Poezie
te aștept deci visez
poezii de dragoste
1 min lectură·
Mediu
nici nu știu cum te cheamă dacă ești
ființă umană sau doar o aripă de vultur căzută
nesperat de aproape de locul unde aromele
din mugurii verzi ascund sub piele aerul dintre noi
mă uit un minut la tine și am timp să-ți înalț
un psalm cât o statuie cu mâna întinsă
ca o rugăciune rămasă în mine demult când
recitam poeme emoționante prabușindu-le-n-pământ
durerile prefăcute în șerpi
treci prin toate fantomele iernii călcând
firul nisipului pictat de mine în celălalt anotimp
când amurgul dă foc frunzelor uscate cu brațele-ți
strânse cuib în jurul meu arunci peste mine privirile
ale aceleiași umbre visătoare care-mi iluminează
subțire subțire starea de spirit
în toate dorințele mele te prind de subsiori fără să ating
niciodată identitatea invizibilă învălmășită sub ochiul meu
la-nserare ești înalt ca timpul în care mi-arunc
somnul străjer să-i smulgă un gând din clipa noastră
rămas în tendoanele altei diminesiuni
te aștept cunoscut necunoscut să traversăm sentimentul
acesta de fericire până când din saltul cuvintelor tale
urcă în arbori liniște din ea te ridici ușor ca o pană
de vultur cărându-mi în gheară fărâma de cer sub care
chipul tău ia forma visului
29 ianuarie 2012
022.017
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Rodica Lupu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 196
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Rodica Lupu. “te aștept deci visez.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-lupu/poezie/13999680/te-astept-deci-visezComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
cǎ ai dreptate! M-a luat valul, am avut cu o terțǎ persoanǎ o discuție mai amplǎ asupra expresiei "taina inifinitǎ a infinitului". Poemul în spețǎ, este chiar rezultatul ei. Cât privește pe cel de mai sus, prin al cǎrui comentariu îți exprimi admirația, nu pot decât sǎ mǎ bucur cǎ o duminecǎ friguroasǎ de iarnǎ mi-a alungat imaginația în brațele muzei binevoitoare ce m-a inspirat sǎ-l scriu! Și eu îți mulțumesc, tot cu prietenie, Rodica!
0

Nu vreau sa par subiectiv, dar fata de restul creatiilor tale acest poem imi este cel mai drag, un adevarat "poem de duminica". Iti multumesc ca ni l-ai daruit!
Valentin