Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nu am știut

elegie

1 min lectură·
Mediu
Nu am știut că îngerii
Adesea se revoltă
Și la semnalul strângerii
Se strâng și plâng pe boltă...
Nu am știut că au și ei
Comuniuni de seară,
Că aripile prinse-n clei
Le scot și sunt din ceară.
Nu am știut că uneori
În seri de întrunire
Mai mor și oameni în orori
Și-n grea nenorocire.
Nu am știut și nici n-am vrut
Să știu că-n seri de vrajă,
Iubito, nu te-ai mai văzut
Cu îngerul de strajă.
Nu am știut, nu vreau să cred
Că îngerii au teme,
Proiecte, planuri și se pierd
În cer din vreme-n vreme...
Nu am știut, de ce să știu
Că înger între îngeri
Ai hotărât să-mi fii, să-ți fiu,
Fără vreun drept la-nfrângeri?
Nu am știut și-acum regret
Ca o egretă zborul
Când aripile-mi de poet
Mi se topesc ca dorul...
001155
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
138
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Romeo Tarhon. “Nu am știut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/romeo-tarhon/poezie/14032103/nu-am-stiut

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.