Poezie
Legenda Mărțișorului
poem
3 min lectură·
Mediu
Demult, demult, s-a pomenit,
Și eu spun mai departe,
Pe când nici scrisul n-a pornit
Să sape-n piatră carte....
Și nici porunci în scris să dea
Cel Drept și Bun din ceruri,
Ce prin Cuvântu-I piaza-rea
O-nfrânge-n multe feluri,
Din vremuri, dară, de demult
Uitate și apuse,
Când iernile durau prea mult
Precum la pol, cum spus e,
Ca gerului să-i țină piept
Rar se găsea făptură
Cum Omul cel viclean, deștept,
Cu hrană și căldură...
Era pe când doar stele seci
Pe-ntinderi de ninsoare
Și-mpărății pustii și reci
Prindeau un fir de soare
Troienele cirezi-cirezi,
Zăpezile cât hătul
Și nopțile până-n amiezi
Durau smolind omătul.
Și vorba-n vânt să n-o lungim
Precum în vânturi neaua,
Prin timp o leacă să fugim
Ca pe polei mărgeaua
Și să vă spun ce mi s-a spus
Și am acum a spune
De dinainte de Iisus
Și basmele străbune...
Cică prin martie, pe-atunci,
În prima zi din lună,
Din negureala unei lunci
De crâng și văgăună,
Ca un brăduț dintre stejari,
La margini de pădure,
Arsă de-al gerului pojar
Ce-avu să îl îndure,
Ivitu-s-a ca un strigoi
Ce-ntâi și-arată-o mână
Și-ntregul trup mlădiu apoi,
A Primăverii Zână.
De friguri luată și de mers
Printre nămeți și ghețuri,
Cu ochii stinși și chipul șters
De dârdâieli și grețuri,
S-a sprijint de-un copcel
Din preajma-i să nu pice,
Să-și tragă sufletul nițel,
Și-n minte ce își zice:
- Ehei, amu m-am cam grăbit,
La măritiș ca fata...
Ci prea degrabă am venit
Cât iarna nu e gata...
Nici semne a pleca nu văd
Și nu se lasă dusă,
Ci încă frigu-i și prăpăd,
Și eu mă simt răpusă...
Dar cum ședea pe trunchi în șold
Și-n spate să nu cadă,
Firavă-n trup precum un bold,
Zări de sub zăpadă
Firav, sfios, verzui și el,
Minune de minune:
Un fir plăpând de ghiocel
Prin spini de mătrăgune...
De bucurie, de extaz
Sau delirând, săraca,
Uitând de marele-i necaz,
Găsi putere, iaca,
Și frântu-s-a cu mari sforțări
Să-ndepărteze spinii
Și-ncolăcitele brățări,
Să smulgă mărăcinii...
Cu delicatele-i mișcări
Într-un genunchi pe cant a
Eliberat spre zori de zări
Din umbra morții planta...
Dar zâna Iernii, rea de soi
Și aprigă de crudă,
Pândea pitită după-un sloi
Crâpând de-a urii ciudă
Precum ades și tot mai des
Ni-i scris să se întâmple,
Pe Crivăț l-a dus la șes
Din munți sticlind pe tâmple
Și ger să sufle cum n-a mai fost
I-a dat pe loc poruncă,
Să nu-și mai afle adăpost
Nici-un lăsar din luncă.
Și s-a pornit pe sughițat,
Vârtej de frig să scoață
Și ghiocelul a-nghețat
În sticla cea de gheață...
Dar buna zână, timpuriu
Parcă-ntradins trimisă,
Cât să nu fie prea târziu,
Cu gura-ncet deschisă
Și palmele-i ca un căuș,
Suflă din piept căldura
Și viul aer ca un duș
Să apere făptura...
Dar de nesomn, de drag, de chin,
Din nebăgare-n seamă,
La deget o răni un spin
Ușor cât să nu geamă...
Și-o picătură s-a prelins
De sânge cald de înger
Pe albul florii roșu nins
De stropul ca de sânger.
Și-n fibre-i când i-a pătruns
I-a dat puteri să-nvie
Cu viață și iubire uns
Și-n veac de veac să vie...
Și, astfel, iarna a plecat
Iar de pe-atunci e-nfrântă
Și ghiocelul delicat
În Martie ne-ncântă.
Iar roșul de la mărțișor,
C-e n alb de nea se-mplete
E sângele de drag și dor
Ce florii viață-i dete...
Scrisă azi, 1 martie 2014,
între orele 13.00-20.00,
după o proză foarte scurtă
de Floarea Cărbune
001.135
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Romeo Tarhon
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 579
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 128
- Actualizat
Cum sa citezi
Romeo Tarhon. “Legenda Mărțișorului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/romeo-tarhon/poezie/14045278/legenda-martisoruluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.