Sară eminesciană
Urcă steaua căzătoare La apus, în zbuciumul Unei clipe trecătoare Lăcrimând-o buciumul... Dincolo de deal și ramuri Ce cu frunza bolta-nțeapă, Ale cerurilor geamuri Trag a nopții
Quod scripsi, scripsi - primele 44 de catrene inspirate din înțelepciunea omenirii
1. Concordia civium murus urbium (Armonia dintre cetățeni este zidul orașelor) Când Yin și Yang rar află armonia, Se va găsi mereu o mână brută Să convertească dharma, omenia În dukkha, în
Păcăcioși și păcălași...
Păcăcioși și păcălași... oemor nohrat Păcăliți și păcălite, Fraiere și păgubiți Înocenți și amăgite, Înșelate și pârliți... To(n)ți supuși cu plecăciune De un sfert de centenar La halal
Păcălici de-ai lui Ilici
PÃCÃLICII PÃCÃLIÞI Păcăliți de păcălicii Ultimului sfert de veac, Ai ales toți măscăricii Pe-o găleată și-un colac... Nu țin vorbele lor goale Nici de foame, nici de frig, Dar îi dai votul
Cuvântul de după Cuvânt
Nu vă apucați să scrieți trist, bacovian, funest.. Azi mai nimeni nu suportă al durerilor incest... Scrieți roz, cu-fără-rimă iambi, dactile și trohei, Emineștii vremii noastre sunt doar epigoni
tristeți vernale
Trece ca o lună rece Trece ca o umbră, ca o Brumă rece, ca un zvon, Ca o urmă ce-ar lăsa-o Aburii într-un cotlon. Trece ca o sidefie Siluetă din neant, Ca o bură de stafie, În decorul
...Mi Re La...
Mai femeie ca femeia Doar femeia poate fi, Eu îi cânt și-o-ncânt de-aceea Do Mi Sol Re Fa La Si Mai femeie ca femeia E femeia, mama mamii Vieții veșnicind scânteia Re Do Sol Re Fa La
Legenda Mărțișorului
Demult, demult, s-a pomenit, Și eu spun mai departe, Pe când nici scrisul n-a pornit Să sape-n piatră carte.... Și nici porunci în scris să dea Cel Drept și Bun din ceruri, Ce prin
Mărțișoare, mărțișoare
Fetelor între zero și până peste o sută de ani, cu sentimente speciale de admirație și cu drag, Romeo Tarhon De Mărțișor Iubito, azi, de mărțișor, Fiind plecată-n lume-n zbor Precum un obosit
Năvalnicul (legenda crăișorului Dragobete)
A fost pe vremuri un popor Cum n-a mai fost vreodată Și-un crai din Lupi coborâtor Cu o superbă fată Pe care-un mare împărat Trufaș și-n plină fală O vru cu tot cu-al ei regat Dând cu război
Doliu alb peste oraș = grupaj liric de iarnă
Iarnă de eroină (in memoriam Lt. post mortem Aura Ion) Iarna ta e-un basm ce doare, Tragedie de erou Prins în neguri de ninsoare Ca un punct într-un halou... Iarna ta e o trișoare
Nu salvăm țara cu... țara
Nu salvăm țara cu… țara (manifest) Romeo Tarhon Nu salvăm Țara cu like-uri Din fotoliu doar tastând, Bântuind năuci pe site-uri Virtual doar protestând... Nu salvăm țara de-acasă, Ori
Sânzienică Ramonă
Nefertitică Ramonă, De aș fi zeu-faraonul, Te-aș clona, aș pune-o clonă Zilnic să-mi sărute tronul... Cleopatrică Ramonă, Cezar de aș fi, în grave Desfătări de primadonă Ți-aș
Se moare cu țara
Se moare cu țara, de țară se moare, Se moare de doliu și lacrimi de neam, Se moare de jalea ce mușcă și doare, Se moare de soarta ce-o ai și o am... Se moare de jale cu Biblia-n mână, Se
Doar un ev
Ce să spun, orice ți-aș spune Ar fi doar o mică parte Din teribila minune Că exiști, dar ne desparte Doar un ev lung cât o moarte... Ce să fac, orice aș face Nu pot singur să apropii În a
Toamnă interzisă
Toamnă interzisă Romeo Tarhon Lacrima ce o plângeam n-a Înfrânt inima-mi secată De atâtea ploi și toamna Devastării-mi: ești plecată Dinainte să-ți văd chipul Și să te cunosc în
Când plângi toamna
Trece inima-mi prin tine Ca prin umbra ta din umbră... Doamne, cât amar și chin e În această toamnă sumbră...! Nu sunt toamne câtă lume Gata–i să mi te sfășie Ca pe-un fir de fum și
Suflul toameni
Suflul toamnei flutură Inima-mi ca pe o frunză Smulsă de pe-o ciutură Unui pictor dintr-o pânză... Suflul toamnei scapără Inima-mi în muchii sparte, Lama lor mă apără, Mă împarte, mă
Toamnă infernală
Toamna noastră-i ireală Ca o lungă insomnie, Ca o nuntă mormântală, Fără popi și cununie, Fără fast și poleială E o tristă ironie Ca o copie banală, Ca o veche nebunie Ciclică și
Nu e limbă mai frumoasă
Dulce, dragă și duioasă Ne e limba și nu-i grai Din urzeală mai frumoasă Pentru al rostirii strai, Nu-i plămadă mai mănoasă Din al vorbei spic pe pai, Vers de liră mai mieroasă În al
Parodie
Un ventuz și o ventuză Merg ținându-se de buză Un harbuz și o harbuză Merg ținându-se de buză Un ecluz și o ecluză Merg ținându-se de buză Un franțuz și o franțuză Merg ținându-se
deșteptați-vă...!
Deșteptați-vă, dormirăți Somn de boală fără leac, Vreme-n care zămislirăți Monștri, bestii peste veac. Dar treziți-vă, lipsirăți De la propriul prohod Vreme-n care risipirăți
Voi, poeți...
Voi, poeți din cărți de școală, Ați lăsat în urma voastră Însăși Poezia goală În suplețea ei măiastră, În trupețea-i necarnală... Cine să se-nvrednicească Fără har, fără simțire,
Plângeți bieți români
Plângeți bieți români, doar plânsul V-a rămas neimpozat, Vi se pregătește strânsul Lacrimilor pentru stat Printr-o lege pe de-ascunsul La guvern și la senat... Plângeți bieți români,
Nu am țară câtă țară...
Nu am țară câtă țară Știu că trebuie să am, Dinăuntru și de-afară Cu hotare de haram Și cu lanțuri ne-nfierară. Nu am țară câtă vreme Vremile când lup eram Și nu câine care geme Au
Iubi-ne-vom
Te închizi parcă-ntr-un dom Dintr-un turn păzit de draci Și-n bikini coajă de pom, Cu cercei ca doi colaci Și un piercing mic de crom Te îmbraci să te dezbraci... În rochița policrom
Muza mea
Cât mai am stropi de vigoare, Picături de tinerețe Și o gură de licoare Inima să îmi dezghețe, Nu voi înceta o clipă Să-ți cânt elegii cu lira Viselor ce se-nfiripă Și să bei din elixir
Tu dormi...
Tu dormi, frumoaso, dormi, visezi Ș-n vis te bucuri că sunt treaz, Te strâng în brațe și veghez Să treci frumos din ieri spre azi, Din nopți de dor în noi amiezi Și iar în nopți de vis să
Iubita mea de pe feisbuc
Iubita mea de pe panou De poze puse pe feisbuc, Ești înger, muză, bibelou, Eu doar un user pui de cuc, Un anonim și vechi și nou Fără iubirea-ți mă usuc, Și-s un ne-făt-frumos erou, Un
Dacă n-ai fi existat
Dacă n-ai fi existat Te-aș fi născocit, iubito, Te-aș fi scris, te-aș fi pictat, Inima ți-aș fi cioplit-o Și suflare i-aș fi dat. Dacă n-ai fi existat Te-aș fi plămădit din sunet,
În tot ce faci și ești
Mă regăsesc în tot ce ești În tot ce faci și reprezinți, În vechile-ți dureri lumești, În mirul din altar și-n sfinți, În ale facerii dureri, În nopți de veghe și suspin, În floarea
Plouă azi
Într-o viață viitoare Fi-voi mire, tu mireasă, Mă vei recunoaște, oare, Vei fi udă și ploioasă? Plouă azi în plină vară Ca-ntr-o toamnă scorburoasă, Lumânări groase de ceară Depunându-și
Plouă stors
Astăzi vremea mă deprimă, Plouă, cerul dă pe-afară... Tristă și rebelă climă! Plouă-a toamnă-n plină vară, Astăzi vremea mă inhibă, Norii-și leapădă scursura, Plouă nesfârșit, se-mbibă Ca
Tu ești minunea mea
http://www.youtube.com/watch?v=AzpLZcnDApE Ești o minune ce durează vreme de-o minune Precum un zbor de aripi spre scurta veșnicie, Precum un înger de lumină ce în beznă-și spune Eternul
Nu am știut
Nu am știut că îngerii Adesea se revoltă Și la semnalul strângerii Se strâng și plâng pe boltă... Nu am știut că au și ei Comuniuni de seară, Că aripile prinse-n clei Le scot și sunt din
Înger de lumină
Cine are văz, să vază, Cine-auz are, s-auză Ca pe-un țipăt surd de rază, Ca pe-un-tunet orb de spuză. Și simțire cine are Dincolo de vreo simțire, Va simți o revărsare Nefirească-n a sa
Numai tu, diavol de înger
Venerabile venere Și mirabile madone, Suferința din plăcere Tot un drog, tot un hormon e. Și plăcerea suferinței Prin frustrări ce greu se-ndură, Tot un țipăt al dorinței Și-o orgasmică
Deșteaptă, Țară!
Deșteaptă-te, Țară, românii ți-i strânge Și mână-i în lupta cea sfântă și dreaptă! Trezește-ți eroii cu patria-n sânge, Semnalul din bucium și clopote bată! La luptă prieteni cu cei
Cum am ajuns...?
Cum am ajuns atât de jos, Să jubilăm când moare Ce e mai sacru și frumos: Cristos din fiecare? Cum am ajuns fără respect Să proslăvim pogromul Privind cum moare în direct De disperare
Sânziene și rusalii...
Zâne bune, zâne rele, Sânziene și rusalii... Noaptea nopților rebele De delir și funeralii Cu drăgaice și cu iele Când se-mpușcă generalii Și-și dau viața pentru ele. Zâne bune, zâne
Măritată...
Măritată sunt, am lacăt La iubire și la dor, Fur cu inima în treacăt Câte-un vis, câte-un fior... Măritată sunt, am lanțuri La dorințe și zăvor, Ca o sclavă din Bizanțuri Ce s-ar da celor
Azi, o floare...
Azi ești printre flori lăstarul Unei flori ce-abia dă-n muguri, Ori o frunză în frunzarul Peste boabele de struguri... Azi ești printre flori petala Din corola de petunii Ce doar noapte e
Icoana mea
Ești minune de icoană Făcătoare de minuni, Dulce leac de-amară rană, Înger între îngeri buni... Ești icoana-mi făcătoare De minuni și paradis, Dulce dor când dorul doare, Vis sublim
Festinul monștrilor din noi
Lupii din noi ne devorează, Hulpavi ne sfârtecă, ne rup, Ne macină, ne escavează... Și eu în mine am un lup... Hienele din noi ne-nșfacă Și ne strivesc flămânde-n colți, Ne rod și sângele
Nu am altă misiune
Nu am altă misiune Într-o lume trecătoare Decât din Cuvânt minune Să-ntrupez, din beznă soare, Din învolburate semne Diademe și-aurore, Din învățături nedemne Tălmăciri ca de
