Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Star(urile) (pe)Trek

The Next Degeneration

5 min lectură·
Mediu
Netul, ultima frontieră…Acestea sunt aventurile navei literar - stelare Epigrama. Misiunea ei este de a ajunge acolo unde nicio navă literară n-a mai ajuns, adică…la capătul răbdării. Episodul (cu) chilot Din jurnalul Mătrăgunei, alias lt. comandant Didina Troiță, consilier tele-psihopat al navei. Data stelară hăăăăăăăăt, hăt, hăt… Zilele trecute, m-am culcat acasă, pe-o ureche și m-am trezit telepurtată pe cealaltă, în nava stelară Epigrama - Enterprise. (Că-n visurile sci-fi-iste e foarte normal să fii într-o ureche și să te trezești pe-alta). Prin hubloul din dreapta al cabinei mele se întrezărea în apropiere o aglomerare de stele verzi, iar prin hubloul din stânga, o herghelie de cai de aceeași culoare. Puntea principală aducea cu puntea lui Varoli. (Asta, ca să vedeți cam câte zburătoare încap pe craca unui biet trunchi cerebral…) Distinsul Ion Diviza, care mi se păruse mie mai demult că aduce cu căpitanul Jean-ULuc, acum puteam să jur că-i PiGard în picioare…Și domn căpitan tocmai se pregătea să plece într-o mică vacanță luată după calendarul iulian. Cică, să studieze în profunzime o pitică albă…(Eu i-aș fi recomandat o pitică neagră, e mai focoasă). - Să dea dracu-n voi, ne-a spus hotărăt căpitanul la plecare, să dea dracu, să băgați nava în vreo gaură neagră! - Da’-n Atelier, avem voie? Întrebă cu voce timidă astronăucul Ruse. - Dac-ar fi după tine, Ioane, o dată băgată, nici n-ar mai ieși de-acolo…Da’ N.Bun-ul cela de Bunduri, pe unde umblă? Să vină pe punte, să preia cârma… - Care cârnă? Ce cârnă? Ciripi Keiko E. Malec. - Se ciondănește pe altă punte cu vulcanianul SareK-alimero. Tocmai s-au proptit frunte-n frunte, zise calm Riker Rodean. - Și dacă, totuși, nimerim într-o gaură neagră? întrebă La ForGhiță, jucându-se cu viziera. - Atunci, traba voastră, descurcați-vă, răspunse răspicat căpitanul. - Speram să ne dați o soluție, insistă La ForGhiță. - Eu îmi țin soluția pentru nevastă! Ia și tu soluții de la ceilalti epigramiști de pe navă. - Asta e acum! Mai toți epigramiștii de pe navă sunt în grevă de soluții. Pe motiv că au nivelul mic! Zise Vulcanianul SareK-alimero, proaspăt apărut pe puntea principală. - Și, ce vină am eu, că așa i-a dotat Mama Natură? Vreo idee, ceva? Doctor Cuzuioc ce propune? Continuă căpitanul. - Doctor Cuzuioc umblă teleleu după atele, pentru navetiștii care șchiopătează. Avem o mulțime de infirmi pe navă, zise sora medicală OgawA. Andrieș. Ca și el, de altfel… - Păi, să mai teleporteze din ei la Spitalul nouă ... Ãia, au întotdeauna locuri! - Și, să rămânem fără echipaj? Sări speriat klingonianul Worf Rotaru. - Atunci, cheamă-l pe Data-Jupp, cu inteligența lui artificială, poate găsiți rezolvarea… - Îmi pare rău, comandante, dar trebuie să vă anunț că Față Agonică ăsta a dispărut… Am bănuiala că i s-ar fi oxidat cip-cirip-urile, zise W. Rotaru. Sau, s-o fi virusat pe vreo planetă… - Da’ Didina Troiță, pe unde buruienește? Mătrăgunăăăăăăă! - Da, căpitane, răspunsei eu, din cabină! - Fă imediat pași pe punte. Și lasă-ți moațele în cabină! -Pe punte, sau pe poante, căpitane? întreb eu, ca să trag de timp. (Adevărul e că, în viteza mare a teleportării, n-apucasem să-mi mai scot bigudiurile…Pe puntea principală, agitație mare…) - Da’ de când ai tu poante, Didino ? Mă întrebă căpitanul, când mă văzu dând buzna pe punte. Mai bine, zi, (continuă el), ce propui să facem pentru nivelul bărbaților de pe navă? - Să le dăm viagra. - Și, de unde luăm atătea tablete? - Folosim replicatorul, zise La ForGhiță… - Pe dracu, sări ca ars vulcanianul SareK-alimero, replicatorul e defect, dă numai ciuperci. De-o vreme, toți mănâncă numai ciuperci pe nava asta!…Dacă ar mai fi fost pe navă vulcanianul Spock-Poc-Cioaca…ați fi găsit în cabina lui tot ce vă trebuia, dar așa… (Brusc, nava intră în navigație warp…Pe punte, toți devin agitați…) - Cine a dat comanda pentru navigație warp? Întrebă agitat citanul. - Stai liniștit, comandante, zise SareK-alimero, e un fenomen normal, de câte ori apare inteligența extraterestră Q, membru al omnipotentului Q Editor Continuum…De câte ori scoate Q un oau, nava intră în navigație warp. Apoi, totul revine la normal. În schimb, avem altă problemă: un grup de locutusi borg, locuitori ai cu(i)bului poetic Burg Agonia, ne scanează de ceva timp…cred că vor să ne asimileze. - Comandante, dacă bagi niscai catrene nereușite unde nu trebuie în locutus Borg-Pan, ăla se va virusa garantat și, dacă se virusează unul, apoi, se virusează toți! Zic eu, inteligentă toată. - Bine zici! Apoi, îi facem burgeri și-i asimilăm noi. Că, tot ne-am săturat de ciuperci! Zise suav și Keiko Malek. - Tocmai tu, vorbești? O întrebă ironic lt. Barclay- F.Abel - Eu, una, (mă trezii eu, iar), eu, una, nu m-am săturat! Mai mănânc vreo câteva episoade și abia apoi mă teleportez acasă, la Spitalul nouă, c-acolo nu ne dau niciodată ciuperci, pe săturate! - En…gazați-o! răcni, atunci, căpitanul, arătând cu degetul spre mine și așezându-se confortabil pe scaun. Va urma p.s . De spaimă, m-am trezit. Cu gura plină!
0104591
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
829
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

Atropa Belladona. “Star(urile) (pe)Trek.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/atropa-belladona/jurnal/1819365/starurile-petrek

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dana-banuDB
Dana Banu
I-am recunoscut pe toți de aici, Doamne, ce i-ai mai caricaturizat!

mi-a făcut o plăcere uriașă faptul că am citit și mi-am început ziua râzând, e bine că ești pe aici, Carmen, sincer, aduci o culoare proaspătă și vie agoniei



merg să mai citesc o dată, tulburătoareo

textele tale sunt niște explozii uluitoare de umor și vitalitate, sunt sigură că le scrii dintr-o mână, nu se poate altfel sunt prea spontane și jucăușe


salut, stau cu ochii pe pagina ta, așa să știi


dana
0
@atropa-belladonaAB
Atropa Belladona
Dintr-o mana, Elianule, dintr-o mana, aia stanga. Cand mi-e ocupata stanga cu prepararea bucatelor, mai trag la tastatura si cu piciorul. Capul, nu-l folosesc, il tin de bun, pentru zilele de sarbatoare. Doar ca-i deschid, uneori, ferestrele, sa iasa fluturasii, sticletii, pupezele si ozn-urile. Si sa intre aer curat. Ca e tare incapator. Sa mai spuna cineva...ca nu-s capoasa!

Multumesc, sensibilo
cu drag,
c.m

p.s. pe f curand cu \"recenzia\" aia, in slavona, :)
0
FA
florian abel
Cum pe aici e mult plictis
Și-o droaie de belele,
Ne prinde bine-un pui de vis
Cu tine, printre stele.

Dar dacă-o fi să te trezești
Și să ne lași pe-acolo,
Este posibil s-o pățești.
(Te spunem lui Apollo).

La câți sticleți ai în căpșor,
Vindecători de boala,
Ne vei zburătăci ușor
Acvila personală

Și tele-psihopata Troi,
Picată de pe Lună,
Să dea cu fazerul în noi.
(Trecut pe mătrăgună).

Iar vajnicii românulani
Ce fură cu nesațiu,
Lingonieni și borgomani,
Să-i bagi în următorii ani,
La mă-sa-n hiperspațiu.

Vad ca prea multele telepurtari prin viata nu ne-au afectat cip-ciripurile memoriei, tinand cont ca Stau Plek -Text Veneration l-am urmarit in compania lui Tuthankamon acum multi ani fara lumina.

A raportat de pe o traiectorie ambigua, lt. stelar F Abel
0
@atropa-belladonaAB
Atropa Belladona
Domn lt. F Abel, asa o fi, cum spui mata, da\' io, numa acuma mi-am amintit. O sa incerc sa-mi amintesc mai des, poate intru si io in normalitate... Da\', ce-ti spun io, asta, parca matale, tare mai stii ce-i normalitatea!
Ca, vorba aia, cine se-aseamana, se-aduna pe Star Trek. :))
Multumiri, faine versuri!:)))))))))))))


Hai, sa traiesti bine,

cu prietenie,
didina

0
@rodean-stefan-cornelRS
Rodean Stefan-Cornel
Doamnă dragă,
Încep cu un reproș:
Păi, știți dumneavoastră că din cauza acestui text eu mi-am schimbat programul de dimineață? Cine mă cunoaște mai bine știe că, la mine așa ceva se întâmplă foarte rar, numai în condiții excepționale. Înainte de ora plecării în oraș, mi-am zis să mai citesc un text... și s-a nimerit acesta; și, cum nu am fost un mare fan al filmului (sau filmelor) din care ați luat personajele, am început documentarea (mă refer la filmul științifico-fantastic, deoarece pe cele din filmul \"Epigrama-n agonie\" cred că am început să le cunosc foarte bine). Așa că am amânat pentru altă dată problemele planificate, am studiat rolul și trăsăturile personajelor dumneavoastră și m-am amuzat teribil.
Nu vreau cu tot dinadinsul să vă întorc un compliment (spuneați că parcă ați început să fiți dependentă de comentariile mele), dar, de când cu schimbarea de program de care vorbeam, mă tem să nu devin dependent de textele unori autori de excepție, ca dumneavoastră...
De data acesta nu mai fac alte analize, că oricum am scris destul și se înțelege părerea mea despre acest text.
Cu prietenie,
Cornel Rodean
0
@laurentiu-ghitaLG
Laurentiu Ghita
Mă Trăguno, e tare de tot! Mai bine îl băgai direct la EPIGRAMA,deși era riscul să dai peste un editor klingonian căruia să nu-i sune a epigramă. Dacă l-ai întors pe nenea Rodean din drum, e ceva!
0
@laurentiu-orasanuLO
Laurențiu Orășanu
Io zic că ai ortografiat gresit pe SareK-alimero, care o fi el sărac (pronunțat SareK la Sarica Niculițelului), da și cinstit e. Că sare, asta poate orice observator extraterestru să observe, dacă se benoclează cât de cât.

Sare-Kalimero, sau \"Kalimero de sare\" cum se zice ștințific la Ocnele Mari, a sărit odată chiar cu o parașută. N-au ajuns prea departe, că era în timpul antrenamentelor la sol, și comandantul a fost cu ochii pe ei până a văzut că nu se întâmplă chiar nimic cu el și cu parașuta.

Când era mic, că de-acolo îi vine porecla, era mic și bun. Da s-a schimbat, deși e tot mic. Da de sărit, sau sărat pe la Techirghiol, sare și acum, ca și atunci. Atunci, când era mic și bun, a sărit odată să ia un drob de sare de pe un dulap - cum ați zice voi pe la oraș, la Voluntari, un șifonier - că se temea să nu cadă pe un biet copilaș care privea \"Cronica etapei\" la televizor, ca tot copilașul, ca tot românul: fără să priceapă nimic.

Cum zîceam, Sare Kalimero, sare și tata lu copilașu: cum că nu, să lase drobul de sare acolo, că strică toată povestea. Că lui, adică lu tata lu copilașu care urmărea \"Cronica etapei\" la un Samsung, da era de la noi, din Liga lu Mitică, lu tata lu copilașu i se făcuse de dus prin lume, ca să vadă dacă se poate mai proști ca la televizorul lui Samsung. Adică, televizoru lu tata lu copilașu care stătea sub șifonierul cu drobul de sare. Așa că, deși ați văzut că aici Sare-Kalimero, săritura asta ( la Ocnele Mari - sărătură ) n-a fost de folos.

Așa că omu cu televizorul Samsung pleacă(nu găsesc apostrofu, da cred că se înțelege, că doar se pune unde lipsește ceva), îl lasă pe copilașu cu mama lui care plângea că o să cadă drobul de sare și o să strice Samsungul și copilașu, de n-o să se poată uita nici la unu, nici la altu, nici la \"Între noi, bărbații\". Și cum pleacă omu nost, Sare-Kalimero iese sau sare din poveste, că ăla a zis că poate mai dă de vreun drob de sare și îl încurcă.

Și ajunge omul nost la o ogradă unde nu era nimic. Adică nici nu era ogradă, doar o tinerică foc. Avea foc, dar curte, acareturi, nemica. Omu nost îi face curte, cu dichis, sonerie la poartă. Aia ce zici că sare să-l pupe? Nu sare - și omu nost regretă că nu-l luase pe Kalimero, măcar ăla sărea (la Ocna Sibiului - săra). Nu sare, nu cade, nu nemic, doar că răspundea la soneria care suna la poartă în prostie. Megieși care nu-i făcuseră curte, nu-i căraseră lemne, da acuma veneau la de-a gata pe cuptor.

S-a mai dus omul nost, să vadă dacă dă de prostie și mai mare. Și a dat. Într-un loc și-a zis că omu sfințește locu. Și doar el era omu nost. Da ăia - nu și nu - că la ei numa Popa sfințește locu. Stătea toți, ca proștii, și-l aștepta pe Popă, să facă ce nu făcea el. Bag seama d-aia nu mișcau defel, ca într-o epigramă de pe navă, că nici Popa nu făcea nimica.

A mai bântuit omu nost și pă la alții. Unul era cu bâzdâc, și i-a sărit muștaru, că credea că omu nost se da la țiitoarea lui, parcă omu nost nu d-asta lăsase drobul de sare pe dulap și Samsungul, batâr și nevasta, și plecase d-acasă. E drept că și țiitoarea l-a vorbit de rău pe omu nost, ca să plece naibii, că mai era din poveste.

Când s-a întors omul nost acas, era din nou Cronica etapei, da copilașu nu mai era la Samsung. Se dusese s-o cheme pe maică-sa de la vecinu, că \" a venit un om mamă, și vrea să ne ia drobul de sare\"

De Sare-Kalimero

sau, pe aici, Calimero
0
@florin-rotaruFR
Florin Rotaru
\"De spaimă, m-am trezit. Cu gura plină!\"
zice Didina
mărturisire ce ridică o întrebare firească:

O schiță plină de culoare,
Umorul bun, în formă pură,
Insă mă roade o-ntrebare:
Cu ce s-o fi trezit în gură?!!

Cel mai mult mi-au plăcut numele alese pentru personaje. Numai atât și tot ar fi fost suficient să îmi aducă buna dispoziție. Așteptăm noile aventuri.
0
@atropa-belladonaAB
Atropa Belladona
Domnule Cornel,

Va adrmir atat de mult comentariile, incat intru in pagina unor autori, doar de dragul observatiilor dumneavoastra, intotdeauna pertinente si obiective. Sunt norocoasa sa va am de cititor si critic.
Va multumesc,
cu prietenie,
c.

Laurentiu (si Ghita),

Multumesc de lectura si semn, nu trimit nimic la EPIGRAMA, ce, vrei sa ma manance domn Lica, virgula, cu fulgi, cu tot?! :)

Laurentiu-SareK,

Dupa ce ca eu te-am facut ambasador vulcanian renumit pe n sezoane, tu vii si-mi trantesti un comentariu, de-mi pui textul in umbra. Nu ca ar fi fost el in lumina, dar comul tau, parerea mea, ar putea sta frumusel ca text de sine statator, umor la greu si poante excelente. Multumesc, Laur!

Coane capitane,

M-am exprimat gresit, n-aveam gura plina, ci gura punga! :) Acum, dupa ce ti-am citit catrenul, mi s-au mai strepezit si dintii!
Multam de semn. (mare minune, comul ista, al matale!:))
0
@laurentiu-ghitaLG
Laurentiu Ghita
Mai, Atropo,
Nu la EPIGRAMA lu\' Lica, aici, la noi, pe sait!
Si, atropo,... pardon, apropo, mai baga si tu material la revista, sa aibe dl. Lica ce papa!
0