rătăcire

fantastica ta privire iar penetrează în craterul adânc eroziunea eului predestinat de zei să ardă mocnit pietrele lui cuvântătoare de idei răsună ecou ca un tribut neplătit multiplicându-se în restanțe de timp uitarea nu uitarea nu se manifestă niciodată vizibil ci curge prin toate râurile gândurilor mai pure decât însăși lumina vede toate licăririle aprinse instantaneu după auz după văz și mai ales după amintiri ca tărâmul încastrat în magma eternității prorupe din când în când emanații putrede ale indiferenței suferă pătruns de indignare bolborosindu-și afară necuratul conștient de acest mod de exprimare convingerea că sunt prezență vie a acestor stări de fapt mă exală într-o mistică amăgire pierd orice dimensiune adevărul devine fluid curgător peste istorie estompează orice primenire de bioritm am nevoie de echilibru adevărul și minciuna s-au înfrățit în siamezi neoperabili ca și cum loialitatea cu fariseismul s-au cununat religios în fața îngerilor iar eu le-am fost nașul nu mă mai privi mistic căutându-mi punctul vulnerabil aruncă-mă peste granița acestei dimensiuni atoatecunoscătoare sau găsește-mi răscrucea unde m-aș încadra ca substanță să o iau de la capăt sub oblăduirea instinctelor de atunci 9 noiembrie 2010