Jurnal
nu știam niarne de ce bat clopotele
din ciclul “doar tu niarne”
1 min lectură·
Mediu
mai demult nu știam niarne
de ce bat clopotele
acum duminecă de duminecă
le aud vorbindu-mi despre prăpădul din noi
și setea de păcat sugrumând candoarea atâtor
turme de miei despre profani dezbrăcați de iertare
înveliți cu legile noi când nu sunt atentă niarne
mă lovesc în creier în ureche îmi bat cuie
pe șira spinării carnea mi-o sfârteacă-n regrete
glasul lui dumnezeu tremură-n dangăt pe cruce
dumineca cerul se-apleacă peste mine
îmi deschide poarta să intru într-o durere sfâșietoare
să mă nasc miel învelindu-mi vina-n omăt de zăpadă
să ascult bang bang bang-ul ca pe-o prevestire
a morții ce va să vină clopotele-mi vorbesc întruna niarne
îmi spun că mai am timp să schimb frica asta infernală
cu avântul nemăsurat că pot muta chiar și munții din loc
că mai am timp să mă îmbrac să îngenunchez
și să rezonez cu big bangul lui dumnezeu
15 ianuarie 2011
001.312
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Rodica Lupu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 149
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Rodica Lupu. “nu știam niarne de ce bat clopotele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-lupu/jurnal/13967869/nu-stiam-niarne-de-ce-bat-clopoteleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
