașilor tăi. Afară

M-am născut în zodia neputinței, de ziua fluturilor cu aripile frânte, în lumea betegilor pustii; un zid de solzi mă îmbracă zilnic pășesc în nonsens; imaginea despre viață se stinge… Am obosit

Pielea ta diafană se imprimă cărnii mele făclii, mă atingi și imagini distorsionate se descompun caleidoscopic în privirea mea bolnavă de tine… Te caut cu ochii minții și te adulmec

Urme de pământ și cenușă îmi tulbură prin pori, Un frig de moarte mă cuprinde opresiv Și pete de igrasie îmi închid pleoapele, Mâinile îmi sunt amorțite, pierdute aleator pe trup, Sângele mi se

imagini plâng la fereastră (banal, nu?) în mine e primăvară autumnală (eeeeeeh) (dar) afara bâjbâie prin labirint ambient ambivalent decor al foamei nici o sete în nici o nemurire

Era august… Acum 8 ani, Ploile verii treceau pe la ferestre zilnic, Spălau pervazul încins și porneau … Spre alte zări. Toate zilele erau egale, Formând infinita

M-am trezit cu pleoapele lipite de suflet, într-un abis hain, printre scheleți de amintire. La început în visul meu se înecau câini cu oasele tăcerii și fiecare pală de vânt se împiedica haotic

Aseară priveam spre cer, căutam să mă eliberez de noxele existențiale, de sufletele furibunde care mă hăituiesc zilnic, de florile ofilite ale ferestrei. Am zărit doi

Te-am cunoscut într-o noapte plăpândă de august, Când oamenii înfulecau natura pe la colțuri. … azi natura devorează oameni. Dragonii livezilor scăldau în flăcări fructul oprit, Iar limita

Natura asta pare o curvă bolnavă de insomnie, Beteagă, cu hainele zdrențuite, Pășind peste trupuri încinse și plină de ură. În noaptea asta atmosfera își descătușează noxele, Se despoaie de

Mă încălzeam în tine în clipele de ger infernal Și mâinile mele sângerânde cotrobăiau prin trăirile tale… Azi toate visele îmi sunt putrede Și simt Crivățul în fiecare oscior.

Mă dezintegrez în celule vii Și cotrobăi prin legile firii cu membrele stoarse de vlagă, Pe vremea când eram nimfă, ploile nu mă atingeau, Cred că le era scârbă… Acum mi-au crescut aripi,

Norii se scurg peste ruine pământești, În ochii tăi de gheață zace marea, În mine lumânări de veghe se topesc… Cerul se zbuciumă sub tunete crispate, Îngerii pier în abisul de

Aseară, ți-ai așezat capul pe genunchii mei, Căutai tăcut drumul către inima mea, Îți alintai chipul Și parcă Nimic nu mai exista… Tăceam și eu, Chiar și fereastra își liniștise

M-am trezit și am gasit pe brațul stâng scris numele tău, Ca un tatuaj imaginar, ca o plagă… M-am ridicat din așternutul gri și te-am căutat printre clipe, Acele clipe siderale, rămase pe

Dumnezeu m-a închis într-o felină cu ochi carnivori, Pe umeri mi-a așezat durerile întregii omeniri, În palme mi-a bătut niturile cunoașterii, În tălpi pașii trecerii perpetue… Iar icoanele

Alerg prin ploaia dezlănțuită, Cu pașii roși de vreme Spre autobuzul prins în trafic. Un bătrân mă privește cu ochi gri, Altul zace beat pe o bancă, În mine se zbate fumul de țigară… Un

Am învățat să strig din pieptul tău, Să-ți curg prin vene, Să mă proptesc între artere, Să mă înec în sânge Și să-ți zidesc pe retină imagini din mine. Am învățat că în degetele tale se află

Încă te mai port în suflet, La fel cum te-am purtat în pântec, Așteptând cea dintâi sclipire a vieții, Căutând, cu ochi de suferință, scăparea, Dar în preajma ta, Se aflau făpturi, Care