așa o mare nedumerire

n-am ținut cont niarne de cuvintele care acoperă stratul ăsta de frig chiar și-o vocală în plus poate strecura mai mult orgoliu împrăștiind aerul dintre noi ca pe cea mai tare senzație degeaba umblăm prin întâmplări cu ochii deschiși pe buze oricum îmi revin aceleași cuvinte emanate de afurisita asta de liniște uneori mă abat de la regulă și acumulez în vorbă atâta aluviune încât inima mi se dilată până aproape de țărmul unde trăiesc îngerii mă întreb cum pot ei supraviețui numai cu căldura degajată de aripi neluând în seamă vreun zâmbet aiurea vreo descărcare de armă sau chiar frigul ăsta care atârnă ca țurțurii de nervii încordați de lărmuială când în mine sufletul parcă e naufragiat într-un fel de catacombă încercând marea evadare în locuri ceva mai blânde unde cuvintele adorm în poeme transpirând de emoție iar dincolo pe celălalt țărm locuiesc toți care așteaptă să câștige premiul pentru cel mai bizar gând al realității 18 aprilie 2012