Jurnal
Unde…?
1 min lectură·
Mediu
Unde să găsesc patul
în care să-mi adorm insomniile
grămădite-n oxidul
de calciu din pereți?
În fiecare noapte clănțăne
sus pe tavan.
Tremură-n razele selenare
de spaima neprevăzutului,
transformându-se în pietre,
ce-mi atârnă tot mai greu.
Unde să mai găsesc liniștea
unei reculegeri?
Azi nimeni nu îndrăznește
să moară.
La zidul plângerii, zilnic
se adaugă noi cărămizi, iar
dincolo de dimensiunea lui,
nu reușesc s-agonisesc
nici măcar un ort.
Unde să mai ascult rostirea
întregului adevăr?
În mine s-au adunat jumătăți
de cuvinte iar lumea-mi surprinde
frânturile, apocalipsa devenind
astfel, adevăr cusut cu ață.
Unde să-mi manifest curajul?
Împrejur să-mi răzbată
strigătele înțelepciunii,
să-mi trezească năzuințele și
libertățile care mi-au fost îngropate
cu sânge în hibernarea uitărilor,
unde….spuneți-mi unde?
21 noiembrie 2010
001.270
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Rodica Lupu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Rodica Lupu. “Unde…?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-lupu/jurnal/13962231/undeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
