Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

Politica-i o cur… să (6 epigrame)

1 min lectură·
Mediu
Telenovelă în politica românească
„D.A.” au spus și-au vrut să fie
Poate, o căsătorie;
Însă, după-atâția „Dă-i!”,
E... amor cu năbădăi.
Președintele-jucător
Jucător polivalent,
N-are niciun handicap,
El centrează mingea-atent,
Tot el sare și la cap.
Războiul „palatelor”
Sus la vârf, chiar la „PALATE”,
Este permanent război;
Victimele, din păcate,
Sunt mai jos, doar printre noi.
Parlamentarii care și-au schimbat orientarea politică după ce au fost aleși
Ei una-au spus și alta spun,
Și de aceea, eu propun,
Pe al lor scaun, negreșit,
Să scrie clar: „Proaspăt vopsit!”
Cu acte-n regulă
Azi ne spune o poveste,
Mâine spune vorbe-n vânt;
Nu e bârfitor, el este
Purtătorul de cuvânt.
Pâine și circ în campania electorală
Cât campania mai ține,
Circ e mult, și pâini puține
Și primim, nu-mi place treaba,
Pâini pe bani, și circ degeaba.
0129.378
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
135
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Rodean Stefan-Cornel. “Politica-i o cur… să (6 epigrame).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodean-stefan-cornel/poezie/1779751/politica-i-o-cur-sa-6-epigrame

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@basoldea-iulianBIBasoldea Iulian
nu-ti mai fa inima rea
pentru scumpii din palat
ei isi manca portia
noua ne servesc...rahat!
0
Distincție acordată
@ion-divizaIDIon Diviza
Un adevărat regal de epigrame. Una mai bună decât alta. Abordând teme politice de actualitate, autorul totuși nu cade în derizoriu. Evită specularea unor fapte și personalități concrete care, trecătoare fiind, ar face perisabile și epigramele. Chiar dacă temele, situațiile sunt, în mare, cunoscute, epigramistul găsește poante noi, percutante. Prozodia este impecabilă. Dacă mi-aș propune totuși să cârcotesc puțin, aș sugera modificarea versurilor „Pe aL Lor scaun, negreșit,/Să scrie clar: „Proaspăt vopsit!” (accentul în cuvântul „proaspăt” este discordant).

0
@vasilica-ilieVIVasilica Ilie
Vacanța a fost rodnică
Șase epigrame-ai scris
Dacă ea ar fi fost mică
Ar fi fost doar una bis!

P.S.
Indiferent câte ai fi creat
Ion Diviza te-ar fi înstelat!



0
@dan-noreaDNDan Norea
Vin și eu cu câteva mai vechi.

Băsescu vs Tăriceanu

Un președinte vrea anticipate
Și aliatului, neîncetat,
Îi spune: “Vezi demisia-asta, frate ?
Păi tu ești premierul… de-semnat !”


Unui traseist politic

Are-o culoare de un gri mai mat
Și toți știu: e ușor… de-colorat.
Dar pentru că e omul… de-votat
Are conturul bine… de-senat.


Votul uninominal
La alegerea din urmă
Am votat cu toți o turmă
Dar se pare că mai nou
Vom vota bou după bou.
0
@dan-noreaDNDan Norea

Votul uninominal

La alegerea din urmă
Am votat cu toți o turmă
Dar se pare că mai nou
Vom vota bou după bou.

0
@rodean-stefan-cornelRSRodean Stefan-Cornel
Domnule Diviza, sunt onorat de aprecierile dumneavoastră! În ceea ce privește epigrama cu finalul \"Proaspăt vopsit\", aveți dreptate, în sensul că, dacă citim ultimul vers fără oprire, în ritmul iambic, atunci cuvântul \"proaspăt\" nu sună bine. Dar, dacă la jumătatea versului, după cuvântul \"clar\" facem o pauză, cerută și de cele \"două puncte\", atunci citim firesc sintagma \"Proaspăt vopsit\", reluând cele patru silabe din final cu accentul pe prima, respectiv pe a patra. Poetica permite acest \"artificiu\", pe care îl numește \"cezură\", sau \"emistih\", deși unii teoreticieni (între care și doamna E.R.) susțin că la epigramă, care are doar câteva versuri, și acestea scurte, totul trebuie \"să curgă\" fără oprire. Vă mulțumesc mult pentru că v-ați spus părerea despre această epigramă, deoarece și eu mi-am pus multe probleme despre ea, în condițiile în care poanta mi se părea bună și nu găseam altă formulă de ritm pentru a păstra la sfârșit \"Proaspăt vopsit\".
Domnule Bașoldea, mă bucur sincer de orice nouă cunoștință care trudește pe tărâmul umorului!
Doamnă Vasilica, dacă mă citiți în continuare, înseamnă că încă nu v-am plictisit și mă bucură acest fapt.
Domnule Norea, îmi pare nespus de rău că pentru câteva zile de acum înainte nu voi putea activa pe acest site decât cel mult câteva minute pe zi; de aceea nu mă pot angaja în niciun duel, dar replicile dumneavoastră sunt foarte inspirate și fac parte dintr-un registru (calamburul) care mie îmi este foarte drag.
Cu mult respect tuturor,
Ștefan-Cornel Rodean
0
@ioan-jorzIJIoan Jorz
Maestre, felicitări și spor la creații! Mi-a plăcut epigrama \"Războiul palatelor\", cu observația că, după \"Sus\", ar trebui virgulă, altfel este pleonasm. Aș sugera modificarea primului vers astfel: Sus, la vârf, între \"palate\", eliminând și scrierea cu inițiale majusculă, care este incorectă. Poanta este bună, originală, remarcabilă. Ați scris o epigramă bună. Cu amiciție,
0
@rodean-stefan-cornelRSRodean Stefan-Cornel
Domnule Jorz,
Eu v-am propus un alt fel de a ne adresa reciproc și ca răspuns îmi spuneți \"maestre\"? Nu mă supăr, că suntem printre umoriști...
Mulțumesc pentru aprecieri... Nelule! (ultima încercare!)
0
@ioan-jorzIJIoan Jorz
Cornel, nu spun oricui \"maestre\". Este un semn de apreciere pe care l-am folosit, plăcându-mi epigramele postate. Cea cu \"palatele\" este de antologie și ar trebui trimisă și revistei \"Epigrama\". Cu amiciție,
0
IUion untaru
Dragă dle Rodean, foarte plăcut surprins de nervul caustic și sarcasmul șarjei. Pot să vă propun, fără să vă supărați și să mă provocați la duel, o variantă cum o văd eu?

Au spus DA și-au vrut să fie
Evident, căsătorie
Care-i el și care-i ea?
Vezi... nu știe nimenea.

Cu cea mai mare stimă, ion untaru
0
@florin-nedelcuFNFlorin NEDELCU
bravo!!!
0
Răspuns (domnului Untaru)

E-o întrebare fără rost,
Că știm cu toții cine-au fost;
Problema este că se-nfruntă
Dar, pregătesc... o altă nuntă!

Domnule Nedelcu, bucuros de cunoștință și mulțumesc de aprecieri
0