renaștere…

în pumni strâng muntele ăsta de prejudecată niarne printre degete se strecoară realitatea zâmbitoare trăgând în piept cu nesaț aerul din plămânul acestei lumi încălțată cu condurii fermecați ai indiferenței se cațără pe cele mai înalte idealuri privind peste umăr arealul dominat de lucrurile simple de oameni închinându-se singurătății ca unor promisiuni împărțite de condeiul ce știe să scrie despre viață că nu e de vânzare și chiar așa de unde-aș putea cumpăra acele odăjdii care să-mi înveșmânteze sufletul cu armură împletită de salcie proaspătă sau gustând din anafura zeului să mă-ntoarcă din drumul meu până la răspântia unde emoțiile se lipesc de ziduri și numai picioarele-mi merg înainte spre locul unde renașterea se ridică din firul ierbii deci hai să urcăm scările acestui zid niarne poate o să ajungem la o inimă uitată deschisă iar ce am strâns în pumni să azvârl ca pe o despărțire vindecându-mă 16 aprilie 2012