Isus

O torță aprinsă de-a pururi își arde cuprinsul. Răstignit și uitat pe o cruce, geamătu-I, în durere se pierde. Norii se sparg, cerul se despică de sulița-i înfiptă în coaste. Peste veacuri, cu mâna-I sângerândă, El mângâie, ne hrănește cu aluatul dospit, din propriile-I molecule. Pe scutul iubirii, ochii Lui, izvor de lumină, revarsă. Cuprinsul rămas amintire, îl gust când mușc dintr-o pâine. Sângele-i scurs în șiroaie, îl beau din paharul cu vin. Pentru viața din mine, trupul și-a dat, răstignit în durere. A plecat luând cu El, păcatele-mi multe și grele. 30 noiembrie 2009