Apa numită cer…

Frumoasa poema despre iubire, despre ideea de pereche, fidelitate, e si o trimitetre biblica aici: \"Mirese caste din coaste de miri\", frumos si aproape socant spus \"Perechi de unghii în ram cuib\", dar o edulcorare in final cu acel \"În dorul cocorului iubindu-și cocoara\" care aduce un plus inutil de pasari. Erau suficienti porumbeii pentru ilustrarea ideii, zic eu.

Dragă Daniela,

Mulțumesc pentru finețea și calitatea comentariului.
Sunt onorat.
Edulcorarea este voită, sunt eu scriind din acel mine care a reușit să se împace cu sinele, fiara cu inima pruncului.
Dacă mă vei mai onora cu prezența, vei vedea că aceste îndulciri, sunt un fel de marcă-înfierare a ceea ce scriu.

Cu drag.

și în poezie se pare că ea vine

Poemul tău aruncat în aer \"adânc în apa numită cer\" ca un pod cu porumbei, acoperiş cu barză şi horn în inima mea de ţăran într-un final când le vede pe toate din unghiul cocorilor.

sincer, acu m-ai pus pe ginduri, adica pe ginduri bune, ma repet, tare-mi place versul cind e vers.

Stau de vreo 30 de secunde cu degetele pe tastatură și nu pot să pun în cuvinte ceea ce simt a mulțumire.

Ajungă-vă lacrima de bucurie din ochiul unui cocor care vrea să moară trăind în apa numită cer.

Dragilor...

E asa de optimista poezia ta, imi place foarte mult cum ai inceput \"Pe strada mea au inflorit porumbeii\". E asa primavaratica! Iar titlul se potriveste de minune. Felicitari!

Bine-ai poposit pe la mine.
Te mai aștept cu drag.

Mulțumesc mult de apreciere, primul vers a născut de fapt tot restul poeziei.

Cu drag.