Romulus Câmpan Maramureșanu

D-nu' Victor,

[unii sau arătat], [o i-au razna], nu invers, monșer?

Cu revenire,

rcm

D-le Cătălin,

V-am citit întâi din dorința sinceră de-a "vedea" mai bine degetele din dosul urmelor lăsate la subsolul unui text al meu, extrem de nefavorabil la adresa locatarilor/locatarului eventual al etajelor extrem de superioare. Am făcut-o pentru că dincolo de inconsistența emoțiilor, rămânea ascuns parcă, altcineva... Atât la preambul...

V-am citit câteva dintre textele cele mai noi, găsind un intelectual născut nici prea devreme, nici prea târziu, ci exact atunci când din punctul de vedere al valorii intelectului, nașterea oricărui intelectual pare să fie/fi fost eminamente inoportună...
Sunteți un poet narator rar al simțurilor amintinde, trebuind să îndure prezența din ce în ce mai grea a intelectelor de o valoare egală cu cea a colesterolului constituent...
Prezența dumneavoastră în anturajele descrise, descrie clar universul în care nu numai că vă simțiți bine, ci și de unde moartea devine superfluă.
Uneori însă, frecvența prezenței dumneavoastră în vers pare să ascundă un fel de refulare împotriva singurătății (florilor de colț), accesibile celor prea puțini încumetându-se dincolo de limitele banalului...

Rămân plăcut surprins, citindu-vă...

rcm

Bună d-nu' Mălin,

Am observat

Tu fericită-n întristare
Promisiune „ c-o să vin”

și nu sunt sigur că aceasta ar fi forma dorită-n final. Sau mă înșel?

Cu drag,

rcm

Dragă d-le Petru,

Din banca vecină a muritorilor rânduiți, vă atrag atenția colegială asupra faptului că discuția noastră un pic mai lărgită pare să se fi ocupat doar de formă, conform căreia, bineînțeles, catrenul/epigrama se aseamănă structural cu poezia clasică. Problema a evoluat însă din îndepărtarea poeziei de "originile" sale geometrice, nu numai dpdv al formei, ci din ce în ce mai mult și al atitudinii conținului, de la odele de tot felul, la "liberalismul" ideatic.
Sper, privind problema din acest unghi, că nu dorește nimeni punerea lui Al. Clenciu în aceeași categorie cu Nichita Stănescu... Fiecare-și merită propriul piedestal.

Cu respect,

rcm

Seara bună d-nu' Petru,

Ca unul îndreptățit în a da explicații și la nivelul/latura psihologic(ă) a argumentelor, mă abțin totuși în a face portretul acestei dorințe (in)explicabile a unor confrați de a rămâne nemulțumiți cu definiția primă de "gen literar" a epigramei, dorind cu atâta ardoare recunoașterea acesteia ca poezie...

Să mă ierte toată suflarea citind acest comentariu, da' nu-mi vine-n minte altceva decât genialul, nemuritorul catren:

"Pe lângă plopii fără soț
Adesea eu treceam,
Puteam să trec și printre ei,
Da' ce gheșeft făceam?"

Pentru cine are dubii: îmi place enorm epigrama, savurez poantele bine pipărate, ador războaiele epigramistice, da' vă rog, nu puneți perla de mai sus în vre-un volum de poezii intitulat "Dor de Eminescu..."

Râsu' plânsu', să mor io...

rcm

Drag d-le Grigore,

Mă bucură nespus intervenția domniei tale, singura problemă a acesteia fiind tentativa de rezolvare din și prin apel la somități in materie de epigramă, ceea ce face ca apologia dumitale să aibă o valoare cu mult mai redusă comparativ cu eventuale alte provenind din tolba unor poeți, mai puțin epigramiști... Da, palmaresul literar al D-nei Râpeanu este remarcabil, înclinat însă tot în direcția epigramei.
Nu știu de ce doriți domniile voastre să aveți epigrama categorisită drept poezie; nu este suficientă recunoașterea -cred- fără probleme, ca "gen literar", așa cum am făcut-o cu respect eu însumi, fără nevoia de a apela la niciun fel de somități într-un argument necesitând doar bun simț (artistic).

Cu respect,

rcm

Dragă Gyuri bacsi,

Tare bucuros să te citesc, asta dovadă fiind că ești viu, chiar dacă everything leaks...

Dezlănțuit din nou, cu toată tabela de elemente-n clocot, vladțepeșind tot ce-ți iese-n calea scârbei. Pluton de execuție și condamnat, gropar, sicriu și conținut al unui rechizitoriu la care participi sincer, tu însuți...

Revii domol, ca apele Crișului hodinindu-se-n scăldarea pruncilor de pe maluri...

Tot așa și eu, voi reveni.

Mi-a fost dor...

rcm

Drăgășani Floriane,

Scriu ros de gelozia "de ce el acolo eu aici; nu există dreptate, etc..."

Nu știu de ce dar mi se pare că momentul scrierii coincide cu momentul mai mult sau mai puțin urmând constatatarea vizibilități unui fund de carafă:-))

Ai reușit din nou să mă faci să văd parcă tot ceea ce vezi tu în momentul scrierii, să mă faci să simt mirosul curgerii Dunării, în acest amalgam superb de ieri și mâine...

Nici nu știu dac-am mai citit ceva similar, dincolo de poezie, de proză, o pagină ruptă parcă, încă vie, din realitatea momentului scrierii...

Mi-a plăcut mult...

rcm - biciglistu'

Drag d-le Emilian,

Mă bucur să vă citesc din nou, din depărtarea temporalo-kilometrică...

Nu-ndrăznesc, citind durerea, mai mult decât să-mi aduc aminte de internatul Ady-Șincai de la Cluj, cu trăiri diferite doar în mărunte detalii, cu prietenul meu tot Sorin de care de 32 de ani mi-e dor, de propria-mi plecare fără aceeași verighetă, nesigur dacă există vre-un prieten căruia i-aș lipsi... Mă tem că nu...
Sublime umbre aburind ochi umezi...

Las o floare lângă pătura din ușă...

Revin.

rcm

Drag d-le Mălin,

Cu câtă bucurie ți-am citit răspunsul!
Da, din păcate pălinca și stelele strămoșilor mă bântuie cu drag doar în amintiri, pe care sper însă să le mai retrăiesc din când în când...
Mulțumesc de asemenea pentru cuvintele de înțelegere a stilului îmbrățișat, izvorând din tot ceea ce am trăit în jumătatea de secol perindată, trăită și simțită pe meterezele pe care mulți critici ai mei le-au văzut doar în fotocopii ale unor reproduceri după originale pierdute... Ceea ce citiți sunt de fapt, o pregătire probabil semi-conștientă a unor memorii care nu doresc să mai încapă...

Am lăsat cu bună știință la final răspunsul bucuriei la vestea devenirii de membru USR Sibiu, convins fiind că astfel va fi poate puțin mai neîntortocheat drumul noilor apariția editoriale! La mai multe volume!

Superb citatul, cât aș dori să-l fi scris eu...

Închei cu:

Când mi se-ntinde-n duioșie mâna,
Din buzunarul inimii bătânde,
Încerc s-alerg a-ntâmpinare,
Cu-azimi de suflet, aburinde...

Rămăn citindu-te.

rcm

D-nu' Laur Ghita,

Atitudinea cavalerească a domniei tale este de admirat, am sperat să nu fiu lopătat pentru intervețiile anterioare, și mă bucur că nu m-am înșelat.

Toate cele bune.

rcm

[este nevoie "doar" de 3 ingrediente]

Cu scuzele de rigoare,

rcm

D-nu' Marinescu,

Știu că voi fi pe neplacul multora, însă vă rog să nu spuneți că epigrama ar trebui lăsată printre alte poezii!?!?
Cu tot respectul, epigrama are de-a face doar prin rimă cu poezia, în rest este un gen literar cu totul aparte. Pentru epigramă este nevoie doar de 3 lucruri:

1.trebuie să fii Român,
2.un excelent simț al ritmului
3.intelect cu o afinitate specială pentru ironia artistică

Poezia pretinde cu mult mai mult...

Cu respect,

rcm

Drag d-le Valeriu,

Atitudinea d-voastră este de toată lauda, observațiile mele se referă la generalizări uneori nejustificate, cel puțin d.p. meu de vedere, și maniere ca să vă citez...

Cu bine,

rcm

"Pașii tăi atât de rarii
Nu se-aud de nicăieri"

Mulțumindu-vă întâi pentru citatele din comentariul la poemul anterior, în care-mi regăsesc (cu greu dar totuși) duplicitatea, vă mulțumesc pentru bucuria găsită-n dulcele stil clasic al Așteptării...
Am introdus in comentariu versurile de mai sus, pentru splendoarea cu care ele etalează, iar și iar, unicitatea poetică a limbii românești, a posibilităților aproape înfinite ale acesteia de a reda înfinita gamă nu numai de simțiri, ci și de complicate emanații lirice...
Nu sunt defel un iubitor al lui Eminescu, închinându-mă însă în fața geniului unic cu care-a exploatat această gingășie unică a limbii noastre. Circumstanțele de viață mă obligă să trăiesc folosind concomitent trei limbi, plus destul de des câteva altele, cunoscând deci din experiență acest -sperat- adevăr.
Mulțumindu-va sincer pentru "prietenia literară" rămân dorindu-vă o zi cel puțin de frumusețea poeziei cu care m-ați îmbucurat azi dimineață, aici în depărtarea rece a Albionului...

rcm

Binevenita si corecta decizia d-lui Herinean, in special "- sectiune dedicata si personalizata pentru epigrama pana la final de an sau ianuarie", care reprezinta dupa parerea-mi, speranta sincera, chiar daca probabil tacuta, a multora...
Si cu Noiembrie pe duca,

Raman cu respect,

rcm

"femei-viață-despot"? Exacta descriere a imposibilitatii fara...

Ma duc sa vad daca nu m-a parasit intre timp...

A, si tare scumpa imaginea penitei rupandu-se-n deschiderea de sticl(a/e)...

Numa' bine...

rcm

Neata Valeriu,

Nu stiu cui i-ai scris, dac-ai scris cuiva, sau doar ai scris tot ce-a urcat scarita, si sunt mult prea ravasit sa-ti scriu in detaliu despre cat de mult mi-a etc. etc....

Sufere-ma te rog pe undeva aproape de usturimea talpi-ti si nu ma izgoni o vreme...
Plec singur dupa vremea aceea, revin apoi cand singur again.

rcm

Domnule Catalin,

M-e greu, si totusi simplu, sa va inteleg stilul agresiv, atoatestiutor, extrem de necrestin...
Daca tot exemplificati cu blanzi monahi, macar urmati-le exemplul crestinesc si rugati-va pentru mine. Poate ma RE-convertesc, cum s-a convertit tortionarul lui nenea Wurmbrand...
Fiti linistit, e prea tarziu ca oricine sa scoata din mana bisericii (universale) monopolul bunatatii si sperantei...
Stati linistit, d-le Catalin, nu va fi nici o problema nici de acum inainte ca bisericile sa coexiste cu marsave dictaturi, tacand de sus pana jos, nederanjate de urletele de oameni inchisi in vagoane bovine, dusi in lagare unde fanfare flamande cantau de craciunul cu veioze din piei de om...
Care capi de biserica, contemporani, vajnice credincios, s-au lasat crucificati cu capu-n jos, batuti, beliti, jupuiti, fierti in ulei, decapitati in numele a ceea ce cred? Scaune „apostolice” si mitropolii, sinoade si alte institutii din cele doar cateva zeci de mii, mai toate binecuvantand din scaunele puterii, imbecilele puteri de la care-si capatasera-ntotdeauna jalnica putere de-ndobitocire a simplei bunatati a omului de rand... „Dorim tovarasului N.C. Binecuvantarile crestinesti si stramosesti de sfintele sarbatori ale ...”, suna cunoscut d-le Catalin? Oare de ce n-or fi ales mai marii bisericilor calea lui Ioan Botezatorul? Ah, da, mare durere de cap ar fi fost...
Da-mi pace d-le Catalin cu Rohia unde vecina-si cara-n spate toti pruncii nascuti cu deficiente neuro-motorii, ca sa-i ingroape pe rand... Te-ai uitat in ochii ei, cand ii privea cu drag si durere pe toti ai mei prunci sanatosi? Scriu plangand, d-le Catalin, cu un respect pe care atitudinea dumitale n-o merita, dar probabil tot eu am invatat respectul literar si ne-literar de la cei pe care-i amintesti...

D-le Catalin, tatal meu, olog, operat urland de-atatea ori pe viu cand nici anestezia nu mai folosea, cu mama mea leoaica tot mai aparandu-si cei doi fii ajunsi in pragul senectutii, ma dojenesc acum vazand ca mi-am azvarlit credinta...
Pe unchiul preot greco-catolic al tatei l-au dus pe veci la taiat stuf in Delta pentru ca n-a dorit sa devina ortodox, d-le Catalin...
Mi-am aruncat credinta-n locul lor, si-al tuturor acelora care la primul scancet de nevoie al pruncilor lor, si-al altora, se-arunca sa ajute, sa dea, sa mangaie, sa-si vanda rinichii si ochii, da-de traieste micu', da-de nu moare flamand...
Unde era tatal dumitale din ceruri d-le Catalin, la mugetele, ragetele celor care-n loc de dus au primit gaz, sau cand Darie nu primea colaci ca doar cailor popii tare le plac colacii, cand pruncii de prin orfelinatele acestei lumi abjecte deveneau martiri ai destrabalarilor porcesti (sa ma ierte porcii) ale slujitorilor "domnului"?
Daca oricare din noi am actiona/reactiona dupa exemplul „divin”, la strigatele de deznadejde ale copiilor si necopiilor nenorociti ai acestei lumi, serviciile sociale ne-ar inchide pe viata, pe buna dreptate...

Daca exista rai, sper ca cei de-acolo sa se rusineze pentru vesnicie la urletele din iad ale acelor prunci a caror vina au fost doar nasterea, si nebotezarea (conform unei teologii advocate fara stiinta de miliarde de cucernici).

Scriu din libertatea castigata cu pretul mergerii (poate...) in iad, vinovat doar de-a fi om si pentru a fi descris adevarul validat de realitate...

Cam atat despre blasfemia de care pare sa ma acuzati...

DORESC SA CLARIFIC: n-am dorit si nici nu doresc sa jignesc pe nimeni impartasind vre-un fel de crez religios, crestin sau ne-crestin, chiar daca randurile mele dor. Scriu din durerile a 50 de ani de viata, pe care n-o doresc nimanui, tinut in viata doar de responsabilitatea parinteasca fata de proprii copii si femeia care merita ceva mai bun... Mi-e scarba (deocamdata) sa traiesc, lor le trebuie insa paine... Dragostea lor nereligioasa mi-e drogul zilnic...
Randurile de mai sus sunt un raspuns nu atat la continutul, ci la atitudinea si tonul comentariului scris de d-l Catalin Al Doamnei la poezia mea...
Daca doreste cineva sa continue, s-o faca respectand libertatea mea de a merge din iadul acesta terestru oriunde libertatea mea si destinatiile la indemana-mi dau dreptul...

rcm

D-le Dumitru,

Poemele domniei tale mă fac să plâng...
E însă ceva maiestuos și eliberator în plânsul acesta... Ca atunci când o mare durere curge parcă ceva mai departe de inimă când dusă de lacrimi...
Mă bucur să pot să plâng pe versurile domniei tale... Fără ele n-aș putea să plâng pentru că nu-nțeleg ce-am făcut/nefăcut de-am meritat durerea dinlăuntru...
Versurile dumitale devin bisturiu blând de chirurg suferind și el de aceleași dureri...

Voi mânca nuci cu mult mai mult respect de-acum înainte...

Cu drag,

rcm