Poezie
Câine bătut...
-nesfârșite garduri...-
1 min lectură·
Mediu
M-am reîntors în mine, mamă
C-un buzunar de cuie ș-un cosciug,
Că nu fu nimeni să mă-ngroape
Sau să-mi aprindă sufletul, sub rug.
M-am reîntors în mine, mamă
Înfipt în gard, ca un covrig,
Și nu fu nimeni să m-aștepte
Când mă topeam și mi-era frig.
M-am reîntors în mine, mamă
Soldat uitat, proptit de zid,
Legat la ochi, fără să-mi pese,
Uitată lingură, de blid.
M-am reîntors în mine, mamă
Desculț, flămând, mânjit de muci,
Altar uitat, fără mirese,
Câine bătut printre uluci...
0103.954
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 84
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Romulus Câmpan Maramureșanu. “Câine bătut....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/romulus-campan-maramuresanu/poezie/244136/caine-batutComentarii (10)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
cam așa m-am adunat și eu de pe drumuri ținind-o strins pe mam a de mana. m-aș bucura daca ai citi poezia mea ,, copil fiind., mulțumesc.sincer,
0
text destul de interesant pentru o lectură cu gîndul la cele ce ne așteaptă.
Cu bine.
Cu bine.
0
\"Ce dacă vine primăvara...\"
Mulțumesc de trecere și semn.
Mulțumesc de trecere și semn.
0
Mă refeream la partea mai neagră a unei ipotetice primăveri...
Cu bine.
Cu bine.
0
că este printre cele mai bune, dacă nu cea mai bună poezie pe care ai publicat-o. Dens, viguros, îmi aduce aminte, ca forță, de romanul lui Zaharia Stancu, \"Desculț\".
0
batuti ne intoarcem acolo spre mana cea de toate zilele
ai muncit bine si ai impachetat compact cotorul durerii
ai muncit bine si ai impachetat compact cotorul durerii
0
Bine spus, maramureseanule.
Cu totii ne intoarcem candva spre a saruta mana mamelor noastre. Dar daca o facem prea tarziu? Daca mama aceea nu mai e? Am scris despre durerea asta intr-o carte dar recenzorii au trecut impasibili peste acel pasaj. Trimite-mi adresa ta postala pe dorudancus@yahoo.com sa-ti trimit noua mea carte (va aparea pe la mijlocul lui mai).
Sa ai pace, Dancus

un poem într-adevăr bun, Romulus, eu cel puțin l-am simțit, și (lăsând la o parte construcții și stiluri) asta-i ce contează cel mai mult pentru un text și un autor, să-i facă pe ceilalți să simtă. Mulțumesc.
0
Dragă Mihai,
Dincolo de onoarea de a-ți fi citit rândurile mă bucură faptul că citești ceea ce scriu.
Am crescut cu \"Desculț\" în mână, a fost cartea pe care am citit-o de vreo 15-20 de ori, deja din generală. N-a fost nimeni cu care să mă fi identificat (și poate și-acum) ca și cu Darie. Poate-am rămas un alt Darie, puțin diferit, refuzând să crească.
Mulțumesc încă o dată.
Anni-Lorei,
Mulțumesc de vizită. Cam umed și trist la mine-n bârlog, nu vreau să fie primăvară, vreau vara doar...
Ce bine-ai văzut: cotoare sunt doar multe dintre visele avute.
Singura speranță sunt sâmburii...
Cu drag.

Dragă Ștefan-Doru,
Mulțumesc de mult de gând.
Mă cutremură uneori imanența întârzierii, a unui mâine gol, fără conținut...
Doar Dumnezeu mă mai ținen-n viață.
Ți-am scris pe adresa dată, cu bucurie.
Pace și ție, Maramureșene...
Dragă Ligia,
Mă iartă că n-am avut de dat decât simțirea durerii inutilității, acum...
Sper să treci pe la mine și când or veni vremuri mai bune.