Romeo Rostas

E impresionant ce se intampla aici! Aproape incredibil. Exista cineva de care nu ne putem ascunde. Ne vede pe toti. Pe toti!

Cu multumiri, Paul Bogdan, ca ne-ai citit cu interes!
Fragmentul meu \"Peretii albi\" impreuna cu inca doua, unul de la lansarea Luminitei (pe care nu l-am postat pentru ca am asteptat un anume moment prielnic si de surpriza sa i-l ofer si n-a mai venit), dar pe care il voi posta, pentru ca nu mai am rabdare sa astept si probabil va fi urmatorul - si inca unul dedicat Arghirei (desi nu le aveam in plan, dar vad ca se apuca ele sa ma scrie pe mine) si le voi pune intr-o carticica, o brosurica, sau ce-o mai fi, alaturi de altele care vor veni in continuare si mai vad eu cum ii voi spune, ca titlurile le pun intotdeauna la urma.
Daca o sa-mi permita autoarea sa le postez alaturi de textele ei, atunci voi mai aparea pe pagina asta, daca nu, imi vad eu de treaba frumusel, fara ea, la mine acasa, sau in pagina mea. Oricum, ne bucuram ca ne cititi!
Sa ne auzim de bine, fericire si casa de piatra, dragilor!

Ei, Rada, ia uite ce poezie am gasit eu aici!
Pai, daca e poezia ta vizuala, nu cred ca titlul ei e potrivit ca titlu, ci mai degraba ca subtitlu.
Poezia ta, in mod cert nu este muta, chiar daca e vizuala si pe noi, la citire ne lasa muti, ce-i drept.
Asa ca eu sugerez sa-i pui doar la subtitlu \"poezie muta\" si in locul titlului, numele ei, sau in fine, ce vrei tu, numai nu \"muta\", ca sigur nu e :)

Liviu drag,

dincolo de numele la care faci referire (adica nu voi povesti despre ele) vreau musai sa-ti spun cat ma bucur ca ai abordat acest subiect (doar in cateva cuvinte, dandu-le o expresie poetica), adica noi, grupul sau gruparea care suntem si ne pregatim a deveni. Pentru ca suntem si e bine sa stim asta, adica sa fim constienti, nu ma refer la nume ci la comunitate in general, ceea ce suntem cu totii aici, un imens atelier de creatie.
Literar vorbind, poate ca nivelul nu este per ansamblu unul foarte ridicat, totusi, nimeni nu poate contesta ca aici pe siteul nostru nu se scrie poezie sau proza in adevaratul sens al cuvantului. Iar ca atelier de creatie, site-ul nostru este dupa cate cred, unul dintre cele mai rapide dpdv al evolutiei literare, exercitiul scrierii slefuieste rapid autorii receptivi si cu potential. Mai cred ca aici, datorita feed-bakului progresul isi intra rapid in drepturi si ca formam o comunitate sau o grupare, cum spuneam.
Apoi imi place ca exploatezi dependenta noastra de acest loc, este clar ca asa e, nu putem trai fara el, e ca o portie zilnica de poezie.ro (eu sunt dintre cei care
nu poate accepta sa spuna ca intra zilnic in agonie.net) si asta nu s-ar putea intampla fara ca noi sa gasim acel ceva care sa ne tina legati, dependenti, evadati sau eliberati, aici (pentru ca nici nu stiu cum sa-i spun, evadare sau dependenta, respectiv constrangere voita, deliberata zbor adanc spre noi).
Apoi mai spui tu ca lumea ne va privi ca pe niste caini turbati ai generatiei noastre, ca stam in haite si uramrim
cu pulsul crescut umplerea spatiilor albe, domnule, nici nu puteai spune mai bine, pentru ca implicarea emotionala ne da batai de cap nesperate si chiar de inima, (unora care stau mai prost cu hertzu\'), iar problema pulsului crescut, nu stiu cum o privesti tu si nu intru in detalii, dar pot sa te asigur ca este, adica imi crescu si mie pulsul
de cateva ori de suparare si socare, de statea sa-mi sara inima din piept, iar de plans, deja ma stie toata lumea de pe la neturile pe unde umblu, ca nu ma pot abtine, s-au saturat sa ma intrebe daca ma simt rau, considerand
probabil ca e un reflex al meu in fata monitoarelor sus amintite si a site-ului verde, pana mai-ieri. Ca ceata aproape fatala in care ne vad cei din afara, refugiati este pe undeva o implinire spirituala si chiar afectiva, asa inaccesibila si rece cum pare. Adevarul este ca asa
cum se deschid porti nesperat de multe citind, studiind, asa se intampla si aici cu noi, se deschid niste porti nebanuite aici si poate ca uneori e atat de dificil
sa stabilim aceste limite si granite intre ceea ce suntem pe dinauntru si expunem aici, pe dinafara.
Mai am bucuria sa-mi amintesc cum imi spuneai tu mai demult ca suntem aici un grup serios, intre prieteni, ca ne ajutam si sa constat cu bucurie ca asa este.
Poate ca unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-a intamplat de un an incoace este (in afara de o anume distinctie importanta pentru mine), intalnirea de la lansarea volumului de poezie al Luminitei. Am avut ocazia sa privesc in ochi si sa strang mainile unor oameni (cu majuscula) si sa-mi imbratisej prietenii, in adevaratul sens al cuvantului, carora inca nu stiu cum sa le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine, dar pe care nu ii uit niciodata.
M-a impresionat problema lui Mat si felul in care autorii de pe site s-au solidarizat sa-l ajute sau sa-l sprijine. M-am tot gandit cum l-as putea ajuta si efectiv nu gasesc nici o solutie concreta, decat sa donez sange lucru pe care l-as face fara sa stau pe ganduri, daca as fi la Bucuresti.
Cu alte cuvinte voiam sa confirm ca acest credo al tau exista si este si al nostru si sa ma bucur ca ai spus-o in acest fel. Poate inca nu stiu, dar presimt ca ne vom minuna de ceea ce vom ajunge, aici impreuna in viitor. Pentru ca, eu nu mai pot concepe sa traiesc fara sa vin aici si in situatia aceasta sunt marea majoritate a membrilor siteului.
Si bucuria mea mare este ca Aici sunt oameni cu talent si oameni cu suflet.
Si Dumnezeu ii vede, nu am nici o indoiala. Poate ca m-am intins cu aceasta parere, dar cred ca nu m-am abatut de la subiectul abordat de tine, Liviu, mai precis continutul a ceea ce vrei sa transmiti prin \"manifestul\" tau si sa ma alaturi intru totul credintei ca suntem impreuna
aici un fenomen, o grupare care se indreapta spre ceva, care deschide un drum important in posteritate.
Cu minti si suflete.

E chiar frumoasa! Placuta si plina de daruire.
Ceea ce mi-a placut mai putin e \"foton recalcitrant\" care imi da in cap la sfarsit de poem, inserata parca, intr-un limbaj atat de simplu asociiind simboluri discrete sentimentelor. Totul suna firesc pana acolo.
Ar fi fost cu totul altceva daca iti incepeai constructia folosind un cadru in care sa poti plasa acel foton recalcitrant, asa, mie imi cade drept in moalele capului. E adevarat, nici prea firescul \"frunza\" nu mi-ar fi cazut foarte bine, avand in vedere ca sintagma e destul de des intalnita.
Oricum e o poezie de suflet pe langa care nu poti trece indiferent. Place!

Am gasit si versul.
Fii atent la mine cata obraznicie dadu brusc peste glasu-mi \"pareros\".
Reiau:

\"...
degeaba trag cu urechea, vorbește pe o limbă
neînțeleasă de mine
sau poate eu o ascult
într-o cheie greșită
cineva imi spune sa-l salut si din partea ei
dar nu gasesc cheia
și nici dicționare de limba îngerească
nu am găsit nicăieri\"

Ma bucur sa te regasesc cu vers alb, imi place, dar am si o mica sugestie, nu-i musai sa o iei in seama.
Adica. Despartirea poeziei in strofe sau in fragmente, avand in vedere ca ai folosit si stelutele, nu o simt necesara. Desigur, autorul stie ce face cu textul lui si mai ales ceea ce doreste da exprime. Am incercat sa observ ce sens au fragmentele luate separat si nu l-am gasit decat in ansamblu. De aceea, eu as renunta si la ele, chiar si la despartirea in strofe, (luandu-ma dupa constructia celui de-al doilea vers care aduce cu sine si dialogicul dar si vocea auctoriala), ceea ce da bine, in opinia mea. Asadar, constructia aceasta abordata inca din debutul poeziei, iti permite unificarea ideilor (a fragmentelor) versul poate sa cada oricat de liber si de nefragmentat.
Ca si constructie, (iar te bat la cap cu repetitiile) e bine si cum ai formulat tu, dar eu as fi deconspirat ingerul din aceste considerente sau si altele, doar in al doilea vers, primului lasandu-i o aura de mister, de ex.:
\"îl salut în fiecare zi
bună dimineața domnule înger îi spun el nu-mi răspunde\"
in continuare as lega totul sau cel putin primele doua strofe. Ultimele doua versuri par chiar lipite, nu sunt rele, dar as fi pus inca unul inaintea lor pentru a omogeniza constructia, avand in vedere ca folosesti prep. \"si\".
E o opinie, Liviu, nu-i musai sa o iei in seama, asa am simtit eu poezia, sper ca nu m-am exprimat imbarligat. Dau si varianta.

îl salut în fiecare zi
bună dimineața domnule înger îi spun el nu-mi răspunde
întotdeauna fac două cafele una rămâne de obicei neatinsă
îl întreb de una de alta
în general mă interesează
viitorul apropiat

uneori aud o tuse, un sughiț,
o șoaptă peste umărul stâng
degeaba trag cu urechea, vorbește pe o limbă
neînțeleasă de mine
sau poate eu o ascult
într-o cheie greșită
(inca un vers sau nu)
și nici dicționare de limba îngerească
nu am găsit nicăieri


Mi-a placut!
Observ ca si la tine ingerul ca motiv apare destul de des, dar postura in care il \"asezi tu\" nu e una suparatoare, plata, dimpotriva. Am mai observat eu ceva la tine atunci cand scrii vers alb, o sa-ti spun, e de bine :).

Liviu drag, vin si eu intarziatu\' sa-ti spun \"la multi ani\" cat mai buni si mai frumosi cu putinta!
Ti-am recitit poeziile, de prin ianuarie incoace si mi-a facut o reala placere sa trec pe aici, pentru ca am descoperit varietate...Ce inseamna sa ai un stil al tau... cand ma gandeam la Anton, imi aminteam de cele \"antoniene\" si de fapt tu scrii mult mai variat. Cred ca e mult mai interesant sa citesti dintr-un autor mai multe poezii o data, decat pe sarite, cum apar aici, in prima pagina.
Nu stiam unde sa ma opresc si sa-ti doresc tot ce-i mai bun, sanatate, inspiratie si liniste interioara. Mi-a fost greu sa decid o preferata-preferata, ca sunt mai multe care imi plac. Totusi, aici m-a ancorat \"t\"-ul tau din gat, nerostit si felul in care spui ca n-ai stiut sa minti. Sinceritatea ta. Nici eu nu stiu sa mint, cand vine vorba, da\' nu stiu domnu\' Anton ce sa ne facem noi cu astia care stiu? Astia care profaneaza sensul cuvintelor astea doua care se rostesc atat de greu? Nu mai zic nimic, iarta-ma domnu\' anton ca te iau pe tine la intrebari, cand de fapt mi le pun numai mie si tu nu ai nici o legatura angoasele mele.
Sincer sa fiu, aici mi-a placut cel mai mult sinceritatea ta si nu numai, voi reveni poate mai incolo cu ceva pareri la poeziile tale. Acelea preferate.

Sa ai parte de tot ce-i mai bun pe lumea asta!

Cu prietenie, romeo&co.

Este un an pe care n-am sa-l pot uita vreodata, e site-ul. Fara sa fiu patetic, doar sa observ ca m-a schimbat, m-a facut mai comunicativ, mi-a adus multa bucurie. Am avut parte si de multa suparare, dar sunt constient ca de vina sunt doar eu!


Draga Liviu, imi amintesc acum un an cand veneai cu primele texte pe site, cand si tu ti-ai postat mai multe deodata dar ai avut totusi norocul sa fii observat si citit printre puzderiile de texte care apareau. Cum ne-am indreptat cu totii spre poeziile tale, din momentul in care apareau. Unii dintre noi citeam si comentam, altii nu, insa cea mai frumoasa senzatie a fost sa te citesc din palme, sa te recitesc si sa-mi amintesc exact ce simtisem in momentul in care iti citisem (respectiv comentasem) o anume poezie pe site. In ciuda progresului tehnicii, eu inca prefer varianta cititului de pe hartie, care imi este si mult mai comoda (neavand internet acasa). (Chiar povesteam cu Fersim despre momentul in care ai aparut pe site ca o revelatie si ce fel de autor (om) transpare din poeziile tale: adica te barfeam, cu admiratie).

Ma bucur ca am avut ocazia sa descopar site-ul, pentru ca aproximativ prin 2001, noiembrie veneam prima data la internet si cam tot atunci si pe poezie.ro.
Este un atelier literar care stimuleaza extrem de bine, pot spune ca niciodata n-am scris (ca volum si calitate) atat de mult cat am scris de cand vin aici si cred ca se intampla la fel cu majoritatea membrilor. La fel, observ ca a crescut substantial calitatea textelor dar s-a si marit numarul autorilor care scriu rezonabil. Site-ul se indreapta cu autori cu tot, cu spirit spre ceva, nu stiu spre ce anume, dar evident, creste.
Tehnic vorbind, am intampinat extrem de multe dificultati (avand in vedere ca habar nu aveam de internet - nu ca acum m-as descurca). Spre exemplu, nu stiam cum se trimite o fotografie, ii dadeam copy imaginii de pe disketa si apoi paste in patratelul din profil. Asteptam eu vreo doua saptamani apoi scriam la forumul acela (pe care il preferam) ca nu mi-a aparut fotografia. Si tot asa m-am chinuit cateva luni pana cand s-a indurat cineva de mine si mi-a aratat cum se trimit documentele cu attachaments. Ce sa zic de stresul care ma apucase cand am vorbit prima data pe ym. (fara sa vreau asociez internetul site-ului) Apoi au aparut stelutele si stelutarii, degetele in sus si in jos, apoi logarile si eu eram fericit ca pot sa vad cine dintre preferati e online si posteaza sau comenteaza, apoi chatul unde m-au cuprins mari emotii cand am vorbit pentru prima data in replici directe cu un anume autor. Mi s-a parut o minune. Apoi fotografiile primei intalniri din Bucuresti, cand am vazut cu totul alte chipuri decat ceea ce imi imaginam eu ca ar putea intruchipa fiinta fizica a acelui autor. De fapt nici nu ii \"vedeam\" pe membri site-ului cu chipuri, drept sa spun am avut o surpriza placuta vazandu-le fotografiile. Apoi celelalte intalniri, galeria foto, cu surprizele ei, autorii noi care apareau, scrisorile, povestile, legaturile dintre noi, comunitatea care s-a format. Acum m-a surprins putin rearanjarea paginii site-ului, eram obisnuit cu linkurile, mi se formasera automatisme, cred ca si cu ochii inchisi puteam sa dau cursorul pe linkurile pe care le foloseam cel mai des. Acum ma readaptez. Adevarul este ca a intrat in vietile noastre si nu-l mai putem abandona. Pe sitele asta drag.
Am devenit nostalgic rau in seara asta, dar mi-a venit de la anul acesta pe care il trecem fiecare pe aici. Eu n-am sa-l pot uita niciodata, cred ca a fost cel mai plin an de pana acum, am castigat si am pierdut, am crescut si m-am prabusit, insa mereu am fost aici, nici nu stiu daca am sa pot sa plec cu adevarat vreodata. Am sa tac, poate, dar n-am sa pot sa plec.



Cu prietenie eu
mai batran cu un an aici
cu cine mai stie cate texte
scrise pentru prima data din suflet
(nu cerebrale)
cu nu mai stiu cate suparari si deceptii
cu prea multa dragoste
dar mult mai bogat
cu poezie.ro

Nu este poezie dar este cu adevarat o declaratie de dragoste.

Ceea ce ai scris tu acolo mi se pare esential!

Veridicitatea declaratiei tale sta in tine, raspunzi direct de ceea ce declari.

Mie mi se pare minunat, ar trebui sa fie fericita. Chiar si in fata cuvintelor atat de putine (da\' bune) se poate \"filosofa\" si combate, dar cand vezi asa ceva si esti un om de buna credinta, musai ca te dezarmeaza spusele astea.
Eu zic ca este ceea ce trebuie, adica titlul explica (virgula) continutul.

Acum cativa ani o prietena mi-a propus sa mergem de ziua Sfintei Maria (15 august) sa vizitam impreuna manastirea Nicula. Cunosteam celebrele iconite pe sticla, incercasem si eu sa pictez cateva dupa model, dar nu fusesem niciodata la Nicula. Cu toate ca era chiar aproape de Cluj. Si se mai stia ca exista acolo o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni. Icoana care lacrimase, pe care cei care ar fi atins-o ar fi avut parte de bucurii, vindecari (protectie divina), etc. Da, am zis, hai sa mergem. Dupa un lung pelerinaj pana la manastire, timp in care am tacut si ne-am gandit fiecare la ce a crezut de cuviinta, am ajuns la Nicula, manastirea inconjurata de sute, poate chiar peste o mie de oameni (nu stiu sa aproximez). In finalul predicii am stat cateva ore pana au intrat primele valuri de credinciosi in manastire sa atinga icoana. Prietena mea isi dorea sa ajunga acolo si bineinteles si eu, asa ca am stat cateva ore intr-o mare inghesuiala la o coada interminabila. In fata altarului erau doi gardieni care opreau si triau \"gloata\", un rand supradimensionat de oameni din toate regiunile tarii, dornici de a atinge vestita icoana. Era un august torid, chiar si inauntru se simtea lipsa aerului. Dupa doua ore de inaintat spre altar am ajuns in sfarsit acolo unde randul de oameni se subtia. Mai aveam un pas si m-am oprit.
-Ce faceti acuma? Va opriti? Blocati drumul? Haideti, e randul dumneavoastra, m-a incurajat un gardian.
-Nu. Eu nu merg.
-Cum adica? Ramaneti aici? Haideti!
-Nu. Nu cred ca merit.
-Nu se poate. Sunteti nebun? Ati stat atatea ore la coada si acum nu vreti sa atingeti icoana?
-Nu.
-Asa ceva n-am mai auzit. N-am mai vazut. Uite ca se duce. Domnu\' macar luati de aici... Domnu\'...







Voi participa cu mare drag la cenaclu si ma bucur sincer ca se petrece asa ceva si in dragul meu oras, Cluj-Napoca. Deocamdata nu pot. Sufleteste sunt alaturi de voi.

Sigur ca da, se publica, se publica, multumesc si eu pentru recomandare, nu stiam despre noua aparitie, de specialitate. Se mai fac si cronici si recenzii, asa cum se fac, cu mai mult sau mai putin bun simt, dupa cum lesne se poate observa rasfoind printre ele. (Exclud sa vorbesc in acest paragraf despre comunitatea www.poezie.ro.) Mai apar fel de fel de articole, unele dezavantajeaza, altele din contra, este dificil sa multumesti pe toata lumea, la fel cum e dificil sa surprinzi realitatea in adevaratul sens al cuvantului, prin simplu fapt ca in arta si nu numai, intervine si factorul subiectiv. Oricat ar fi el de mic, exista, oameni suntem, mai mult sau mai putin receptivi (la anumite tipuri de creatie). Cred ca fiecare dintre ele reflecta (volume de poezie sau recenzii ale lor) nivelul autorului, care la randul lui este direct raspunzator de lucrarea sa, pe care, cu demnitate (sau nu) o semneaza.


Paranteza parantezelor: daca mie un autor de poezie sau proza (sa presupunem) mi-ar spune ca i-am inteles bine creatia, ca m-am apropiat cel mai tare de ceea ce a dorit sa exprime, ca i-am decodificat mesajul si i-am incadrat creatia acolo unde trebuie, as fi aproape cel mai multumit. Daca ar mai veni si un cititor (chiar si unul singur) si mi-ar spune ca am scris o lucrare care pune in lumina creatia autorului vizat, as fi mai mult decat multumit. Am inchis-o (paranteza).



Daca exista cronici despre carti aici pe acest site, doresc sa le citesc si bineinteles si volumele prezentate. Ioan Matiut, fa un pustiu de bine si arata-mi si mie unde, sau mai bine, zi-mi ce si cum se petrece cu aceste cronici?


Cat despre critica literara exista volume si volume si tomuri si tomuri, daca imi permiti sa parafrazez sau chiar sa te citez \"va las sa descoperiti singuri care\", fara sa imi doresc sa fiu ironic sarcastic sau cinic, spun asta doar pentru ca e dificil sa afisezi aici bibliografii cu ceea ce se numeste critica literara. Cred ca daca dai un google gasesti ceva bun de luat in seama.

Asa ca rugamintea mea este domnule (te rog sa ma scuzi ca te \"domnesc\", asa-mi place mie sa ma adresez barbatilor) sa fii putin mai concis. De data asta ma refer la acel sau acei membri in cauza, ai comunitatii www.poezie.ro.



Cu multumiri,
Romeo neghicitoru\'

Eu ma bucur pentru voi, energiile voastre pozitive se transmit pana la mine, in Cluj-Napoca. Eu nu am cum sa ajung in Bucuresti, dar astept o intalnire mai la centrul tarii, cum auzisem eu nu stiu cand un zvon. Daca nu se poate si nu se poate, atunci poate ca voi gasi o vinere mai la vara, ca altcandva nu cred ca voi putea, sa vin in Bucuresti. Numai sa va mentineti obiceiul.
Un gand bun de la mine!

Mi-e ciuda, na!

Desi voiam sa ma abtin de la comentarii, uite ca nu pot. Eu am sa-ti dau o replica Nexus, pentru ca iar te-ai luat de personajul meu preferat, (si de cate ori ai sa te legi de el, de atatea ori am sa-ti dau o replica) de fapt citind poezia ta, mi-a si venit sa scriu o completare sau o continuare sau un punct de vedere, (propriu), mai ales ca sus-numitul personaj se prea intersecteaza profesional (si) cu mine. Si eu sunt subiectiv de data asta sau poate si de data asta.

Mie mi-a mers la suflet. Citind-o a doua oara zic asa: e ca un film, o secventa sa zicem expresiva a derularii unei scenete de sfarsit de copilarie (si sfarsitul de copilarie se intoarce cel mai brusc cu spatele la ingenuu, naiv, aici ai surprins bine reminiscentele ludice ale adolescentului). In interior e o poveste creata de tine, o poveste a ta, care iti apartine, (adica trecerea antitetica de la simpla papusa-copil la asasinul Mafiei, rege in Babilon, dansatorul \"Zorba\", neobositul Sisif,
cu toata recuzita de exhibitii-amintiri aduse pe tapet si vandute pe scena spectatorilor (care nu se vor copii, ci eroi excentrici si revolutionari). La capete (inceput si final) e vocea papusii, vocea simpla si naiva, e actorul-executant, (mai bine zis papusa executanta) a multi-scenetelor din interior. E naivul. Din punctul meu de vedere, inceputul si finalul sunt cheia poeziei si nu mijlocul, care desi se doreste a fi exploziv, ramane doar imagine
curgand pe fondul unor amintiri jucate.
Papusa, desi trece prin toate astea, la final ramane doar cu nostalgie (amintire),
doar actorul care joaca mai multe roluri, insa dupa parerea mea, un actor-executant, (care nu stiu cat de mult crede in rolul pe care il joaca),spun asta pentru ca la final iese la aplauze papusa absolut nevinovata si nealterata deloc de jocul prestat pe scena.
N-am sa ma leg de forma in care ai expus ideea, spun doar ca interiorul e povestire, iar in extremitati e poezie.
Desigur se pot spune mai multe, se apropie usurel de proezie, desi nu e.
Mie mi-a placut ca idee si ca forma aproape la fel de mult, asa ca te felicit pentru realizare.

O intrebare ar fi: de ce Pinocchio a jucat numai in travesti?


P.S.
Si daca se intampla sa ajungi vreodata cu Mateia prin Cluj (cand mai creste si ea putintel), sunteti invitatii mei la spectacolul \"Pinocchio\".

Hopa, ti-ai pus-o de mamaliga cu chitibusarii. Dar daca e in lucru, cateva mici sugestii poate pica bine. In general nu comentez tocmai pentru ca imi sar multe detalii \"tehniciste\" in ochi, dar cred eu ca tu n-ai sa te superi daca vei primi niste sugestii spuse cu bune intentii.


ca forma:

azi implinise (atentie la timpuri, poti spune \"era ziua in care implinise\" sau \"in ziua aceea implinise\" ori daca pui \"azi implinea\" aduci timpul mai aproape si acelasi tip de verb trebuie sa-l folosesti in continuare. \"Azi\" cu \"implinise\" nu se pupa (prez. plus m. m. ca perf.)

\"De ce omul simte nevoia de dezordine, asta este, a avut ghinion până acum și nu a găsit pe cineva să-i semene.\" te rog fa ceva cu fraza asta pentru ca e importanta ca gand al prsng. princ., rupe-o, pune-i semnul intrebarii unde trebuie, nu e suficient de clar

Cam de acolo in jos te misti lejer, ti-ai intrat in mana cum s-ar zice.

\"salvamar\", \"salva\" (in aceeasi fraza) (necesita un sinonim)

\"Apoi, cu o mișcare repezită, își îndeasă părul de pe spate în uniformă și ii zâmbi cu ...\" concordanta timpurilor!

cateva mici neatentii cu \"i\"-uri


ca tehnica:

mergi pe analiza pshihologica, te axezi mai mult pe interior decat pe actiune, punctezi doar cu mici evenimente, accentul cade pe trairi, dar analizezi situatiile din perspectiva naratorului. In cazul acesta trebuie sa fii atent cu detaliile, sa reduci si sa concentrezi fiecare gand, pentru ca sunt putin prea extinse. Trebuie sa captezi, personal as taia mult din frazele in care el isi aminteste. Intercalarile cu liftierul sunt bune si inceputurile de fragmente de dupa ele. In rest se poate reduce mult.
Ultimul fragment e cel mai reusit, compact si unitar insa nu se termina nici cum, inteleg ca e doar fragment si in cazul asta esti de iertat pana la urmatorul.
Ideea, la fel, mi-a placut, eu anticipez ceva, dar poate ca e doar in mintea mea de \"pseudoetectiv\".
Atentie la concordanta timpurilor.
Dupa parerea mea, textul de fata ar trebui sa curga intruna. Sa fie compact, pentru asta trebuie sa reduci putin din el si sa fii atent la intercalari, care cad bine si reduc putin din pasivitatea actiunii.

Asta la o prima lectura, eu zic ca mai poti lucra la el, insa ca idee mi-a placut. Si chiar sunt curios cum continua.

Ei, y, acuma eu ce sa mai zic vazand una ca asta? Pai, tu m-ai enervat si mai tare, y, m-ai facut chiar sa ma loghez si sa fac un pseudocomentariu. Pai, poezia asta e tare frumoasa, domnule, m-ai enervat rau de tot. Ai trecut tu prin poiana Adelei? Ai trecut tu pe la copacul nostru? Fir-ar sa fie de viata!

E frumoasa, domnule, nu ma lua in seama!

Faina colega ai, Rares! Inteleg ca si tu ai \"bicicleta\", e cam nelipsita la astia cu monitoarele. Imi place si poezia asta, imi place stilul si cred ca de aceea. Poate acolo unde zici \"langa bucatica ei de sentimentalism sau langa glezna\", nu-mi suna prea bine, incerci o anume simbolistica, care, dupa parerea mea nu e sufieient de expresiva. In rest, merge bine, mai ales ca la final portretul \"sobru\" al colegei e inlocuit cu imaginea altruista a ei.

Foarte faina, domnu\' Anton! E aici o stare care si mie imi cam da tarcoale, nu stiu cum sa o alung. Cum imi vine sa le zic uneori si eu, mai ales a doua strofa asa as zice-o si eu cuiva si asa o demisie mi-as da de undeva, dar nu ma lasa inima. Numa aia nu ma lasa, ca in rest, reclama mea favorita e cea cu Murfatlar, cu ala care isi da demisia, cum ti-am mai spus. Dar mie imi lipseste tupeul, recunosc.
Ce-as mai dormi si eu una buna pana la Paste, mai ales ca un an de zile am muncit, absolut zilnic, fara nici o exceptie.
Chiar imi cazu bine poezia ta.

Da, am multe boacane la activ, dar nu cred ca am eu veleitati de povestitor.
As povesti, poate, intamplari hazlii din icaffeuri, ca de un an de zile s-au adunat si poate sunt si mai inedite, dar nu mai am timp, din pacate. Totusi, poate voi incerca intr-un week-end.
Ar fi o idee...

Sigur ca se observa, iarta-ma ca intervin,(din nou) insa ma bucur sa gasesc texte din care sa iradieze atat de frumos starea de fericire, linistea, implinirea, fara sa fie banale sau patetice (cum sunt eu acum). Nu pot sa spun ca imi displac nici textele dramatice, usurel triste, in care ma regasesc. Eu cred ca nu as putea sa scriu despre ceea ce nu cunosc, sau as putea, imaginandu-mi, dar nu mi-as atribui mie o stare pe care nu am cunoscut-o. Asa ca starea asta se simte si ma bucur sa stiu ca exista oameni fericiti.
Daruirea, stiu cum e, poate este singurul motiv pentru care mai sunt. Sigur ca te umpli de o anume fericire pe care altfel nu o poti obtine, la fel e si cu antipolul ei, te umpli intotdeauna de ceea ce dai (bun sau rau), iar energiile pozitive atrag stari pozitive. (Ar fi un motiv pentru care incerc sa elimin orice energie negativa din juru-mi.) Dar oricat de altruist ai fi, uneori simti (e normal si e omeneste sa simti astfel- aici ma refer deja la mine si nu la poezia ta) ca doresti sa ti se intoarca, sa si primesti, macar pe jumatate, macar pe sfert, macar un gram, uneori, sa te simti om, la urma urmei. Dar daca nu ti se intoarce nimic, sau nu simti, oricat de mare ar fi placerea cu care oferi, la un moment dat ajungi sa te simti fraier si nefericit pana la Dumnezeu si inapoi.

Sigur ca aici se pot spune mult mai multe, dar nu asta intentionam, ci voiam sa-mi exprim bucuria de a intalni oameni fericiti. Ca exista.