Rodica Lupu

am reținut:

” Eu sunt străinul înger al furtunii
Nebun, răzbunător și solitar
Sunt fiul răsăritului sălbatic
Eu sunt întâiul, Marele Barbar”
Și, ți-aș dedica:

ești talismanul sfintei glii/ născându-te din sângele lui mai/ vei înflori speranța nemuririi/ ce s-a pierdut demult în “umbra nesfârșirii”/ nu ești deloc străin de patima furtunii/ aici, pe Agonia, convertește-o în ninsori,/ troienindu-ne-n poeme, nămeții iubirii.
La mulți ani! În creație multă inspirație!

când toate acestea se întâmplă, și când autoritatea zace-n lâncezeală! Fiecare vers rostește un adevăr dureros, mulți îl cunosc și totuși “liniștea” persistă. Ici colo mai apare câte un semnal de alarmă pentru ceea ce se întâmplă în Ardeal și nu numai! Cei care pot lua atitudine, trebuie să ia aminte de ele! Felicitări, continuați!

“Vibrațiile”, încerc să le țin sub control. Cât privește abordarea, este și ea o încercare. Nu am definit încă un stil anume, scriu ce-mi dictează inspirația de moment, uneori este mai darnică alteori mai puțin darnică, de fapt, asta este poezia! Vă mulțumesc de trecere și semnul lăsat! Numai bine!

Miclăuș Silvestru

Vine o vreme când trebuie să o facem și pe asta… chiar dacă zborul acesta l-am dori cât mai îndepărtat! Mie îmi plac ultimile două strofe, deși realizez că între a treia și ultima, lipsește ceva, probabil o etapă!Numai bine!

Mda, mesajul poate fi interpretat și astfel. Personal, l-am conceput și perceput în cu totul altfel. Încă odată reafirm cu convingere că, poezia rămâne, indifferent de dispoziția cititorului, o deschizătoare de stări, idei, etc… Mă bucură faptul că v-a plăcut, cuvintele și aprecierea dvs. înseamnă mult pentru mine. Vă mai aștept și pe alte texte! Numai bine!

În ambele variante, mesajul, este aproximativ același.Mulțumesc de trecere și semnul lăsat. Numai bine!

Da, cred că ați avut dreptate cu ace l” scris pe hârtie”. L-am eliminat deja. Vă mulțumesc de trecere și atenționare!

Mda...mi se pare mai de grabă o îngrijorare pentru sluțismul limbii „mi-o schilodesc toți veneticii/ sărmana abia mai molfăie cuvinte /în centrul țării e autonomizată/ peste prut moldovenizată/ în balcani valahizată / iar în mass-media manelizată/ asist neputincios cum mi-o ucide internetul/ țăranul se orășenizează/ prin grai de mahala / cosmopolite elitele se neologizează/ că abia se mai vorbește/ românește”. Intuise poetul George Sion acest sluțism, scriindu-ne:„Mult e dulce și frumoasă, limba ce-o vorbim...”sau marele scriitor Bogdan-Petriceicu Hașdeu, care printre nenumaratele publicații, a scris și poezia „Să vorbim românește” respectiv” \"Cugetarea romaneasca/Are portul romanesc: /Nu lasati dar s-o cionteasca/ Cei ce limba ne-o pocesc!/ Cand romanul se-ndarjeste/Din tzarana cand mi-l scoti,/ El iti toarna romaneste/ Un blestem de sapte coti”, vroid parcă să ne avertizeze despre ”capcana” care duce la pierzanie? Cred că, mesajul poeziei dvs. este confirmarea acestei intuiții, pericolul degradării limbii române fiind o chestiune de timp dacă ritmul se continuă cu aceeași vehemență„se usucă și mă doare/ de câtă aftă s-a adunat pe ea / englezisme francofonisme hispanisme/ ungurisme țigănisme”. Datoria sacră de stopare a ritmului, rămâne în sarcina tuturor, nu doar a celor avizați. Un procent considerabil, al generației tinere, uită sau ignoră cu ușurință matca, tradiția și graiul în care s-au născut .” am supt-o de la sânul mamei/ în ea m-am legănat și-am râs/ și tot în ea îmi jelesc morții/ cu slova ei m-or pomeni nepoții / numai în limba mea mi-a cîntat cândva iubirea/ și doar în ea îmi aflu firea”. Folosesc \"anglicismele\" sau \"americanismele\", nu că nu ar avea corespondent în limba româna, ci doar ca să lase \"impresia\" de \"cultivare\", și cu atât mai regretabil, cu cât unii, nici nu le folosesc la locul potrivit. De ce să nu fim mândri de limba noastră românească muzicală, curată, bogată în expresii, metafore, apreciată de mari oameni de știință, literați, istorici și lăsăm uneori să se strecoare atât în tipărituri, artă, filme, teatru, cântece și tot ce este legat de limba româna - infiltarea neologismelor, care de cele mai multe ori nici nu-și au locul potrivit, ca să nu mai vorbim de expresiile vulgare, agramate, obscene și dezgustătoare, strecurate doar ca să \"impresionăm\" publicul? Este normal ca o limbă să cuprindă și neologisme, dar nu ca să înlocuiască pe cele de origine care pot avea un corespondent. Subiectul este arhhicunoscut însă, impresia că este neobservat, duce mai departe la degradarea latentă a limbii. Pentru abordarea și expunerea cu sensibilitate dar și fermitate a stării de fapt în care se află în prezent limba noastră, vă felicit, bănuind că nu vă veți opri aici!

Domnule Gongu, textul, ca formă adduce a sonnet, analizându-l atent, desigur, nu poate fi încadrat la această categorie, cu reguli stricte( 11 silabe, ritm iambic, etc). Știu că se impune o “prelucrare”, un joc de cuvinte aranjate într-o matrice bine determinată. Dar cum a fost scris dintr-o suflare, grație stării de spirit, l-am lăsat în forma originală.Poate că ar fi fost correct să-i dau o formă de poezie clasică! Nu urmăresc un stil anume, și nici nu “meșteșugesc” prea mult la un text. Știu că tindeți spre “perfecționism” și vă admir, de aceea comentariul lăsat de dvs., mă obligă la o”vigilență” mai accentuată. Cât privește cenzura, sper că nu s-a aplicat și la comentariile textelor mele! Vă mulțumesc pentru lecturare și analiză fie ea și parțială! Numai bine!

Nu pot decât să vă mulțumesc pentru intervenția cu care sunt întru totul de acord! Aș merge mai departe și aș spune că poezia se scrie aproape singură atunci “când robinetul sufletului și al minții” se deschide. Totuși, a scrie poezie adevărată, trebuie respectate reguli stricte de prozodie, reguli, care de multe ori nu sunt respectate! Mulțumesc Agoniei, că oferă spațiu de publicație și pentru cei cu notorietate în domeniu , însă oferă și șansa pentru cei care scriu pentru că așa simt. Această “șansă” ,dă însăși poeziei atuul de a se răspândi și dăinui atât ca valoare artististică cât și spirituală!

Mă simt onorată pentru frumoasele cuvinte și impresii lăsate aici. Vă mulțumesc!

Apreciez de fiecare dată lecturarea și semnul lăsat asupra textului.Nu am un stil definit, dar fiecare text reprezintă o stare, o emoție sau pur și simplu o imaginație de moment.Textul de mai sus, chiar îmi reprezintă starea de spirit prezentă.Când sufletul nu-mi va mai fi muză să mă inspire, probabil că poezia nu-mi va mai circula prin sânge, deci nu voi mai scrie. Până atunci…mă străduiesc să cooabitez cu versul, “succesul” fiind relativ,satisfacerea comunicarii cu mine prin poezie, în schimb, este imensă!Iar eu, vă mulțumesc!

„Ei nu se plâng și nu cerșesc nici milă,
S-au înfrățit cu iadul, ca, la cină,
Să aibă-o pâine; singura lor vină,
E că trăiesc și viața li-i ostilă”

Un sonet răscolitor și dureros de adevărat…reliefând tristețe, resemnare în fața sorții, toate produsul tragediilor, care din păcate sunt prea de dese în această Vale… a morții!

Umbra regretului, că nu am rostit acel “te iubesc” când se mai putea, ne urmărește. Dragostea însă, cuibărită în suflet ne rămâne, o luăm cu noi sperând că odată, vom putea îndrepta greșeala. Și eu sper să fie așa!

“înveselește-te vechiule suflet
va ninge iarăși
norii ca oamenii obosesc și adorm
dar tu mai ai amintiri și speranțe
să-ncălzești diminețile
cu mirosuri albe
din care stingându-te
să reînvii”
Sufletul, veșnic nostalgic, aleargă în căutarea albului pur. Ireversibilul timp apasă pe umeri... deși, am vrea să-l oprim.” da-aș mai avea ochi tineri/ să-l privesc orb ca-n vis”.
Frumos spus, mi-a plăcut!

Da, intenția ca și atenția, de a obține un sonet m-au cam luat pe nepregătite. Într-o primă fază de încercare, mi-am zis că nu e rău. Am schimbat versul 4 din prima strofă obținând rima necesară fără a modifica sensul conținutului. Mulțumesc de trecere și mai ales de atenționare!

Visul probabil rămâne vis, doar dacă….!

Gândește-te la joburi noi
căci vreau acum să văd Parisul,
doar mi-ai promis că din gunoi
vei scoate bani cu sacul.

M-a amuzat, m-a facut sa visez….! Succes!

Mulțumesc de lecturare și încurajare!

Mihai Robea

Mulțumesc de lecturare și atenționări. Pe unele le-am corectat, restul le voi avea în atenție! Vă mai aștept și pe alte texte, atenționările le apreciez și chiar țin cont de ele!

Miclăuș Silvestru

Uneori “gândul și tăcerea” țin loc de o mare de cuvinte. Frecvența lui “ți” accentuează “dialogul” interior adresat “lui”. Mulțumesc de lecturare și semnul lăsat!