Rodean Stefan-Cornel
Verificat@rodean-stefan-cornel
Născut în 1951. De profesie ofițer (colonel în Ministerul Apărării Naționale, în prezent pensionar). Membru al Uniunii Epigramiștilor din România și al Cenaclului Umoriștilor Sibieni „Nicolaus Olahus" (din 2008 președinte al cenaclului respectiv). Redactor-șef al revistei „ACUS" (Sibiu). Nouă volume de autor, plus unul semnat în colaborare cu alți doi…
Astfel, primele trei versuri sunt construite în ritm trohaic, iar al patrulea în ritm iambic, ceea ce, după știința mea, nu se admite. Privind măsura, primele trei versuri au câte 4 picioare complete (8 silabe), iar al patrulea are 5 picioare incomplete (9 silabe), regula fiind ca cel puțin versurile care rimează să aibă aceeași măsură.
O soluție simplă de corectare ar fi să lăsăm ultimul vers așa cum este, pentru că el conține cel mai important element al epigramei, poanta, care este bună, și să transformăm primele trei, aducându-le la aceeași măsură și la același ritm cu ultimul; iată cum ar suna o variantă cu prozodia perfectă, în care nu s-a modificat prea mare lucru din cea originală:
Muncind o viață pe ogoare,
Eu vreau și mort să fiu rentabil
Deci, îngropați-mă-n picioare,
Să nu ocup teren arabil.
Cu respect
Pe textul:
„Dorința unui agronom" de milos petru
(și răspuns la întrebarea Adrianei)
Deși observ că-l cam bârfiți,
V-o spun, ca om mai în etate:
Voi toți ca el doriți să fiți,
Că e... un om și jumătate.
Pe textul:
„Apărarea unui bigam" de Dan Norea
La cenaclul umorist,
Cu epigramiști de clasă
Vesel, des ajung de-acasă
Dar, de-acolo eu plec trist.
Domnilor Tenenhaus și Colonescu
(unul a avut dreptate, în sensul că \"poezii\" rimează cu \"zi\", iar altul a avut dreptate în sensul că ritmul este deficitar la versurile cu \"ora\" și cu \"versuri\")
Chiar de nimeni nu-i dator
Dup-o astfel de dispută,
Aerul \"înțepător\"
Nu-i pericol să se-mpută.
Pe textul:
„La cenaclu" de Luchi Tenenhaus
Cu mult respect,
Pe textul:
„Cîrciuma lui Bicuță - electorale" de Liviu Nanu
RecomandatȘi celelalte fragmente sunt grozave, dar nu înțeleg totuși, cum de se obține un efect umoristic atât de prompt, de rafinat, de curat, de debordant, plecând de la niște realități simple și folosind un limbaj și niște mijloace artistice aparent tot simple. Nu poate fi vorba decât despre un talent cu totul și cu totul deosebit, din partea autorului. Aș fi curios să citesc niște referințe critice ale unor specialiști despre proza umoristică a dumneavoastră, domnule Nanu; mă ajutați?
Cu deosebit respect,
Pe textul:
„Cîrciuma lui Bicuță - electorale" de Liviu Nanu
RecomandatDupă cum văd, aveți foarte mulți prieteni, dispuși să vă \"perieze\" și \"coafeze\"
lucrările, așa că mie, ajuns la acest text cam târziu, nu-mi mai rămâne să spun decât că toți cei de mai sus au avut observații foarte pertinente, în opinia mea. Tematica abordată de dumneavoastră \"pică foarte bine\" în această perioadă cu tendințe de \"globalizare\", de \"mondializare\", de \"integrare\" în tot felul de structuri și de pierdere tot mai rapidă a specificului național, iar dumneavoastră sunteți potrivită a scrie amintiri din \"O lume uitată\". Sunt convins că, în timp, o să vă perfecționați și stilul. Aș îndrăzni să spun că s-ar potrivi un stil mai dinamic, mai alert, la care contribuie, pe lângă alineatele de care vorbea cineva mai sus, toate semnele de punctuație, insuficient exploatate de dumneavoastră.
Mergeți mai departe cu aceste povestiri, o să iasă, până la urmă, o carte de succes!
Pe textul:
„O lume uitată (4)" de stela
De îmbunătățitDe ești \"căzut în transă\" nu mi-e frică -
Ușor înving asemenea bărbat -
Dar, spune-mi sincer, rogu-te, Norică,
E drept că vinul te-a \"hipnotizat\"?
Forțe inegale (2)
De ești \"căzut în transă\" nu mi-e frică,
Fiindcă-nseamnă că ești \"suflet trist\"
Și nu ai nicio șansă, măi Norică
La luptă de te prinzi c-un umorist!
Pe textul:
„Târgul de muze sau cum am ajuns epigramist" de Dan Norea
Catrenul se va citi astfel:
Că Păstorel avea o muză
Ce a murit odat\' cu el
E lucru cert; deci ai o scuză
De n-o să scrii ca Păstorel.
Mi-am dat seama imediat de eroare, dar am dat click pe \"Trimite\" prea repede.
Cu scuze,
Pe textul:
„Târgul de muze sau cum am ajuns epigramist" de Dan Norea
Că Păstorel avea o muză
Ce a murit odat\' cu el
E lucru cert; deci ai o scuză
Că n-o să scrii în veci ca el!
Cu mult respect,
Pe textul:
„Târgul de muze sau cum am ajuns epigramist" de Dan Norea
Eu v-am propus un alt fel de a ne adresa reciproc și ca răspuns îmi spuneți \"maestre\"? Nu mă supăr, că suntem printre umoriști...
Mulțumesc pentru aprecieri... Nelule! (ultima încercare!)
Pe textul:
„Politica-i o cur… să (6 epigrame)" de Rodean Stefan-Cornel
Apreciez în mod deosebit și subtitlul (\"Lui Cezar Ivănescu\"), în condițiile în care se spune că el este cel mai mare poet în viață (și este sibian).
Cu tot respectul,
Ștefan-Cornel Rodean
Pe textul:
„Când primăvara se-ntoarce din exil" de Ioan Jorz
Tu ai gândit-o bine
Fiindcă, despre mine
Oricine poa\' să spună
Că sunt o poamă bună.
Pe textul:
„Unei florărese" de Sorin Olariu
Poanta ta mă depășește
Și mă lasă cam în ceață,
Fi\'ndcă știu, c-ades, în viață,
\"Altceva\" întâi nu crește.
Am mai compus o replică, având același conținut, dar cred că nu a fost trimisă.
Pe textul:
„Mărturisirile unui încornorat" de Sorin Olariu
Doar o literă în minus...
Crede că-i boier,
Este doar oier;
Zice că-i creștin
Însă e cretin.
Pe textul:
„Unui conducator de club de fotbal" de Laurentiu Ghita
Domnule Bașoldea, mă bucur sincer de orice nouă cunoștință care trudește pe tărâmul umorului!
Doamnă Vasilica, dacă mă citiți în continuare, înseamnă că încă nu v-am plictisit și mă bucură acest fapt.
Domnule Norea, îmi pare nespus de rău că pentru câteva zile de acum înainte nu voi putea activa pe acest site decât cel mult câteva minute pe zi; de aceea nu mă pot angaja în niciun duel, dar replicile dumneavoastră sunt foarte inspirate și fac parte dintr-un registru (calamburul) care mie îmi este foarte drag.
Cu mult respect tuturor,
Ștefan-Cornel Rodean
Pe textul:
„Politica-i o cur… să (6 epigrame)" de Rodean Stefan-Cornel
Mulțumesc pentru replici, le-am citit abia acum, deoarece am fost plecat la o activitate pe timpul căreia nu am avut unde să mă conectez.
Cu respect,
Pe textul:
„Printre \"agoniști\" (2 epigrame)" de Rodean Stefan-Cornel
Pe textul:
„Fișă de autoevaluare" de Anca Zubascu
Oricum, este ceva interesant, scris foarte bine! Felicitări!
Cornel Rodean
Pe textul:
„Mamei mele" de Anca Zubascu
(apropo de mult discutatul \"chirurg\", dar și de faptul că în epigrama domniei sale se regăsesc două tipuri de ritm, ceea ce este cam mult pentru doar patru versuri)
Citind catrenul, eu înclin
Să-l sfătuim pe domnu-Ilin
Un bun chirurg să angajeze,
Ca opera să-i opereze!
În afara faptului că epigrama începe în ritm trohaic și continuă în iambic, după opinia mea, ea este reușită. Felicitări, din toată inima! Nu cred că voi mai putea participa la activitatea de pe site câteva zile, dar nu vă speriați, o să revin să vă întâlnesc cu drag, pe toți!
Cu respect, Cornel Rodean
Pe textul:
„unui chirurg" de Vasile Ilin
Apropo de \"cum cântă\" versurile tale:
- \"...să-ți sărut... să-ți sânger sânul\" - în primul vers;
- \"să sfâșiem sărutul\" - în versul 14;
- cuvinte \"din inima poemului\", determinante, care încep cu \"s\" (stea, suflet, subțiați, stropi);
- multe cuvinte care conțin \"s\" sau \"ș\"...
...toate acestea contribuie și ele la conturarea imaginii poetului trist și însingurat...
Le-ai ales tu, le-ai căutat, sau așa ți-a dictat starea în care te aflai?
Ai văzut ce pățești, cum te lovește tristețea, melancolia dacă te-ai îndepărtat de epigramiști și nu prea te-ai mai angajat în dueluri umoristice?
Cu tot respectul,
Cornel
Pe textul:
„Trist cântec de dragoste" de Ioan Jorz
