Romeo Tarhon

Urcă steaua căzătoare La apus, în zbuciumul Unei clipe trecătoare Lăcrimând-o buciumul... Dincolo de deal și ramuri Ce cu frunza bolta-nțeapă, Ale cerurilor geamuri Trag a nopții

1. Concordia civium murus urbium (Armonia dintre cetățeni este zidul orașelor) Când Yin și Yang rar află armonia, Se va găsi mereu o mână brută Să convertească dharma, omenia În dukkha, în

Păcăcioși și păcălași... oemor nohrat Păcăliți și păcălite, Fraiere și păgubiți Înocenți și amăgite, Înșelate și pârliți... To(n)ți supuși cu plecăciune De un sfert de centenar La halal

PÃCÃLICII PÃCÃLIÞI Păcăliți de păcălicii Ultimului sfert de veac, Ai ales toți măscăricii Pe-o găleată și-un colac... Nu țin vorbele lor goale Nici de foame, nici de frig, Dar îi dai votul

Nu vă apucați să scrieți trist, bacovian, funest.. Azi mai nimeni nu suportă al durerilor incest... Scrieți roz, cu-fără-rimă iambi, dactile și trohei, Emineștii vremii noastre sunt doar epigoni

Trece ca o lună rece Trece ca o umbră, ca o Brumă rece, ca un zvon, Ca o urmă ce-ar lăsa-o Aburii într-un cotlon. Trece ca o sidefie Siluetă din neant, Ca o bură de stafie, În decorul

Mai femeie ca femeia Doar femeia poate fi, Eu îi cânt și-o-ncânt de-aceea Do Mi Sol Re Fa La Si Mai femeie ca femeia E femeia, mama mamii Vieții veșnicind scânteia Re Do Sol Re Fa La

Demult, demult, s-a pomenit, Și eu spun mai departe, Pe când nici scrisul n-a pornit Să sape-n piatră carte.... Și nici porunci în scris să dea Cel Drept și Bun din ceruri, Ce prin

Fetelor între zero și până peste o sută de ani, cu sentimente speciale de admirație și cu drag, Romeo Tarhon De Mărțișor Iubito, azi, de mărțișor, Fiind plecată-n lume-n zbor Precum un obosit

A fost pe vremuri un popor Cum n-a mai fost vreodată Și-un crai din Lupi coborâtor Cu o superbă fată Pe care-un mare împărat Trufaș și-n plină fală O vru cu tot cu-al ei regat Dând cu război

Iarnă de eroină (in memoriam Lt. post mortem Aura Ion) Iarna ta e-un basm ce doare, Tragedie de erou Prins în neguri de ninsoare Ca un punct într-un halou... Iarna ta e o trișoare

Nu salvăm țara cu… țara (manifest) Romeo Tarhon Nu salvăm Țara cu like-uri Din fotoliu doar tastând, Bântuind năuci pe site-uri Virtual doar protestând... Nu salvăm țara de-acasă, Ori

Nefertitică Ramonă, De aș fi zeu-faraonul, Te-aș clona, aș pune-o clonă Zilnic să-mi sărute tronul... Cleopatrică Ramonă, Cezar de aș fi, în grave Desfătări de primadonă Ți-aș

Se moare cu țara, de țară se moare, Se moare de doliu și lacrimi de neam, Se moare de jalea ce mușcă și doare, Se moare de soarta ce-o ai și o am... Se moare de jale cu Biblia-n mână, Se

Ce să spun, orice ți-aș spune Ar fi doar o mică parte Din teribila minune Că exiști, dar ne desparte Doar un ev lung cât o moarte... Ce să fac, orice aș face Nu pot singur să apropii În a

Toamnă interzisă Romeo Tarhon Lacrima ce o plângeam n-a Înfrânt inima-mi secată De atâtea ploi și toamna Devastării-mi: ești plecată Dinainte să-ți văd chipul Și să te cunosc în

Trece inima-mi prin tine Ca prin umbra ta din umbră... Doamne, cât amar și chin e În această toamnă sumbră...! Nu sunt toamne câtă lume Gata–i să mi te sfășie Ca pe-un fir de fum și

Suflul toamnei flutură Inima-mi ca pe o frunză Smulsă de pe-o ciutură Unui pictor dintr-o pânză... Suflul toamnei scapără Inima-mi în muchii sparte, Lama lor mă apără, Mă împarte, mă

Toamna noastră-i ireală Ca o lungă insomnie, Ca o nuntă mormântală, Fără popi și cununie, Fără fast și poleială E o tristă ironie Ca o copie banală, Ca o veche nebunie Ciclică și

Dulce, dragă și duioasă Ne e limba și nu-i grai Din urzeală mai frumoasă Pentru al rostirii strai, Nu-i plămadă mai mănoasă Din al vorbei spic pe pai, Vers de liră mai mieroasă În al

Un ventuz și o ventuză Merg ținându-se de buză Un harbuz și o harbuză Merg ținându-se de buză Un ecluz și o ecluză Merg ținându-se de buză Un franțuz și o franțuză Merg ținându-se

Deșteptați-vă, dormirăți Somn de boală fără leac, Vreme-n care zămislirăți Monștri, bestii peste veac. Dar treziți-vă, lipsirăți De la propriul prohod Vreme-n care risipirăți

Voi, poeți din cărți de școală, Ați lăsat în urma voastră Însăși Poezia goală În suplețea ei măiastră, În trupețea-i necarnală... Cine să se-nvrednicească Fără har, fără simțire,

Plângeți bieți români, doar plânsul V-a rămas neimpozat, Vi se pregătește strânsul Lacrimilor pentru stat Printr-o lege pe de-ascunsul La guvern și la senat... Plângeți bieți români,