un loc mai bun de adăpost

niarne oricât încercăm sa ne-adăpostim morții înlăuntru tot tremurăm de vidul lor negru rămas în noi ne-mbogățim și mai mult vederea cu vechile amintiri ne-ar fi fost mai la-ndemână un sarcofag dintr-o inimă de piatră oricât i-am fi jupuit sinele pielea-i rămânea invizibilă între pereți numai simțul durerii i l-am fi cunoscut doar știi niarne că în inimă mi se-adună tot sângele mi-l simt împrăștiat și peste ei și sufăr chiar dacă albastrul din iriși îmi rămâne neutru aș trage de fermoarul durerii lăsându-mi conștiința trează până când ochii n-ar mai avea lacrimi iar inimii i-ar picura toate sentimentele iubirii abia atunci niarne cred că vom găsi un loc mai bun de-adăpost pentru ei 27 decembrie 2010