Roman Anamaria

am intrat pe textul tău pentru a-ți lăsa comentariul deoarece ți se adresa și nu mi s-a părut normal să-ți scriu sub textul altui autor. Doream să-ți vorbesc de greșelile tale din comentariile făcute la textele altor autori (pe care eu îi citesc) și am avut neplăcuta surpriză să constat alte și alte greșeli. Uite, și mai sus mi-ai scris „numi mai vizita textele”.
Nu ar trebui să te revolte atitudinea mea. Dimpotrivă. Intențiile mele sunt dintre cele mai bune: corectează-te!
Tu ai nevoie de timp pentru a scrie corect? Exact ce spuneam: biata noastră limbă română...

Alexandru,
dacă ai scris mai sus „deasemenea multă plăcere în ați lectura textele” înseamnă că greșeala pe care ți-o semnalasem într-un comentariu anterior nu a fost o simplă neatenție, așa cum te-ai scuzat. Mai ales că, într-un alt comentariu (recent) ai scris: „mia făcut plăcere să te lecturez”. Inițial am crezut că ai vrut să scrii „miau” (știi, ca pisica) și ai uitat un „u”. Mai sunt și alte greșeli în comentariile tale și-mi zgârie privirea, când citesc.
Ia-ți un corector, Alexandu! Sau – mai bine – ia gramatica...
Mi-e tare milă de limba noastră română. Mie, cel puțin...

Stâlcirea limbii engleze, în titlu, înțeleg că e intenționată. Te-aș întreba: cu limba română e la fel? Pentru că ai scris pe pagina ta, ca \"motto\", așa: \"nu mie rușine...\" Sincer, mie mi-ar fi...

Maria,
așa este, locurile rămase le umplem cu aduceri-aminte, cu zâmbete vechi... ori cu lacrimi noi...

Emil,
mulțumesc pentru felicitări și mă bucur că ai vibrat alături de mine...

Domnule profesor Emil Iliescu,
aveți dreptate, cei plecați rămân, totuși, lângă noi... pentru că îi iubim și avem, deseori, nevoie de ei...

Dragi prieteni, vă mulțumesc că sunteți mereu alături de mine și de sensibilitățile mele, deseori exagerate. Ei, n-am glumit când am scris ce am scris la biografia mea. Dar aici, cu mustățile dulci și roșii, am exagerat puțin... :)

cu drag,
anamaria

Emil,
am citit cu plăcere textele tale dar am hotărât să las un semn pe acesta. Pentru că m-a pus pe gânduri...
Cred că Mirela are dreptate. Totul e așa, ca o goană nebună în care ne călcăm pe picioare, ne batem cu pumnii în piept, ne grozăvim fiecare ce-am fost, ce suntem, ce-am putea fi... Uităm cel mai important lucru: curând, prea curând, se termină totul...
„Mi-am dat seama că,
Timpul ce-mi fusese pus la dispoziție
Tocmai se epuizase...”
Iar acum, după ce scriu aici, îl voi trezi din somnul de pe raftul bibliotecii pe Octavian Paler... să-mi spună el că „Avem timp”...
am citit cu plăcere,
anamaria

mulțumesc și eu pentru această poezie și pentru Îngerul Nini care nu a mai avut timp să stea printre noi pentru că \"timp nu are decât timpul\"...
nu știam de aceste patru clipuri. mulțumesc din nou.
anamaria

am citit \"Mulțumesc\" dar nu m-am gândit că ar fi fost inspirată de cuvintele mele... Am citit și prezentarea biografică a autorului (pe sărite, recunosc!:)) și am descoperit că am fost, oarecum, \"vecini\": Liceul de \"Filologie-Istorie\" Craiova, promoția 1981...
Ei, \"trecut-au anii...\"
Sau doar atât: ce mică-i lumea asta mare!
mulțumesc de trecere și semn,
anamaria

Frumos cadou către cititor, în prag de sărbători!
M-au impresionat poeziile găsite pe aceste pagini. Dacă le pătrunzi înțelesul până dincolo de cuvânt, realizezi \"Cât suntem, Doamne Sfinte, de copii\" atunci când uităm ce trecător e totul... inclusiv (sau mai ales!) noi...
am citit cu plăcere,
anamaria

Ioana,
drept mulțumire pentru frumosul tău poem îți las aici ceva drag mie...
poate ți-o fi dor pe-acolo, pe unde ești... oricum, sper din suflet să-ți placă.
anamaria

http://www.youtube.com/watch?v=MwXwEdFT85s

mulțumesc pentru trecere și pentru semn. Da, am plâns că am primit cravata mai târziu decât sora mea care era mai mare cu un an dar eram în aceeași clasă fiind date deodată la școală. Tare nedreptățită mă simțeam! :)
ei, de-ale copilăriei noastre... mă bucură faptul că ai și tu astfel de amintiri.
mulțumesc din nou.
cu prietenie,
anamaria

Carmen,
doresc să-ți mulțumesc pentru sugestii și încurajări. Am mai \"lucrat puțin\" la versul ambiguu precum și la cel care reclama o nuanțare a topicii așa cum ai spus tu și am reușit să \"salvez\" toamna mea :)
mulțumesc din nou,
anamaria

Ramona,
Îți mulțumesc pentru semnul lăsat aici. Sigur, tu ești foarte tânără și nu cunoști „poveștile” trecutului nostru decât din auzile. Noi le-am trăit...
Am învățat să iau (asta ca să vorbesc doar în numele meu!) din ceea ce s-a întâmplat doar părțile luminoase. Altfel, cum mi-aș putea privi copilăria? Cu ură? Cu revoltă? Și cum aș putea merge mai departe împovărată de aceste sentimente? Am jucat și noi șotronul chiar dacă am avut cravata roșie la gât...
Ramona, cred că îmi ești cea mai dragă persoană de pe site... mă bucur când mă citești și îmi lași semne. :)

Emil,
Îți mulțumesc că mi-ai „smuls” primul zâmbet pe ziua de azi. :) Și te rog să nu te superi pe mine.
Mai întâi îți mulțumesc pentru semnul lăsat și pentru sinceritate. Îmi pare rău că te-am dezamăgit. Dar am să-ți dau explicațiile solicitate.
Eu nu cred că respectul se traduce prin majuscula de la începutul unui cuvânt. Poți să scrii cu majuscule și să gândești cu minuscule, Emil! La ce i-ar folosi celui căruia i te adresezi? N-ai sesizat că eu și propriul nume mi-l scriu cu minusculă? Ce importanță are?
Uite, îți spun un secret: prima dată am scris textul cu majuscule. Apoi l-am citit și mi-a părut... patetic. Adică, așa cum sunt eu, deseori. Când am schimbat ortografia, mi-a „sunat” altfel. Mai... în ton cu realitatea actuală.
Emil, nu-mi cere să „înțepenesc” în niște tipare pe care le-am învățat la școală! Asta chiar dacă au trecut ceva ani de atunci! Dacă voiam să rămân așa, nu intram pe „agonia”. Rămâneam la blog-urile mele.
Sigur, regret dacă textele scrise nu sunt pe placul tău, dar sper în continuare că-mi vei lăsa semne aici fie și doar pentru a mă critica. Și nu glumesc defel când spun asta.
Și vezi? Am scris cu majuscule aici. Așa cum îți place ție. :)

Vă mulțumesc pentru trecere și pentru semnele lăsate, dragi prieteni,
anamaria

oh, îmi cer scuze dacă m-am exprimat greșit! eu nu am dat sfaturi, nici nu mi-aș permite. am prezentat ceea ce m-a impresionat în mod deosebit în acest text pe care îl găsesc foarte frumos. de aceea spuneam că-l voi păstra o vreme în mine...
regret neînțelegerea care, probabil, mi se datorează.
cu prietenie,
anamaria

Iulia,
pare că patriotismul nu mai e \"la modă\". sunt alte simțăminte care i-au luat locul. totuși, ce vină are țara că o bună parte din cei care o populează nu mai știu nici măcar să-i vorbească limba? dacă-mi amintesc bine, Andrei Pleșu spunea că o primă dovadă de patriotism ar consta în cunoașterea limbii române.
România e și țara mea. un fapt care mă face, uneori, să simt mândrie, alteori umilință... Dar o iubesc așa cum îmi iubesc părinții: fără judecată.

Maria,
nu sunt deloc nostalgică. doar că acele vremuri fac parte din trecutul nostru fie că vrem, fie că nu. sigur e că nu ne putem vedea mai departe de viață dacă negăm ceea ce am trăit. și dacă reușim să vedem și o lumină - oricât de firavă - în acel întuneric, înseamnă că avem și amintiri frumoase din copilăria în care aveam la gât și cravata de pionier dar și cheia...

vă mulțumesc pentru trecere și semne,
anamaria

Anni-Lorei,
m-a impresionat poemul tău scris cu atât de multă sensibilitate. \"frica de singurătate e o poveste\"... doar că și poveștile sunt, deseori, adevărate.

\"mă cerți dai din mâini
noduri înșirate de timp sub pielea prea multă\"
aceste câteva cuvinte spun atât de mult despre ceea ce înseamnă trecerea timpului peste noi, oamenii!

iar \"ultima și singura frică\" ne face să înțelegem că, totuși, singurătatea nu este o poveste.
un frumos poem, pe care îl voi păstra în mine o vreme...
cu prietenie,
anamaria

Iulia,
citesc scrierile tale mereu, chiar dacă nu las semne de trecere decât rareori. Îmi place cum îți așezi gândurile prezentând simplu trăiri complexe. Tu spui despre personajul tău:
\"Voiam să scriu.
Îmi alegeam cu mâna cuvintele:
...iubire, durere, calmante...
Mă chinuiam să le așez tremurând de o emoție ca o durere...\"
Tu, în schimb, chiar dacă procedezi la fel, maschezi foarte bine acel \"chin\" de a așeza cuvintele... Citindu-te, îmi pare că ele, cuvintele, vin simplu, firesc... pare mai degrabă că ele te caută pe tine...
am citit cu plăcere.
cu prietenie,
anamaria

tocmai am terminat de citit \"Imperium\" al lui Robert Harris.
m-a frapat asemănarea societății romane a anilor 50î.H. cu cea actuală, românească. sub aspectul său politic, evident. aceleași jocuri de culise, aceleași alianțe nefirești pentru ascensiunea politică, aceleași cumpărări de voturi ori legi date pentru a sprijini vreun protejat al celor ce conduc.
că romanii erau extrem de civilizați în acele timpuri mi-e foarte clar (am citit și \"Pompei\", sunt uimitoare dovezile acestei civilizații)...
nu mi-e prea clar cât de rămași în urmă suntem noi, acum... sau?
mi-a plăcut amara ironie din text.
și, oricum, cred că eu am greșit... am venit prea \"aproape\" cu istoria.
Termopilele erau cu alți 400 de ani înainte... sau?
am citit cu plăcere,
anamaria

mulțumesc pentru trecere și pentru cuvintele lăsate aici.
sigur, e greu să tragi o linie între valoarea unui text și conținutul său. mie îmi pare că nu pot exista de sine stătător. ceea ce regret eu e că am fost greșit înțeleasă. am așezat aliniatul al doilea în text tocmai pentru a sublinia că fiecare e răspunzător de faptele sale. în fapt, am vrut să spun că deși le cunosc greutățile, îi condamn pentru acele cumplite fapte. probabil nu m-am priceput să spun asta și, dacă s-a înțeles altceva, sunt singura vinovată.
am vrut, însă, să prezint și cealaltă parte a existenței lor. asta pentru că am cunoscut această \"cealaltă parte\" când eram copil... și nu cred că voi uita vreodată...
cu prietenie,
anamaria

îmi plac personajele create de tine și îmi plac foarte mult stările pe care acestea le trăiesc. le așterni o aură de mister și romantism care îl implică pe cititor, făcându-l să participe afectiv la povestire.
am citit cu plăcere și aștept continuarea,
anamaria

Iubesc poveștile, de aceea îmi plac atât de mult scrierile dumneavoastră, domnule profesor! Ilarie și Anuța sunt personajele pe care le creați cu migală și grijă pentru a ne prezenta nouă alte întâmplări decupate din cărțile copilăriei. Tocmai m-am întors de la țară, un loc unde vine iarna și \"sătenii trebuiau să fie pregătiți cu merinde serioase pentru gura mereu lacomă a sobelor bătrâne și a plitelor, în cuptorul cărora dovleacul copt se răsfăța ca un cocon de beizadea\".
Am citit cu multă plăcere și aștept continuarea.
cu respect și prietenie,
anamaria