Rodean Stefan-Cornel
Verificat@rodean-stefan-cornel
Născut în 1951. De profesie ofițer (colonel în Ministerul Apărării Naționale, în prezent pensionar). Membru al Uniunii Epigramiștilor din România și al Cenaclului Umoriștilor Sibieni „Nicolaus Olahus" (din 2008 președinte al cenaclului respectiv). Redactor-șef al revistei „ACUS" (Sibiu). Nouă volume de autor, plus unul semnat în colaborare cu alți doi…
Popasul dumneavoastră pe aici este o bucurie mare pentru mine, vă spun sincer.
Laurențiu,
Nu am înțeles prea bine ultima parte din comentariul tău, poate mi-a scăpat mie vreun anunț important, poate ne înțelegem prin e-mail... si poate revenim la o adresare reciprocă mai prietenească.
Nelu Gârda,
Mulțumesc de trecere și de gândurile bune.
Dane,
De acord cu tine (ca în foarte multe alte situații). Și eu m-am străduit să conving pe câteva persoane de care am auzit pe \"Agonia\" (din 3 județe, dacă îmi amintesc bine) să ia legătura cu cenaclurile din zona în care au domiciliul. În acest sens, am vorbit personal cu cenacliști importanți din județele respective, am dat telefoane, mailuri etc.; unul dintre cei la care mă refer este prezent chiar în această pagină, chiar la subsolul acestui text și nici măcar nu știu ce s-a mai întâmplat cu problema...
Cu prietenie pentru toți,
Cornel Rodean
Pe textul:
„Din nou, „agoniștii” sunt în frunte!" de Rodean Stefan-Cornel
Se poate considera acest comentariu al meu și ca o continuare a dezbaterilor actuale la textul \"Sfaturi pentru epigramiști\"; este un mic exemplu privind metodologia de analizare a ritmului.
Cu prietenie,
Cornel Rodean
Pe textul:
„ Epitaful unui afemeiat" de Ruse Ion
A, dacă tot am revenit, să mă scuze simpatizanții lui Rădoi pentru că am nominalizat versul \"Fotbalist, o laie\" între cele mai bune poante, dar merge perfect în context și în strofă.
Cornel
Pe textul:
„Rădoița" de Laurentiu Ghita
Totul curge firesc, acțiunea este relativ ușor de urmărit chiar și de cei care nu sunt prea cunoscători ai fenomenului fotbalistic. Cele mai bune poante mi s-au părut următoarele: \"(Fotbalist, o laie)\"; \"Cheamă... orice, numa’ câine să nu fie!\"; \"Că, la mintea mea,/Am distrus o stea!\"; \"Se afla în schemă/Și juca extremă.\"
Sunt câteva probleme mici de prozodie, care în creațiile populare sunt acceptate, deci, parodiindu-se o asemenea creație se permit și aici.
Cornel Rodean
Pe textul:
„Rădoița" de Laurentiu Ghita
Mă bucur nespus de mult că vă regăsesc și aici, după ce în aceste zile am avut cu dumneavoastră un schimb de opinii, foarte onorant și util pentru mine.
Despre textul de mai sus v-am spus părerea mea (am avut privilegiul să-l primesc personal de la dumneavoastră), dar repet și pentru ceilalți colegi câteva opinii:
Analiza făcută de dumneavoastră este foarte pertinentă, obiectivă și utilă tuturor celor care sunt interesați de epigramă și de mișcarea epigramatică. În plus față de rigoarea sistematizării și argumentării, remarc ironia foarte fină cu care vă referiți la anumite personaje și situații.
Domnule Dinescu, vă invit cu tot respectul ca, în limita timpului pe care îl aveți și dacă vă permite sănătatea, să parcurgeți și câteva din textele și comentariile mele.
Sper să fiți cât mai activ pe site, ar fi un mare câștig pentru \"Agonia\"!
Cu multă admirație,
Cornel Rodean
Pe textul:
„Ganduri despre revista Epigrama" de Mircea C. Dinescu
- sursele de plecare;
- principii de construcție;
- modalități (tehnici) de construire.
Doar în cadrul acestor trei mari domenii, sunt zeci și zeci de probleme care se pot constitui în subiecte, în lecții distincte, foarte bogate în conținut științific și metodologic (scriu repede câteva cuvinte și sintagme, care, toate ar putea face parte din titluri de lecții despre poantă: exprimarea comparativă, paradoxul, oximoronul, absurdul, echivocul lexical, omonimia, polisemia, sinonimia, antinomia, jocurile de cuvinte, pregătirea poantei, tensiunea epigramatică, coordonarea adversativă, coordonarea disjunctivă, coordonarea concluzivă, subordonarea cauzală, subordonarea concesivă, subordonarea consecutivă etc, etc...)
Bineînțeles, la construcția poantei contează foarte mult simțul umorului nativ, inteligența, spiritul de observație, dar, în același timp, eu susțin că acestea trebuie să fie completate de o cultură bogată, de informare permanentă, de stăpânirea la perfecție a limbii, de preocupare pentru lectură și studiu, în general. Unii, foarte talentați, care scriu de o viață, respectă din \"bun simț\" cele mai multe reguli și principii, dar există riscul ca altele să scape, de aceea eu susțin că mai ales pentru începători nu strică nici puțină teorie...
Cu aceleași gânduri bune,
Cornel
Pe textul:
„Sfaturi pentru epigramisti" de nicolae bunduri
Materialul de mai sus este foarte util tuturor iubitorilor de epigramă, atât celor cu mai multă experiență, cât și celor începători. Nu știu ce dezbateri punctuale va declanșa și nici nu cred că aici și acum asta este important; important este ca, pe baza a ceea ce se învață de aici și din alte materiale, tot mai mulți membri ai site-ului să scrie epigrame adevărate, să comenteze cu curaj, cu sinceritate și cât mai argumentat epigramele noastre, adică cele postate aici.
Susțin ceea ce spune Nelu Jorz. Adică, așteptăm din partea ta, Nae Bunduri și câteva considerații despre replică și duel, cu exemplificările de rigoare, chiar și din experiența proprie, că ai așa ceva. Nelu Jorz avea perfectă dreptate când spunea odată că una este un comentariu versificat, alta este o replică epigramatică și altceva este un duel epigramatic.
Cu prietenie pentru toți cei de mai sus,
Cornel Rodean
Pe textul:
„Sfaturi pentru epigramisti" de nicolae bunduri
Doamnă Carmen, domnule Cucereavii, doamnă Mainka, Liviu, sunt încântat că s-au mai găsit și alții (pe lângă mine) care să se bucure de succesele agoniștilor. Mă bucur că informarea mea a avut deja ecou. Întotdeauna am considerat că este normal ca, făcând parte dintr-o organizație, să faci tot ce poți pentru a crește prestigiul acelei organizații, inclusiv asemenea foarte mici eforturi de popularizare...
Cu respect pentru toți, devotat Agoniei, epigramei și celorlalți prieteni,
Cornel Rodean
Pe textul:
„Din nou, „agoniștii” sunt în frunte!" de Rodean Stefan-Cornel
Am uitat să spun că m-a amuzat, în primul dumneavoastră comentariu cuvântul \"descântecvodoonewagepseudoreligioscretinșicontemporanprinînsășicretinismulsău\". De asemenea, calamburul folosit de dumneavoastră în titlul comentariului de la ora 13.14 este foarte drăguț.
În schimb, îmi pare rău că, pe lângă faptul că v-a fost rău la citirea poezie, v-a mai fost rău încă o dată la citirea comentariului meu; îmi pare sincer rău, nu este corect ca eu, citind comentariile dumneavoastră să mă amuz, iar dumneavoastră, citind comentariile mele să aveți stări de rău (am vorbit cât se poate de serios). Nu fac o analiză detaliată a textului din punct de vedere al cerințelor prozodiei, dar, recunosc acum că am văzut și eu, de la început, \"mici probleme\", că de aceea am apreciat că este foarte bună, nu perfectă (sau excepțională). Recunosc, este dovedit științific și de docimologie, că, după ce evaluezi mai multe lucrări foarte proaste, atunci când întâlnești una bună (spre foarte bună) ți se pare chiar foarte bună, aproape perfectă. Dar în cazul de față, să fie prozodia chiar \"foarte greșită\", mi-e greu să cred. Am văzut și eu două rime mai facile și o forțare a ritmului, printr-o accentuare \"ușor greșită\", dar, în general poezia sună foarte bine, versurile \"curg\" și întreaga construcție, din punct de vedere prozodic și al limbajului este în perfectă armonie cu mesajul de transmis.
Dar să mai lăsăm și pe alții! Oricum, bucuros de cunoștință, domnule Mihai Constantin! Aveți un stil care vă va aduce succes pe acest site, în opinia mea!
Cornel Rodean
Pe textul:
„Show room de cruci" de Jianu Liviu-Florian
2. Nu îl cunosc personal pe autor, nu avem nicio relație din care să se tragă concluzia că îi sunt dator cu ceva.
3. Poezia este încadrată la \"Poezii de dragoste\" în mod corect, deoarece tema ei este dragostea lui Dumnezeu față de toți oamenii, indiferent de condiția lor. Bineînțeles că putea să fie încadrată și la \"Poezii religioase\", dar autorul tocmai asta a vrut să sublinieze, că Cel de Sus ne îndeamnă ca și noi să ne iubim între noi.
4. Mie nu mi s-a făcut rău citind această poezie, dar îi înțeleg și pe primii doi comentatori, că și eu simțeam aproape că mi se face rău citind pe acest site tot felul de bazaconii, unele chiar recomandate.
5. Poezia are un mesaj foarte clar (rezultă din comentariul meu de până acum), iar modul în care este structurată fiecare strofă scoate în evidență și mai bine acest aspect.
6. Dozarea emoțiilor transmise de autor este de asemenea interesantă, prin succesiunea situațiilor și condițiilor diverse (în fiecare strofă altele, distincte), atingându-se apogeul la final, care mi se pare foarte bun.
7. Pretextul \"show romului de cruci\" mi se pare o idee excelentă pentru a contura mai clar mesajul transmis.
8. Prozodia este aproape de perfecțiune, foarte, bună în opinia mea.
Cam atât, cu sinceritate și cu cele mai bune intenții,
Cornel Rodean
Pe textul:
„Show room de cruci" de Jianu Liviu-Florian
Încep cu un reproș:
Păi, știți dumneavoastră că din cauza acestui text eu mi-am schimbat programul de dimineață? Cine mă cunoaște mai bine știe că, la mine așa ceva se întâmplă foarte rar, numai în condiții excepționale. Înainte de ora plecării în oraș, mi-am zis să mai citesc un text... și s-a nimerit acesta; și, cum nu am fost un mare fan al filmului (sau filmelor) din care ați luat personajele, am început documentarea (mă refer la filmul științifico-fantastic, deoarece pe cele din filmul \"Epigrama-n agonie\" cred că am început să le cunosc foarte bine). Așa că am amânat pentru altă dată problemele planificate, am studiat rolul și trăsăturile personajelor dumneavoastră și m-am amuzat teribil.
Nu vreau cu tot dinadinsul să vă întorc un compliment (spuneați că parcă ați început să fiți dependentă de comentariile mele), dar, de când cu schimbarea de program de care vorbeam, mă tem să nu devin dependent de textele unori autori de excepție, ca dumneavoastră...
De data acesta nu mai fac alte analize, că oricum am scris destul și se înțelege părerea mea despre acest text.
Cu prietenie,
Cornel Rodean
Pe textul:
„Star(urile) (pe)Trek" de Atropa Belladona
Textul de față excelează, ca și celelalte, prin armonie, prin măsură, prin unitatea lui (în diversitatea de personaje, de situații și de mijloace artistice folosite).
Sunt demne de remarcat printre altele \"rânduirea\" la cuvânt a tuturor personajelor, modul în care se completează unele pe altele, parantezele făcute și revenirea firească, aproape pe nesimțite la \"problema principală\".
În afara considerațiilor generale de mai sus, nu pot evidenția ceva anume, o anumită secvență sau poantă, totul mi-a plăcut la fel de mult de la început până la sfârșit.
Cu deosebită admirație,
Cornel Rodean
Pe textul:
„Cîrciuma lui Bicuță" de Liviu Nanu
O-n-țeleg, c-\"ai scos-o-n față\"
Dar, nu înțeleg deloc:
Ace, pentru-al cui cojoc?
Cornel Rodean
Pe textul:
„Pace – Lumii sărace" de Mihai Cucereavii
Spun doar că rar se poate întâlni un text umoristic scris de o femeie, în care să se facă haz de necaz de asemenea probleme, \"specific femeiești\" (spre deosebire de multitudinea textelor despre problemele \"specifice bărbaților\").
Mai spun că, în opinia mea, textul are o structură extraordinar de bine gândită, nimic nu este la întâmplare, totul se leagă perfect, neforțat, firesc, de la introducere (în care jocul de cuvinte cu \"fundul\" și cu \"burta\" este genial), la cuprins (în care calamburul \"F..u…tu…laș…\" este foarte inspirat), până la încheierea, în două poante succesive (\"Din ciclul lunii trecute\" și \"P.S.\").
Și din partea mea, cele mai bune urări de viață lungă, fericire și succese!
Cu deosebită admirație,
Cornel Rodean
Pe textul:
„Na-ți-o bună, că ți-am dres-o!" de Atropa Belladona
Se pare că am avut dreptate în primul meu comentariu. Adică, spuneam acolo: \"...dacă totul este în regulă în ceea ce te privește, înseamnă că eu am o problemă...\". Cum mai mulți comentatori au demonstrat că totul este în regulă în ceea ce te privește, e clar deci că problema era la mine...
Drept pentru care semnez și... mă duc să mă culc...
Cu prietenie pentru toți,
Cornel Rodean
Pe textul:
„La birou" de ioan toderascu
Foarte frumos curge totul, figuri de stil splendide și un final excepțional în opinia mea.
A! Trebuie remarcat că poemul este scris în dactili, excepție făcând două versuri, care au și ele ritm bun, dar folosind alte tipuri de picioare metrice (este vorba de versurile: \"Să ardă a limbii candelă-n veci.\" și \"Când trec, înspre ceruri, nemuritorii,\").
Bravos, domnule! Felicitări!
Cornel
Pe textul:
„La moartea unui alt poet fără de moarte" de florian abel
Că nu-mi permit, și-acum chiar nu am starea
De-a face-așa ceva, dar știu că eu
Mai pot să-ți dau o dată \"Deșteptarea!\"
Cornel Rodean
Pe textul:
„La birou" de ioan toderascu
Părerea dumneavoastră, cum că epigrama este un fel de \"rest\" poetic, au avut-o și alții, înaintea dumneavoastră, iar unii dintre aceștia au fost chiar personalități proeminente ale literaturii. Citez din memorie:
Geoge Călinescu: \"Epigrama este doar un strănut al inteligenței\";
George Coșbuc: \"Acest gen este eflorescența bolnavă a literaturilor care apun\".
Și în zilele noastre sunt personalități care minimalizează epigrama. Dar, eu spun că nu are rost să ne angajăm într-o polemică \"aici\" și (mai ales) \"cu dumneavoastră\", din multe motive, pe care nu are rost să pierd timpul să le mai enumăr.
Fraților, repet, nu cred că are rost să pierdeți timpul lămurindu-l pe domnul Gherman (și pe alții ca domnia sa) \"care-i treaba\" cu epigrama; în timpul acesta, mai bine citiți, studiați sau... scrieți epigrame!
Cornel Rodean
Pe textul:
„Unui tânăr poet" de Elena Malec
Deși înțeleg, în linii mari care ar fi poanta, îmi scapă ceva, ceva nu sună bine, undeva logica mea se împiedică... am impresia că ai vrut să scrii altceva și că ai greșit un vers, un cuvânt sau niște semne de punctuație... în concluzie, mai verifică o dată și dacă totul este în regulă în ceea ce te privește, înseamnă că eu am o problemă...
Cu același respect,
Cornel Rodean
Pe textul:
„La birou" de ioan toderascu
Mai pot spune... mulțumesc!
Cornel Rodean
Pe textul:
„Grigore Vieru a plecat până acasă" de florian stoian -silișteanu
Recomandat