vocea destinului

astăzi mi-am spintecat destinul. i-am scos ochii, să nu mai vadă nici un crâmpei din soarele rotund. i-am tăiat limba, să nu-l mai aud șoptindu-mi la ureche abstracții. i-am tăiat urechile iar timpanul l-am zvârlit, să nu mai audă rostirea niciunui cuvânt izvorât din nedragoste sau neînțeles. inima i-am scos-o afară, i-am băut sângele să-i înghețe instinctele, s-o umilesc prefacând-o în piatră. numai plămânii i-am lăsat să respire toate clipele de azi și mâine, când mă voi culca în zăpadă ca pe niște mormane cu amintiri, în ele-mi voi adormi soarta. mă voi odihni apoi lângă destin.îi voi spune ce fericită sunt, că am scăpat de el. când îmi voi lua la revedere,va începe să plouă cu lacrimi.îmi vor uda timpul. cu o mare nedumerire mă voi umple și voi cădea pe gânduri când, dinlăuntru-mi vocea destinului îmi va striga: ia-mă cu tine, să-ți arăt cum se înșeală o soartă! iar ecoul, i se va multiplica și mă va urma ca un sclav, pretutindeni. 20 octombrie 2010